ANAF pregăteşte descinderi la marile companiile străine. Campanie majoră la firmele cu sedii în paradisuri fiscale

O serie de controale ale ANAF va viza verificarea existenţei unor sedii fixe şi/sau permanente ale contribuabililor nerezidenţi pe teritoriul României, în condiţiile în care reprezentanţii instituţiei au declarat recent că se află în derulare analize de risc pentru a stabili dacă unii contribuabilii îndeplinesc criteriile de a deţine un astfel de sediu în România, dar nu s-au înregistrat fiscal, susţine, într-un articol, Ana Maria Iordache, partener D&B David şi Baias, societatea de avocatură corespondentă PwC în România.
Mircea Filipescu
07 iun. 2023, 14:23
ANAF pregăteşte descinderi la marile companiile străine. Campanie majoră la firmele cu sedii în paradisuri fiscale

Descinderi ANAF. Potrivit acesteia, tematica sediului fix şi/sau permanent este abordată atât în România, cât şi la nivel internaţional, fiind una dintre cele mai importante teme de pe agenda Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), dar şi a autorităţilor fiscale din alte state membre.

Acestea din urmă au stabilit deja pentru contribuabili din România sedii permanente în acele state membre şi colaborează prin mecanismul schimbului de informaţii în scopul stabilirii situaţiei de fapt fiscale şi al identificării unor astfel de sedii fixe/sedii permanente neînregistrate corespunzător.

Articolul relevă faptul că, la nivel naţional, ANAF pregăteşte o primă campanie de controale în privinţa contribuabililor nerezidenţi, urmând ca într-o a doua etapă să fie derulată şi o campanie de controale în colaborare cu celelalte state membre, pentru contribuabilii rezidenţi români care îşi desfăşoară activitatea sau obţin venituri în alte state.

„Analiza inspectorilor fiscali în cadrul acţiunilor de control vizând tematica sediului fix şi a sediului permanent este extrem de minuţioasă şi presupune evaluarea tuturor documentelor (contracte, documente financiar-contabile, fişe de post şi orice alte evidenţe) care arată modalitatea factuală şi legală în care se derulează activitatea economică”, se spune în document.

Potrivit legislaţiei, un nerezident generează un sediu fix atunci când „dispune în România de resurse umane şi tehnice prin care poate desfăşura în mod regulat livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii”, în timp ce un sediu permanent este „locul prin care se desfăşoară integral sau parţial activitatea unui nerezident, fie direct, fie printr-un agent dependent”.

Sediul fix şi/sau sediul permanent sunt subiecte sensibile de control, cu un înalt grad de tehnicitate, dar care aduc bani extrem de mulţi la bugetul de stat, în trecut fiind stabilite sume care depăşesc 200-300 de milioane de lei per contribuabil. Practic, în cadrul inspecţiilor care au analizat această problematică, deşi verificarea s-a realizat la nivelul contribuabilului rezident, impactul s-a răsfrânt nu numai asupra acestuia, ci şi asupra entităţii nerezidente cu care acesta derula activităţi economice. De exemplu, în materie de TVA, un nerezident este considerat ca având un sediu fix în România dacă dispune de suficiente resurse umane şi tehnice pentru a desfăşura în mod regulat livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii pe teritoriul României.

Citeşte şi: Piața imobiliară se cutremură. Mulți proprietari vor fi nevoiți să vândă, în timp ce băncile vor ”scăpa” de creditele imobiliare

Astfel, autorităţile fiscale iniţiază o acţiune de control la nivelul contribuabilului român, care are încheiat cu entitatea nerezidentă un contract de procesare de bunuri sau de marketing, de exemplu. În urma acestei analize, fiscul consideră că entitatea nerezidentă dispune de un sediu fix în România, întrucât utilizează resursele tehnice şi umane ale contribuabilului român, resurse care acţionează sub controlul entităţii nerezidente, pentru a derula ea însăşi, în mod direct, activităţi economice în România.

O astfel de concluzie schimbă cu totul tratamentul fiscal al tranzacţiei din perspectiva TVA, întrucât modifică două elemente esenţiale, respectiv locul prestării serviciilor şi persoana obligată la plata taxei.

Potrivit autoarei, dacă în varianta iniţială (i.e fără sediu fix) serviciile sunt considerate a fi prestate în beneficiul nerezidentului (deci cu locul prestării în ţara unde acesta este situat), persoana obligată la plata taxei fiind aşadar nerezidentul, în scenariul existenţei sediului fix, serviciile sunt considerate a fi prestate în beneficiul sediului fix (din România), persoana obligată la plata taxei fiind aşadar contribuabilul român.

Impactul este unul imediat, fiind atât de natură financiară (TVA suplimentară de plată stabilită în sarcina rezidentului), cât şi de natură operaţională (înregistrarea nerezidentului ca sediu fix şi regândirea modelului de business).

„Contribuabilii ar trebui să întreprindă o analiză internă pentru a preveni sau diminua eventuale riscuri derivate din astfel de modele de afaceri”, este de părere autoarea articolului.

Citeşte şi: Angajări 2023. Se dau 1.400 de euro net pe lună. Te angajează pe loc dacă ai studii superioare

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cum se calculează, de fapt, numărul personal pentru 2025. La ce să te aștepți în următoarele luni, zodiile care intră în magia banilor
Capital.ro
Călin Georgescu, înlocuit. A căzut cortina, secretul s-a aflat: El recunoaște că e o amenințare
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Copiii luminii. Destinul special al celor născuți în Noaptea de Înviere
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Românii datori la ANAF din cauza contului la bancă. Fiscul te obligă să plătești. Trebuie să dai și declarație
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI