S-a anunţat cât va fi suspendată Simona Halep pentru dopaj. După aproape opt luni de la US Open 2022, Simona Halep așteaptă să fie audiată de Sport Revolutions, iar între timp Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului(ITIA) a constatat că există unele incorectitudini şi în pașaportul ei biologic. Astfel, fostul nr. 1 WTA se va confrunta acum cu două capete de acuzare.
Citeşte şi: Mesajul postat de Simona Halep înainte să plece din România. Cu cine a fost surprinsă în aeroport FOTO
Un reputat jurnalist de la New York Times susține că perioada minimă de suspendare pe care o va primi românca este de un an. „Și dacă Simona Halep va câștiga procesul în care anunță că a fost vorba de o greșeală sau neglijență semnificativă, ea tot va fi suspendată cel puțin un an. Asta ar însemna că, și dacă s-ar fi judecat mai devreme, ea oricum nu ar fi jucat tenis acum”, a anunţat Ben Rothenberg, jurnalist de la New York Times.
Asta deoarece, conform regulamentului, dacă Simona Halep va demonstra că s-a contaminat cu substanța interzisă în mod accidental, suspendarea este de cel puţin un an. În aceste condiții, ea nu va putea reveni pe teren mai devreme de luna octombrie a acestui an.