Jenant! Cum l-a umilit Gigi Becali pe Gică Hagi de-a lungul timpului. Acum, „Regele” a reușit să-i dea peste nas

Gică Hagi a anticipat declinul fotbalului românesc, dar aproape nimeni dintre oficialii sportului „rege" nu l-a băgat în seamă. Nici investitori precum Gigi Becali, nici oficiali precum Mitică Dragomir, Mircea Sandu sau Răzvan Burleanu. Totuși, fostul mare fotbalist, actual patron și manager, a reușit să le dea tuturor peste nas, prin rezultate notabile.
Irina Dumitrescu
11 iun. 2023, 02:07
Jenant! Cum l-a umilit Gigi Becali pe Gică Hagi de-a lungul timpului. Acum, „Regele

Cu ajutorul viziunii și a eforturilor morale, respectiv financiare, Gică Hagi a reușit să-și ridice propriul club de fotbal de la zero. A cucerit deja două titlul în Liga I, cu resurse financiare mai puține față de CFR Cluj, FCSB sau CS Universitatea Craiova.

Titlul cucerit în 2023 de Farul lui Hagi a fost decis în penultima etapă, în confruntarea directă cu FCSB-ul lui Gigi Becali, care a primit „mat” de la „Rege”. Astfel, roata s-a întors, iar Hagi i-a răspuns într-o manieră profesionistă celui care l-a ironizat și jignit în repetate rânduri.

Iată cum a încercat de-a lungul timpului Gigi Becali să-l umilească pe Gică Hagi:

20 septembrie 2007, Hagi demisionează de la Steaua, actuala FCSB:

Gică Hagi: „Nu se poate să ți se ia mintea, personalitatea, demnitatea. Sper ca acest lucru să fie un exemplu, un moment de a ridica un mare semn de întrebare. Relația antrenor-conducător la Steaua trebuie reglată. Antrenorul, sper ca de-acum încolo, să aibă aceasta autoritate, să fie lăsat în pace. E atât de simplu… Nu mai puteam. Drumul se închisese. Îmi pare rău, dar mi s-a întins o cacealma. Eu cred că am puterea să i-o spun lui Gigi că nu face bine ce face. Nu numai că ia noțiunea de antrenor, dar nu se oprește aici. Distruge și jucătorii. Azi e bun, mâine îl dau afară, sau la Divizia C.

Din păcate, asta e. Cel mai ușor, antrenorul se duce acasă. În ultimii patru ani, Steaua a făcut performanță, dar nu are stabilitate. S-au schimbat antrenori. Steaua are posibilitate mare, dar numai dacă se va lucra profesional. Nu totul sunt banii. Sport nu se face numai pentru bani. Ești plătit în funcție de ce dai. Eu nu am luat niciun ban, și nici nu vreau niciun ban. Banii pe care trebuia să mi-i dea mie, să-i pună la centrul de copii și juniori. N-am nevoie de bani și nu-i vreau. E vorba doar de plăcerea de a lucra într-un loc unde am vrut să fac performanță. Sper ca din ce s-a întâmplat cu mine, și înaintea mea, să se termine odată. Pentru binele Stelei. Am trăit momente penibile. Să primești telefon de sus, pe bancă, să mi se spună cine intră… Eu am rămas mut. Una e să discutăm ca de la patron la antrenor, alta e să ți se impună și dacă nu faci să fii dat afară. De ce mai stăm la antrenamente, dacă totul e pus de altcineva?

Venirea mea la Steaua a fost benefică. Eram un om cu popularitate, iubit de suporteri. Criza a început când am fost aproape să intrăm în Champions League. Făceam performanță și devenea greu să fiu dat afară. Înainte de meciul cu Slavia, eu i-am spus că trebuie să facem niște schimbări, să dăm opțiuni și celorlalți jucători, dar patronul a prezentat altfel situația. Am pierdut, și e vina mea, dar dacă am fi câștigat, ar fi fost meritul altcuiva”.

„Becaliadă” de jigniri. Gigi Becali l-a tratat pe Gică Hagi cu dispreț, sfidând până și morala creștină

Cum l-a jignit Gigi Becali pe Hagi. Primul atac public a venit la finalul meciului cu CFR Cluj:

„Hagi să nu creadă că îşi poate bate joc de mine. Dacă nu-l va folosi pe Mirel fundaş, să plece! Eu îl plătesc, să facă ce vreau eu! Am acest drept! Dacă eu vreau, trag jucătorii la sorţi şi echipa aia intră pe teren! Olăroiu era băiat ascultător. Eu îi ceream ceva şi el aşa făcea, deci mă respecta. Dacă Hagi crede că poate să facă orice pe banii mei s-a înşelat”.

Cel de-al doilea atac al lui Gigi Becali, înaintea de meciului decisiv cu BATE Borisov:

„După ce că nu are nici o treabă cu antrenoratul, se mai şi crede deşteptul lumii. Steaua e pe marginea prăpastiei cu el antrenor, habar nu are să vorbească, nu ştie să facă nici un traseu. Hagi a făcut o salată de vinete din Steaua. O să mai vorbesc cu el după ce ne vom califica în Ligă, dacă ne vom califica.

Oricum, la returul cu BATE îi voi scrie echipa pe hîrtie şi p-aia să o văd pe teren. Hagi vrea să-l ascult pe el? De ce, că el n-are nici o treabă ca antrenor?! Nu ştie nimic! La ce nivel ridicat a antrenat el? Acolo a fost doar Oli. A, mi-am amintit, a luat Cupa Turciei, ce să spun, mare trofeu!”.

Al treilea atac al lui Gigi Becali, după ce Hagi a decis să demisioneze de la Steaua:

„Mă bucur că a decis să plece, pentru că nu aveam nici un viitor cu el pe bancă. Jucătorii mi-au spus că nu era în stare să facă nici trasee la antrenamente şi că eu mă pricep mai bine ca el la fotbal. Da, l-am umilit pe Hagi, dar el mă ştia, ştia că e greu să lucrezi cu Becali!

Nu cred în calitățile lui de antrenor, cred că Hagi e tobă de fotbal și dacă va învăța din greșeli va ajunge mare antrenor, dar la ora asta nu e. E prea încăpățânat, ar trebui să mai vorbească și el cu Ienei, cu ăla, cu ăla”.

De-a lungul timpului, Gică Hagi a mai pregătit Galatasaray, iar în prezent se află pe lista celor de la Ajax Amsterdam.

În ultimii opt ani, Gică Hagi a câștigat titlul de două ori, cu Viitorul în 2017 și cu Farul în 2023. Ambele au fost obținute în dauna clubului patronat de Gigi Becali. Viitorul și Farul au fuzionat în 2022.

Spynews
Semnul de circulație care provoacă migrene șoferilor! Sunt foarte puțini oameni care știu ce semnificație are acest indicator rutier
Bzi.ro
Cum să scapi nevătămat după o întâlnire cu ursul. Ce greșeli fac turiștii de la noi care merg în drumeții
Fanatik.ro
Condimentul preferat al românilor, periculos pentru sănătate. Crește alarmant nivelul de stres
Capital.ro
Statul VREA BANII românilor. E ultimul avertisment: Nu spun că vine apocalipsa, dar...
Playtech.ro
Medicul lui Shannen Doherty, dezvăluiri despre ultimele clipe din viața celebrei actrițe: Nu era pregătită să plece
DailyBusiness
Lovitură cruntă! Facturile vor ajunge la sume colosale
Adevarul
Situație jenantă pentru România în SUA. Iohannis l-a trimis pe Ciucă la dineul de la Casa Albă, dar americanii nu l-au primit
Spynews
Cele 12 zodii din horoscop sunt afectate de căldură în mod diferit. Cine stă pe Facebook, Instagram și TikTok ca să vadă ce fac alții
Spynews
Ce preparate de lux au servit superstarurile internaționale la Beach, Please! Preferințele lui Wiz Khalifa l-au surprins pe chef Janni Alexandridis: ”A fost un pic ciudat” / VIDEO
Evz.ro
Capcana de la semafor. Rămâi pe loc fără permis
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
„Am împins-o în râpă ca să mă salvez” Atitudinea șocantă a tânărului cu care Diana Maria era în pădure în ziua în care a fost sfâșiată de urs. Declarațiile lui au scandalizat pe toată lumea
Cancan.ro
Avem primele IMAGINI cu Bordea & noua iubită! Cine e tipesa 'de pe Dubai' 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Recalcularea pensiilor, la un pas de finalizare! Primele decizii de recalculare au fost trimise! Când ajung documentele și ce pensionari vor beneficia de majorări de 700 de lei
Capital.ro
Gratis de la stat pentru proprietarii de teren și case din România. Mergi la Primărie până pe 10 septembrie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Secretul care îți aduce prețuri mai mici la facturi, dezvăluit Ministrul Energiei! Nu trebuie să faci asta sub nicio formă între orele 18:00 și 21:00
substantial.ro
Medicul stomatolog Marina Gavril, găsită moartă în cabinetul din Brăila
MediaFlux
ADEVERINȚA care MĂREȘTE PENSIA. Când trebuie DEPUSĂ obligatoriu
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'