„Am revenit să-mi plătesc şi eu o amendă, iar pentru a nu crede că e o batjocură, serviciul mi-e de aşa natură că am bani mărunţi. Uitaţi plasa„, a spus bărbatul.
Dorin Frăţilă susţine ca i-a fost refuzată plata în momentul în care s-a prezentat la ghişeu cu monede de 50 şi 10 bani şi i s-a spus să se întoarcă mai târziu. Iritat, omul a revenit însă cu şi multe monede, scrie tribuna.ro.
„Aveam 100 de lei monede a câte 0,50 şi 50 de lei monede a câte 0,10. Le-ar fi numărat o persoană în 10 minute, dar m-au refuzat, mi-au zis să revin mai târziu. Oricum aveam drum la bancă şi mi-am şi schimbat o parte din ei în mai mărunţi şi acum doamnele sunt supărate„, a adăugat bărbatul.
Protestul bărbatului a blocat însă activitatea la ghişee mai bine de două ore, iar oamenii care mai aveau de făcut plăţi au fost nevoiţi să aştepte.
„E bătaie de joc. Numai două persoane aici în primărie ca să-i numere banii”, a spus un bărbat care aştepta la coadă.
În cele din urmă angajaţii Direcţiei Fiscale Mediaş au numărat 2.200 de monede de 5 bani şi 400 de monede de 10 bani, în total 150 de lei, cuantumul amenzii pe care bărbatul a primit-o pentru depăşirea vitezei.