Director Oltchim: Începând de joi vor fi virate restanţele salariale pentru decembrie şi ianuarie

Aproximativ 400 de angajaţi ai combinatului Oltchim protestează, joi, în faţa pavilionului administrativ al unităţii. În timpul protestului oamenii au fost anunţaţi de către directorul combinatului că începând din cursul acestei zile vor primi restanţele salariale pentru decembrie şi ianuarie.
Alina Costache
11 apr. 2013, 10:41
Director Oltchim: Începând de joi vor fi virate restanţele salariale pentru decembrie şi ianuarie

Aproximativ 400 de angajaţi ai combinatului Oltchim protestează în faţa pavilionului administrativ al unităţii, scandând „Vrem să muncim”, „Mincinoşii” şi „Demisia”.

„Sunt aproape trei săptămâni de cand protestăm. Suntem nemultumiţi de restanţele salariale şi de lipsa perspectivei de repornire a combinatului la capacitatea de 65%. Am ieşit zilnic la pavilionul administrativ, am blocat drumurile naţionale 64 şi 67, am protestat la Prefectura şi Primăria Râmnicu Vâlcea, am fost şi la Guvern, dar nu ne bagă nimeni în seamă. Cerem anularea ordinului de concediere colectivă şi salariile restante. De trei luni nu am luat salariile. Am primit 400 de lei de la începutul anului şi până acum”, a spus unul dintre protestatari.

Potrivit Mediafax, la un moment dat, directorul combinatului, Mihail Tălpăşanu, a venit în rândul protestatarilor, anunţându-i că începând de joi li se vor vira restanţele salariale aferente lunilor decembrie 2012 şi ianuarie 2013.

Aproape 1.000 de angajaţi de la Oltchim şi Divizia Petrochimică Bradu au protestat, marţi, în faţa sediului Guvernului, nemulţumiţi că nu şi-au primit drepturile salariale şi că urmează să fie disponibilizaţi.

Sindicaliştii cer accesarea urgentă de către SC Oltchim a capitalului de lucru în sumă de 45 milioane de euro, necesar repunerii în funcţiune la 65 la sută din capacitatea instalaţiilor din activul Râmnicu Vâlcea, urmată de repornirea instalaţiilor Petrochimie Arpechim Piteşti, Monomer şi Policlorura de vinil. Totodată, sindicaliştii solicită ca planul de reorganizare a companiei să includă cu prioritate funcţionarea Oltchim cu toate instalaţiile (inclusiv Petrochimie Piteşti, PVC şi Monomer), dar şi capitalizarea societăţii prin majorarea capitalului social, prin conversia creanţelor Electrica, AVAS, bănci în acţiuni.

Angajaţii de la Oltchim mai solicitau ca salariile şi tichetele de masă restante ale salariaţilor să fie acordate până în 10 aprilie, privatizarea Oltchim, activele Râmnicu Vâlcea şi Petrochimie Piteşti, să se facă din procedura de insolvenţă, împreună cu Rafinăria Arpechim Piteşti, în iunie 2013. Sindicaliştii vor ca administratorii judiciari să găsească soluţii pentru menţinerea instalaţiilor în funcţiune până la privatizarea societăţii, în iunie 2013 şi să renunţe la şomajul tehnic şi concedierile colective atât timp cât nu este elaborat şi aprobat planul de reorganizare.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a anunţat, miercuri, că a primit oferte scrise din partea unor „mari companii din domeniu” care s-au arătat intersate de privatizarea Oltchim (OLT) şi va începe discuţii cu acestea, fiind avertizat de premierul Ponta să fie atent la „escrocii cu bani în pungă”.

Ministrul a arătat că, săptămâna viitoare, va avea loc întâlnirea cu creditorii societăţii şi va începe programul redresare, ce va avea ca finalitate privatizarea, fiind în prezent în căutarea unei finanţări de 15 milioane euro, prin scoaterea de sub ipotecă a unor active ale Oltchim.

Premierul Victor Ponta a spus, la rândul său, că Guvernul este interesat şi de locurile de muncă ce pot fi păstrate şi vrea să se protejeze de manipulări şi dezinformări, cerându-i ministrului să fie atent la escroci.

CITEŞTE ŞI: Ponta, despre liderii de sindicat de la Oltchim: Au salarii mai mari decât ministrul Economiei

Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea a intrat în insolvenţă, cererea de declanşare a acestei proceduri fiind aprobată în 30 ianuarie de Tribunalul Vâlcea.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Adevărul despre relația dintre Cristela și Călin Georgescu. Cum s-au cunoscut, de fapt
Capital.ro
Decizie pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat în direct: Acum am primit...
Playtech.ro
Câte pahare de vin se beau la masa de Crăciun, de fapt. Greșeala pe care o fac aproape toți românii
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Spionii lui Gigi Becali au descoperit un triunghi amoros la FCSB: Ngezana i-a furat colegului iubita româncă
wowbiz.ro
Karmen și Bogdan Căplescu, din nou împreună?! Cum au fost surprinși, după divorț
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Veste năucitoare pentru proprietarii de mașini. Vor trebui să plătească bani grei de la 1 ianuarie
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
A început Jubileul din 2025! Papa Francis a inițiat ceremonia de deschidere a Anului Sfânt
Cancan.ro
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cine este Cristela Georgescu, de fapt. S-a aflat ce a făcut soția lui Călin Georgescu
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva lui înainte de Crăciun. Fostul ministru: „Sărbătorim în familie”
substantial.ro
Un bărbat din Prahova arestat după ce a furat o mașină și a condus cu viteză excesivă
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?