Dana Roba a ajuns la spital în stare critică, iar familia și prietenii au făcut multe rugăciuni ca să-și revină cât mai repede și să fie din nou bine.
Recent, apropiații Danei Roba au făcut noi declarații despre starea ei de sănătate. Tânăra a fost supusă unor intervenții foarte dificile pe creier, care au durat mai bine de 12 ore. În urmă cu câteva zile medicii erau rezervați în privința stării ei de sănătate, însă acum lucrurile s-au îmbunătățit. Dana Roba s-a trezit, iar acum e conștientă și poate să vorbească. Familia și apropiații ei sunt recunoscători că se simte din ce în ce mai bine.
„Dana este OK, este conștientă, am vorbit. Familia este alături de ea în fiecare moment, o vizitează constant. Se concentrează foarte mult pe starea ei și sunt cât se poate de fericiți că s-a trezit și că încet, încet își revine. Cu ajutorul lui Dumnezeu sperăm să trecem și peste această încercare”, a dezvăluit un apropiat al Danei Roba, conform Cancan.
Evenimentul tragic a avut loc pe data de 5 iunie 2023, când soțul Danei a agresat-o cu un ciocan. Dana a fost imediat transportată de urgență la spital, în timp ce agresorul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca mai apoi să fie arestat preventiv.