Charlie Astrand, în vârstă de 25 de ani, a spus că „lumea ei s-a prăbușit” atunci când i s-a spus că omul cu care s-a căsătorit era un hoț și un escroc, potrivit DailyMail.
Profesoara de şcoală primară Charlie a crezut că viața este perfectă – ea s-a căsătorit cu Huw Jones, în vârstă de 31 de ani, manager de vânzari la dealership-ul auto al tatălui ei.
Părinții ei au plătit 20.000 de lire pentru nunta lor și au contribuit la luna de miere de două săptămâni pe insula Aruba din Caraibe.
Tatăl lui Charlie, Graham, a descoperit la doar două zile după ce cuplul a plecat în vacanţă că ginerele său a falsificat mai multe documente.
El a mers la poliție, dar a fost sfătuit să-i lase pe tineri să-şi termine luna de miere înainte să-l confrunte pe Jones înapoi în Marea Britanie.
Graham, în vârstă de 53 de ani, i-a așteptat la aeroport înarmat cu dovada că Jones a falsificat semnături pentru a fura de la clienți.
Charlie a divorţat de el iar Jones a admis un total de 24 de acuzații de fraudă, fals și furt.
Familia lui a promis acum să plătească înapoi cele 18.000 de lire după ce acesta a pledat vinovat la infracțiuni.