Mesajul „Domnului Trandafir” către sindicaliştii care negociază cu Guvernul: „Redaţi-ne demnitatea! Mă/vă întreb dacă e drept ca eu să primesc, după peste 30 de ani de muncă, un salariu mai mic decât al unui fost elev”

Mesajul unui profesor pentru liderii sindicali din Educație: Trebuie să negociați cu cârmuitorii țării, pentru a reda demnitatea, inclusiv sub aspect salarial, dascălului din România. Altfel, nu veți mai fi lideri, pentru că Sindicatul din Învățământ se va face… praf și pulbere
Filip Stan
28 mai 2023, 23:41
Mesajul

Profesorul Ioan Ţiplea, profesor de științe socio-umane la Colegiul Național Mihai Eminescu din Baia Mare, trage un semnal de alarmă și susține că eșecul negocierilor ar fi similar cu extincția mișcării sindicale în acest sistem.

Profesorul Ioan Ţiplea remarcă faptul că, după 30 de ani de muncă, are salariul mai mic decât al unui fost elev de-al său, care a intrat recent în administrația publică.

„Predau în învățământul liceal de mai bine de treizeci de ani. Am făcut-o și cred/ sper că o fac din pură pasiune. Am de ani buni gradul didactic I, cel mai mare grad în învățământul preuniversitar. Sunt diriginte, iar sporul de dirigenție nu-i deloc neglijabil. Și, cu toate acestea, salariul meu e jalnic de mic! De altfel, toată lumea știe acest adevăr. Dintre toți bugetarii cu studii superioare, noi, dascălii, suntem cei mai prost plătiți. Mai cârâim/mârâim din când în când. În public și în privat, dar acesta este tristul adevăr: suntem la coada salarizării bugetarilor!

Grevă profesori. Guvernul face un nou apel către profesori, dar vine cu aceeaşi ofertă financiară. Luni ar trebui să înceapă înscrierea la Bac 2023, dar sindicatele continuă in corpore protestele
E drept că, pe de altă parte, atât părinții, cât și guvernanții au oareșce dreptate, invocând interesul superior al elevului. La fel de justificat îmi pare a fi și argumentul referitor la presiunea bugetară… asupra iubitei noastre țărișoare! Că nu sunt bani, pentru a ne satisface revendicările.

Fără nici cea mai mică intenție de a provoca dihonie între diferitele categorii de bugetari, mă/vă întreb dacă e drept ca eu să primesc, după peste 30 de ani de muncă, un salariu mai mic decât al unui fost elev de-al meu, care – debutând – lucrează în administrația publică ori în instituțiile de forță ale statului român? Chiar dacă nu are studii superioare!

Ministrul Muncii: „Nu suntem la piaţă. Profesorii au ajuns la salariile maxime”. Sindicaliştii îi cer demisia lui Marius Budăi

Bătrân fiind, îmi amintesc bine că în cele trei decenii de democrație, la cele câteva mișcări protestatare răsuflate, noi, dascălii, nu ne-am ales decât cu praful de pe tobă! Am fost lăsați de izbeliște de liderii noștri naționali! Inclusiv de d-nul Ministru Genunche, care-i moroșean de-al meu. Așa că mă încumet/ îndrăznesc să trag un semnal de alarmă și să le reamintesc onorabililor noștri lideri de sindicat că, neîndoielic, trebuie să negocieze cu cârmuitorii țării, pentru a reda demnitatea, inclusiv sub aspect salarial, dascălului din România. Altfel, nu vor mai fi lideri, pentru că Sindicatul din Învățământ se va face… praf și pulbere!”,  este mesajul profesorului Ioan Ţiplea pentru Edupedu.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru a anunţat duminică faptul că Guvernul a pregătit o ordonanţă de urgenţă care va asigura majorări ale veniturilor personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic. Declaraţiile au loc în condiţiile în care sindicaliştii din educaţie afirmă că nici până la această oră nu au primit invitaţii pentru o nouă rundă de negocieri cu reprezentanţii Executivului. De asemenea, luni ar urma să înceapă înscrierile pentru examenul de Bacalaureat. „Este un efort bugetar care depăşeşte suma de 700 milioane lei, cu resurse europene, 410 milioane lei bani europeni din Programul Educaţie şi Ocupare pentru perioada din exerciţiul financiar 2021-2027, respectiv 313 milioane lei din bugetul naţional”, a adăugat Cărbunaru.

Sindicatele din educaţie răspund ofertei Guvernului pricind majorarea veniturilor afirmând că Executivul este singurul responsabil pentru continuarea grevei, dat fiind că nu a rezolvat cerinţa esenţială referitoare la emiterea unei OUG care să garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul unui debutant va fi cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cum poți avea datorii la stat doar dacă ai un cont banal în bancă. Mulți români ajung datori fără să aibă habar. Se aplică la Banca Transilvania, BCR, BRD, ING, CEC Bank sau Raiffeisen
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Tragedie în Vinerea Mare. Marele fotbalist a pierdut lupta cu cancerul
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Câți militari a detașat România în misiuni sub egida NATO, UE și ONU. Anunțul făcut de Ministerul Apărării
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI