Surse judiciare au declarat vineri, pentru Mediafax, că procurorii militari de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) au început urmărirea penală pe numele generalului în rezervă Traian Pigui, suspectat de abuz în serviciu în legătură cu modul în care ar fi avizat mai multe solicitări privind atribuirea de locuinţe unor cadre militare.
Potrivit surselor citate, procurorii militari anticorupţie verifică în acest dosar dacă şi fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu ar fi beneficiat astfel de o locuinţă.
Sursele citate susţin că în cazul lui Corneliu Dobriţoiu nu a fost începută urmărirea penală.
Mai multe cadre militare, între care şi generali, vizate în acest dosar vor fi audiate de procurorii militari de la DNA.
Conform evz.ro, opt generali MApN sunt acuzaţi că au cumpărat case la un preţ subvenţionat, apoi unii le-au vândut la preţul pieţei. Printre aceştia se numără secretarul de stat în Ministerul Apărării Naţionale (MApN), Floarea Şerban (demisă miercuri), Corneliu Dobriţoiu, Francisc Radici şi Tudor Marcu.
Potrivit sursei citate, generalul Corneliu Dobriţoiu a cumpărat ilegal locuinţa de serviciu. „Mai avusese casă de la stat, nu trebuiau să-i dea! Acum, acolo stă fiul lui vitreg, Dumitru Samson, în timp ce alţii din Armată care aveau dreptul cu adevărat stau prin chirii!„, au declarat surse pentru evz.ro.
Dumitru Samson (36 de ani) este fiul din prima căsătorie a Vioricăi Dobriţoiu, fostă Samson, soţia lui Corneliu Dobriţoiu. El a ajuns celebru în iulie 2012 când a coordonat mai multe grupări de interlopi pentru fraudarea referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu. Atunci, el s-a lăudat liberalilor din Cluj că este trimisul preşedintelui-interimar Crin Antonescu.
DOSARUL „CASE PENTRU GENERALI”
Presa relata, în 2007, că numeroşi membri ai conducerii Ministerului Apărării şi-au cumpărat locuinţele de serviciu, fără respectarea prevederilor legale. Printre aceştia apăreau inclusiv Corneliu Dobriţoiu, secretar de stat la acea vreme, alături de directorul adjunct al Statului Major General, Ştefan Oprea, contraamiralul Costi Ioan Gunther, directorul adjunct al Statului Major General, generalul Tudor Munteanu, locţiitorul şefului Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul, generalul de brigadă Adrian Bantaş, locţiitorul şefului Direcţiei de Comunicaţii şi Informatică, care şi-ar fi cumpărat locuinţele de serviciu cu preţuri mult mai mici decât cele ale pieţei, deşi mai aveau o locuinţă sau casă de vacanţă.
Ministerul Apărării informa ulterior că subiectul locuinţelor de serviciu pentru militari se află în atenţia nou-înfiinţatei Direcţii de Prevenire şi Investigare a Corupţiei şi Fraudelor, care a început verificările încă din primele zile ale lui ianuarie 2007.
Sorin Frunzăverde, ministru al Apărării la acea vreme, declara că majoritatea militarilor care şi-au cumpărat locuinţele de serviciu au făcut-o conform legii.
În 2007, liberalul Teodor Atanasiu, fostul ministru al Apărării, declara că vânzarea locuinţelor de serviciu către personalul angajat al MAp s-a făcut prin declaraţii pe propria răspundere, dar după mandatul său, printr-o lege aprobată în Parlament.
Direcţia de Prevenire şi Investigare a Corupţiei şi Fraudelor (DPICF) din MAp a stabilit, în noiembrie 2007, că, din cei 160 de ofiţeri superiori a căror situaţie locativă a fost verificată, 30 au beneficiat fără drept de locuinţe de serviciu, dosarele acestora urmând să ajungă la DNA.
La acel moment, ziarul „Gândul” relata că pe lista celor 30 de ofiţeri s-ar putea afla chiar şi numele generalului în rezervă Corneliu Dobriţoiu, secretar de stat, şeful Direcţiei de politici de apărare, despre care presa a relatat că a achiziţionat un apartament de serviciu de 115 mp, cu suma de 95.000 RON (echivalentul a mai puţin de 30.000 euro). Conform sursei citate, Dobriţoiu şi-ar fi vândut apartamentul, pentru o sumă de cinci ori mai mare: 150.000 de euro.
Publicaţia preciza că secretarul de stat nu avea o locuinţă în Bucureşti, dar deţinea o casă de vacanţă în Ilfov.
În mai 2012, Dobriţoiu a fost desemnat pentru a ocupa funcţia de ministru al Apărării. El declara, la audierea sa din comisiile de apărare, că este pensionar şi că are o pensie redusă cu 25%, aceasta fiind problema sa şi a familiei şi a arătat că, în 2005, nu a fost în stare de incompatibilitate la achiziţionarea locuinţei.
„Sunt pensionar, am o pensie redusă cu 25%. Este problema mea şi a familiei mele”, afirma Dobriţoiu, la întrebările parlamentarilor pe această temă.
El a mai fost întrebat, la acele audieri, de preşedintele Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor, Costică Canacheu (PDL), dacă în 2005 a fost în stare de incompatibilitate la achiziţionarea locuinţei, aşa cum a relatat presa. Dobriţoiu a răspuns că, potrivit declaraţiei de avere, la achiziţionarea locuinţei avea o casă de vacanţă, dar nu a fost nicio incompatibilitate, având în vedere că în legea locuinţei casa de vacanţă are altă semnificaţie.
„E adevărat, conform declaraţiei de avere, la achiziţionarea acelei locuinţe aveam o casă de vacanţă. Dar nu cred că există nicio incompatibilitate. Am şi dat toate explicaţiile acum 3 ani la DNA şi s-a lămurit”, spunea Dobriţoiu.