„În momentul de faţă nu este lider politic român mai decredibilizat decât Crin Antonescu în exterior. Ar fi o catastrofă pentru România să-l avem preşedinte mâine„, a declarat preşedintele României, Traian Băsescu, la Digi 24.
Totodată, şeful statului a menţionat că, spre deosebire de premierul Victor Ponta, Crin Antonescu nu are responsabilitatea gestionării problemelor ţării.
„Eu cred că Antonescu ar trebui să vadă că Victor Ponta reuşeşte, ceea ce mărturisesc că nu am crezut că se va întâmpla foarte curând, să înţeleagă responsabilitatea unei funcţii foarte înalte, când pui interesul de partid mult sub interesul naţional. Când ai de ales între interesul naţional şi plăcerea unora din partid, nici nu te uiţi la plăcerea lor. Nu de asta eşti acolo, trebuie să faci ce trebuie şi nu ce vrea partidul”, a spus Traian Băsescu.
Întrebat despre faptul că Antonescu a spus că premierul Victor Ponta a început să vorbească precum Traian Băsescu despre suspendarea din vara trecută, preşedintele a răspuns: „Bine, el (Antonescu, n.r.) şi are o obsesie cu mine, cred că mă şi visează. Cred că i se pare că atunci când vorbeşte oricine, vorbeşte Băsescu, atunci când nu îi place„.
Preşedintele a mai spus că preşedintele PNL nu are responsabilităţile şi valorile pe care premierul le are, legate de problemele ţării.
„Crin Antonescu nici nu are valorile astea, nici nu le înţelege şi nici nu îl interesează. Un prim-ministru se loveşte zilnic de lucrurile astea, îi vine Voinea de la Buget şi îi spune că trebuie să ne împrumutăm. Când nu ai responsabilitatea asta, e uşor să o faci pe Crin Antonescu. Numai că el face o mare greşeală, aspiră să devină preşedintele României. În momentul de faţă este total decredibilizat. Ar fi o catrastrofă pentru România să îl avem preşedinte mâine. El trebuie să se rebranduiască, să arate că înţelege valorile UE şi NATO„, a spus Traian Băsescu.