Corina Chiriac, despre regulie pe care le respectă cu strictețe atunci când vine vorba de prietenie: „Nu e bine să spui secretele tale”

Corina Chiriac a învățat cum să își gestioneze relațiile de prietenie, fiind extrem de atentă în fața cui își deschide sufletul.
Irina Dumitrescu
09 iun. 2023, 12:36
Corina Chiriac, despre regulie pe care le respectă cu strictețe atunci când vine vorba de prietenie: „Nu e bine să spui secretele tale”
Cum a rămas Corina Chiriac fără rochie chiar de ziua ei: "A fost penibil, vă dati seama". Rezolvarea ingenioasă care i-a salvat petrecerea

Ajunsă la vârsta de 73 de ani, Corina Chiriac spune că a învățat foarte multe despre relațiile de prietenie și despre cât de mult e cazul să se deschidă în fața oamenilor, atunci când vine vorba despre viața personală.

Artista spune că a fost trădată de prieteni de mai multe ori, iar din această cauză a ales să păstreze distanța și să nu mai dezvăluie secretele sale.

„Ca să nu fi trădat înseamnă că nu e bine să spui secretele tale, iar atunci nu are cine să te trădeze. În general în viața noastră e foarte greu să ai niște secrete. Viața noastră e publică chiar și acasă, am vecini, am șoferi de taxi care mă iau, nu e ca și cum vai am ascuns un elefant în sufragerie și nu a aflat nimeni de el.

Sunt oameni care indiferent din ce motiv se trezesc criticându-te și nu întotdeauna în locuri cele mai utile. Prietenul e cel care ține o distanță agreabilă față de tine și tu față de el, ca să ne referim la cea mai simplă relație de prietenie”, a declarat Corina Chiriac, potrivit spynews.ro.

Citește și: Corina Chiriac, despre rivalitatea dintre ea și Angela Similea: „Publicul este un monstru sacru”

Vedeta consideră că prieten este cel cu care îți face plăcere să te întâlnești, să stai de vorbă și nu neapărat să îi împărtășești toate problemele tale.

„Un prieten este un om cu care îți face plăcere să te întâlnești, cu care nu îl îngreunezi neapărat cu poverile tale, nu e neapărat umărul pe care trebuie să plângi, dar un prieten în ziua de astăzi, având în vedere că toți suntem alergați și obosiți, este un om care îți zâmbește când te vede, iar asta e mare lucru.

Există prieteni din copilărie pe care îi avem toți și pe care îi păstrezi toată viața, ferească Dumnezeu, din generația mea încep să mai plece dincolo, există prieteni pe care ți faci la adolescență sau în prima tinerețe.

Din păcate, din generația noastră acei prieteni au emigrat de mult timp, unii s-au întors, unii nu. Grație internetului am luat legătura unii cu alții prin intermediul rețelelor de socializare. Există prieteni pe care ți faci în profesie, între colegi, cu unii te împrietenești mai ușor, cu alții mai greu”, a mai spus Corina Chiriac.

Citește și: Ritualul pe care Corina Chiriac îl urmează cu sfințenie în fiecare dimineață. Secretul vedetei a ieșit la iveală

Este prietenă de aproape 30 de ani cu Marina Almășan, despre care are numai cuvinte de laudă.

„Ne cunoaștem din anii 90 și o admir pe Marina Almășan pentru extraordinara tenacitate și activitate pe care o depune, faptul că este un termen care mie nu mi se pare potrivit în cazul ei, că se reinventează.

Ea nu se reinvetează, ea e Marina Almășan, e o femeie deșteaptă, o femeie activă, care a creat multe emisiuni de televiziune, a învățat televiziune și presa de bună calitate, o admir, îmi place cum scrie, are un stil cu totul diferit de al meu, eu mă îndrept spre alt stil, mai romantic, ea e ‘miștocară’ și are un umor care îți face plăcere la orice moment din zi”, a mai spus aceasta.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Capital.ro
Se schimbă buletinele. Cartea electronică de identitate care se introduce în toată România
Playtech.ro
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Ovidiu Ioanițoaia cere bani de operație. Înșelăciunea cu care hackerii păcălesc oamenii din agenda jurnalistului
wowbiz.ro
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Crăciun. Zodii care își schimbă cercul de prieteni anul viitor. Renunță la oamenii falși
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Mesajul tulburător postat de tânărul de 30 de ani din Deva înainte de a-și pune capăt zilelor. A transmis live pe Facebook, iar apoi s-a aruncat în fața mașinilor de pe un pod
Cancan.ro
Meteorologii Weather.com au modificat prognoza: Vin ninsorile în București!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se achită până la 9.720 lei anual
StirileBZI
Această plantă nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun! Atrage banii și bunăstarea
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
substantial.ro
Nadia Comăneci transmite felicitări sportivilor români după Jocurile Olimpice de la Paris 2024
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?