Klaus Iohannis le dă peste nas austriecilor. Șeful statului a subliniat sâmbătă, cu ocazia primirii Premiului Civic German, conferit de Fundaţia Civică Bad Harzburg, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Dusseldorf, că o decizie în favoarea aderării României la Schengen va reprezenta un semnal bun pentru români.
„România a arătat, o dată în plus, că îndeplineşte pe deplin criteriile pentru integrarea în Spaţiul Schengen, gestionând cu responsabilitate şi eficienţă graniţele externe. O decizie în favoarea aderării României la Schengen în acest an va reprezenta un semnal foarte important pentru cetăţenii noştri de apartenenţă şi încredere în proiectul comun european”, a declarat Klaus Iohannis.
După ce i-a fost înmânat premiul, preşedintele României a menționat că acesta are o semnificaţie aparte pentru el, dar mai ales pentru cetăţenii români, care sunt pro europeni convinşi și profund ataşaţi valorilor europene.
„Democraţia este o valoare europeană fundamentală şi, împreună cu statul de drept şi drepturile omului, reprezintă temelia Uniunii Europene şi a modului nostru de viaţă. Aceste valori sunt interdependente. Drepturile omului pot fi respectate numai într-o societate în care instanţe independente garantează protecţia lor şi în care poate exista o dezbatere democratică şi informată, cu o presă independentă şi o societate civilă activă”, a spus șeful statului.
În contextul războiului din Ucraina Klaus Iohannis a declarat că provocările generate de acest conflict militar confirmă faptul că este nevoie de o Uniune mai puternică și mai rezilientă.
„A devenit astfel, mai evident ca niciodată, cât de necesar este întărirea angajamentului comun faţă de proiectul european şi faţă de spaţiul comun de democraţie, securitate şi prosperitate. UE a demonstrat că are capacitatea de a crea mecanisme şi instituţii capabile să garanteze securitatea statului de drept şi respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor săi. Împărtăşim cu toţii aceste valori, iar provocările cu care se confruntă Europa în această perioadă ne reamintesc că trebuie să luptăm pentru ele în fiecare moment”, a declarat preşedintele României.
Mai mult, liderul de la Cotroceni a transmis că România este profund angajată să respecte drepturile omului, demnitatea umană, dar şi să acţioneze pentru pace şi libertate.
„Solidaritatea şi viziunea noastră comună trebuie construite în mod programatic. Nu putem să facem faţă unor provocări majore cum sunt schimbările climatice sau migraţia decât împreună, prin cooperare strânsă la nivel european. La fel şi în ceea ce priveşte capacitatea şi hotărârea noastră comună de a răspunde adecvat imperativului de a sprijini Ucraina în războiul său împotriva agresiunii Rusiei. Acest sprijin trebuie direcţionat şi către statele afectate indirect de războiul dus de Rusia”, a precizat Iohannis.