O nouă zi de grevă în școli și proteste ale profesorilor. Deca, după întâlnirea cu sindicaliști, elevi și părinți: 52,9% dintre angajați sunt în grevă. 15.000 de persoane au renunțat să mai protesteze de la 1 iunie

Greva generală în școli și grădinițe continuă pentru a treia săptămână consecutiv. Nici după minivancața de Rusalii, guvernanții și reprezentații sindicatelor din Educației nu au ajuns la un acord în privința salariilor, iar aceștia din urmă refuză să intre la ore. Săptămâna viitoare, din 12 iunie, ar trebui să înceapă probele din examenul de Bacalaureat, dar elevii de clasa a XII-a și a XIII-a care ar trebui să susțină examenul maturității nu au încă mediile încheiate.
Alina Andrei
06 iun. 2023, 12:45
O nouă zi de grevă în școli și proteste ale profesorilor. Deca, după întâlnirea cu sindicaliști, elevi și părinți: 52,9% dintre angajați sunt în grevă. 15.000 de persoane au renunțat să mai protesteze de la 1 iunie

Greva generală a profesorilor din România continuă. În contextul apropierii examenelor naționale, Ministerul Educației a încercat să forțeze mâna sindicatelor și i-a invitat pe reprezentanții FSLI și ai Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, alături de reprezentanții elevilor și părinților, la discuții pentru adaptarea calendarelor de desfășurare a activităților de final de an și a calendarelor examenelor naționale Bacalaureat 2023 și Evaluare Națională 2023.

Citește și: Expertul în Educație Mircea Bertea: ”Nu profesorii ar trebui să fie în stradă. Nu salariul cadrelor didactice ar trebui să facă obiectul și subiectul acestei greve”

După întâlnire, ministrul Educației Ligia Deca a anunțat că după 1 iunie circa 15.000 de persoane au renunțat la grevă, din care 10.000 sunt cadre didactice, și că în peste 1.000 de școli nicio persoană nu face grevă.

Este clar că încet-încet, cadrele didactice revin în clase, personalul revine în școli și asta ne permite, așa cum am discutat încă de ieri, domnul secretar de stat, Sorin Ion, a discutat încă de ieri cu inspectorii școlari ca la nivelul fiecărei unități de învățământ să se poată organiza un program de recuperare în așa fel încât până la finele cursurilor, până la finele anului școlar, să putem avea atât o recuperare din punct de vedere educațional, cât și oamenii să poată să recupereze zilele pe care nu le vor avea plătite în ceea ce privește salariul pe luna mai, ca urmare a acțiunii. (…) În fiecare școală trebuie să se facă programare a recuperării astfel încât până la finele anului școlar să avem o recuperare totală.

La data de 6 iunie, în cursul dimineții, pentru că se depune cerere de renunțare la grevă, datele arătau că sunt 52,9% dintre angajați în grevă, iar din aceștia 59,5% erau cadre didactice. Mai puțin față de 31 mai, atunci când 64% dintre profesori erau participanți la grevă. Numărul de școli care au renunțat la grevă este de 170, între 31 mai și 6 iunie. De asemenea, la nivel național avem peste o mie de școli care nu sunt în grevă.

Am comunicat încă de săptămâna trecută că, pentru cei din clasa a-12-cea încheierea situației școlare se prelungește până pe 9 iunie, la fel și perioada de înscriere la Bacalaureat”, a declarat ministrul Educației.

 

Zilele trecute, Florin Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației, a vorbit despre cum se vor desfășura înscrierile pentru examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat.

„Profesorii care nu au fost în grevă sigur vor reveni la catedră, iar din informațiile pe care le avem, o parte din profesori vor renunța la acest demers. Chiar dacă a fost mini-vacanță, noi la nivelul Ministerului Educației am ținut legătura cu colegii noștri din teritoriu, cu inspectorii școlari generali, iar astăzi am avut o conferință cu dumnealor, iar din informațiile primite până în acest moment, o parte dintre colegi ar renunța la grevă, dar acest lucru nu-l putem afirma cert pentru că astăzi fiind o zi liberă, revenirea la cursuri presupune o informare din partea salariatului către angajat, fiind o zi liberă nu s-au putut înregistra astfel de precizări. Dar mâine vom avea o situație certă cu privire la gradul de participare la această grevă”, a spus Florin Lixandru, secretar de stat în Ministerului Educației, la Euronews România.

Citește și: Expertul în Educație Mircea Bertea: ”Nu profesorii ar trebui să fie în stradă. Nu salariul cadrelor didactice ar trebui să facă obiectul și subiectul acestei greve”

 

Greva profesorilor a dat peste cap calendarul pentru examenele de Bacalaureat 2023 și Evaluare Națională 2023. Dacă sindicatele din Educației și reprezentanții Guvernului nu ajung la un acord, este posibil ca Ministerul Educației să anunțe un nou calendar al examenelor naționale.

Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației, a explicat care sunt opțiunele actuale. ”Dacă se revine la cursuri, putem merge pe calendarele deja anunțate. Nu e nevoie de modificări, dacă se revine în această săptămână. Dacă nu se revine în această săptămână, luăm în calcul eventuale decalări ale calendarelor pentru cele două examene.”, a spus Florian Lixandru la Euronews.

 

Sorin Ion, secretar de stat Ministerul Educației, despre greva profesorilor: Prelungirea anului școlar ar pune probleme aproape de nerezolvat atât pentru elevi, cât și pentru profesori

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a explicat, într-o intervenție la Radio România Actualități, că prelungirea anului școlar 2022 – 2023 ar pune probleme aproape de nerezolvat atât pentru elevi, cât și pentru profesori pentru că, spune el, sunt școli ai căror profesori nu au făcut grevă și au susținut cursurile, dar și unități în care întreg personalul didactic a fost în grevă.

„E ultima variantă pe care ne-o dorim, mai ales că este o chestiune destul de complicată. Să nu uit că sunt școli în țară în acest moment care au participare la grevă 100% și scoli care au participare 0%. Cele mai multe dintre ele sunt împărțite, o parte dintre profesori sunt în activitate, o parte dintre profesori sunt în grevă. Prin urmare, prelungirea anului școlar ar pune probleme aproape de nerezolvat atât pentru elevi, cât și pentru profesori. Unii și-au făcut deja orele, alții nu. Ne imaginăm că prelungim anul școlar doar pentru o parte dintre elevi și profesori. Repet, nu-i deloc simplu. Ştiu că poate din afară se vede rezolvabil printr-un act normativ care să prelungească anul școlar, dar realitatea în școli este mult mai complicată”, a spus Sorin Ion la Radio România Actualități.

 

Calendar Bacalaureat 2023

29 mai – 9 iunie 2023: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
9 iunie 2023: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
12 – 14 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română -proba A
14 – 15 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă -proba B
14 – 16 iunie 2023: Evaluarea competențelor digitale – proba D
19 – 21 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională -proba C
Probele scrise la BAC 2023
26 iunie 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) -proba scrisă
28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
29 iunie 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 -18.00
4 – 6 iulie 2023: Rezolvarea contestațiilor
7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale

 

Calendar Evaluare Națională 2023

6 – 9 iunie 2023 – Înscrierea la Evaluarea Națională 2023
9 iunie 2023 – Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
19 iunie 2023 – Limba și literatura română – probă scrisă
21 iunie 2023 – Matematica – probă scrisă
22 iunie 2023 – Limba și literatura maternă – probă scrisă
28 iunie 2023 (până la ora 14:00) – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
28 iunie 2023 (orele 16:00 – 19:00) – 29 iunie 2023 (orele 8:00 – 12:00) – Depunerea contestațiilor
29 iunie – 4 iulie 2023 – Soluționarea contestațiilor
4 iulie 2023 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

 

DailyBusiness
Elevii care vor primi 1.100 de lei! Care sunt CONDIȚIILE pentru a primi banii
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Pasărea rară și ciudată care se vinde cu peste 2.000 de euro. A suferit o mutație, iar lumea se sperie când o vede
Capital.ro
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe 2 decembrie
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
ANPC continuă controalele! Este ILEGAL!
Adevarul
Cum își direcționează voturile candidații cu scor bun, dar fără șanse in turul 2. Analist: „Mă aștept ca Simion să nu fie susținut” | ANALIZǍ
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Cea mai mare dorință a lui Igor Cuciuc, după moartea fulgerătoare a fiicei sale de doar 17 ani. Interpretul ar vrea să fie tată pentru a doua oară: „Să ne dăruiască încă un prunc”
Cancan.ro
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Ilegal pentru proprietarii de locuințe. Poliția intră peste tine în casă și confiscă tot
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Descoperire îngrijorătoare la Găeşti: Pistoale letale şi sute de cartuşe găsite la un localnic
MediaFlux
A MURIT DUMNEZEU! ERA mâna dreaptă a lui CEAUȘESCU
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Burse de 1.000 de lei pentru elevii din acest județ. Ce trebuie să facă pentru a fi eligibili