Potrivit unui comunicat de vineri al Poliţiei Române, Poliţiştii BCCO Bacău şi BCCO Iaşi, sub coordonarea DIICOT, au stabilit că în perioada 2011-2012 tânărul de 19 ani, din Iaşi, a accesat neautorizat mai multe conturi de utilizatori ai unor site-uri, precum şi sisteme informatice aparţinând unor instituţii publice.
Anchetatorii au stabilit că tânărul a adaptat şi configurat un program informatic tip key-logger, prin intermediul căruia erau sustrase datele de conectare ale utilizatorilor, scrie Mediafax.
„Aceste date erau folosite, ulterior, pentru accesarea neautorizată a conturilor legitime ale utilizatorilor, inclusiv în scopul obţinerii de foloase materiale, precum şi la modificarea de date, restricţionând accesul titularilor”, menţionează Poliţia Iaşi.
În acest mod, tânărul a obţinut peste 50.000 de conturi de utilizator ale unor persoane fizice sau ale unor instituţii publice. Pentru a induce în eroare victimele, tânărul a disimulat programul informatic sub diferite forme şi denumiri şi l-a pus la dispoziţie pe internet, promovându-l pe site-uri publice şi de socializare.
Joi, Judecătoria Bacău a dispus arestarea preventivă a tânărului, pentru 29 de zile.