Weekendul vine cu vreme de vară. VEZI PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

Sfârşitul de săptămână aduce în termometre temperaturi demne de o lună de vară, maximele sărind în unele zone de 20 de grade. Totuşi, instabilitatea atmosferică îşi va spune cuvântul şi vom avea parte şi de înnorări şi ploi temporare.
Romania TV
12 apr. 2013, 14:30
Weekendul vine cu vreme de vară. VEZI PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

Sâmbătă, meteorologii anunţă o vreme mai caldă decât în mod obişnuit la mijloc de aprilie, cu maxime la amiază de la 13 grade pe litoral până la 25 de grade în Muntenia. Dar şi instabilitatea atmosferică îşi va spune cuvântul, şi vorbim despre înnorări şi ploi, mai ales averse însoţite trecător de descărcări electrice, în cursul zilei în vestul, centrul şi nordul ţării, iar în noaptea următoare, local şi în celelalte regiuni. Iar în zonele de deal şi de munte ploile sunt mai abundente. Nu lipsesc nici condiţiile de grindină, iar vântul suflă alert în mare parte din ţară.

Şi în Capitală sâmbătă se anunţă o zi caldă, iar soarele predomină mare parte din timp. Abia spre seară se adună norii şi lasă averse, posibil însoţite şi de descărcări electrice, însă dupa ce temperatura aerului va fi atins cele 23 de grade prognozate de meteorologi.

Duminica temperaturile mai scad putin, maximele zilei urmând să se încadreze intre 13 grade in depresiuni si 21 de grade in Lunca Dunarii, valori apropiate de cele normale pentru aceasta perioada a anului. Norii sunt prezenti inca de la inceputul zilei in nordul si centrul tarii, iar dupa-amiaza isi fac aparitia si in sud, zone in care pe alocuri vor fi averse si, trecator, descarcari electrice. In schimb la munte, la altitudini mari, de peste 1 800 m, vorbim din nou despre lapoviţa şi ninsoare, iar vantul va fi alert in mare parte din tara.

În Capitala soarele împarte cerul cu norii, iar in a doua parte a zilei apar si aversele, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul insa nu depaseste cote de moderat, iar la amiaza se inregistreaza 18…19 grade, exact valoarea normala pentru data din calendar.

Luni se mentin temperaturi potrivite pentru jumatatea lunii aprilie, de la 11…12 grade in depresiuni si in nordul Moldovei pana la 19 grade in nord-vestul tarii. Dar in sud, centru si est soarele este scump la vedere si pe alocuri inca ploua slab, iar in sud-est, ca si la munte, vantul este in continuare alert.

Săptămâna începe cu o zi cu temperaturi plăcute şi în Bucureşti, maxima urmând să ajungă până la 16…17 grade, însă sunt de aşteptat înnorari si ploi slabe, trecătoare şi un vânt ceva mai sprinten.

Pentru saptmana care urmeaza meteorologii anunta regim termic normal pentru a doua jumatate din aprilie. Marti temperaturile se incadreaza intre 13 si 20 de grade la scara intregii tari, si doar izolat si trecator mai cad cativa stropi de ploaie, iar in urmatoarele zile ploile lipsesc si vremea se mai incalzeste, in sud mai ales. Abia spre weekend revin ploile, cel mai probabil prin in nordul si nord-vestul tarii.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Alimentul care crește riscul de cancer la colon la cei trecuți de 50 de ani: “Reduceți cât puteți de mult”
Capital.ro
Noua taxă obligatorie pentru șoferi. Cine nu are loc de parcare, e bun de plată. Este lege
Playtech.ro
Cum să nu iei amendă de 1600 de lei când parchezi lângă trecerea de pietoni. Distanța legală pentru evitarea sancțiunilor
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Ghid de supraviețuire în războiul sondajelor electorale. Ștefureac: „80% din ce s-a publicat până acum sunt advertoriale electorale”
wowbiz.ro
Mesajul sfâșietor al lui Rareș Ion pentru mama lui, înainte să moară de supradoză. Ce a scris tânărul de 20 de ani despre femeia care i-a dat viață, după episodul din ambulanță
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Cutremurul din Săptămâna Patimilor. Cu ce vești vin seismologii pentru România
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Tudor Duma, dealerul lui Vlad Pascu, a fost reținut după moartea prietenului său Rareș. Ce acuzații îi sunt aduse
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
UE a blocat România. Ordinul a venit chiar înainte de Paște. Nu se mai trece granița până la 30 septembrie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Rusia, posibila amenintare pentru Romania: „Ultima vara de pace nu mai este complet ireala”
MediaFlux
EXCLUSIV PAPARAZZI Gigi Becali și-a lăsat barbă și acum călugării îl urmează peste tot! Recent i-a dus pe toți la stână în Rolls-Royce: Hai la oi VIDEO și FOTO
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți