Toate marile magazine vor fi închise duminică. Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, propune o definiție clară a supermarketului, care este descris ca o unitate de vânzare cu autoservire ce oferă o gamă extinsă de produse alimentare și nealimentare și care are o suprafață minimă de 800 mp. Aceasta este doar una dintre prevederile propuse în proiectul de lege. De asemenea, sunt clarificate și definite termenii de „produs alimentar proaspăt” și „produs alimentar congelat”. Mai mult, se propune un program de funcționare săptămânal pentru supermarketuri, conform căruia acestea ar trebui să fie deschise de luni până vineri între orele 8 și 22, sâmbăta între orele 8 și 14, iar duminica să fie închise.
Citeşte şi: De ce se închid magazinele duminica. Singurele cumpărături se pot face în benzinării
Deputații PNL Nini Săpunaru și Tinel Gheorghe sunt cei careau propus o inițiativă legislativă prin care supermarketurile ar urma să fie închise duminica și în zilele de sărbători legale. Tinel Gheorghe a declarat că închiderea supermarketurilor în zilele de duminică ar ajuta producătorii români să-și vândă produsele, adăugând că „parcă dintr-o dată toți ne-am născut în supermarket. Am uitat când cumpăram din piață!”.
Citeşte şi: Reguli noi impuse de ANPC pentru magazine. Ce trebuie să afişeze comercianţii şi prestatorii de servicii
O astfel de lege există deja în mai multe ţări din Europa. Astfel, inteea dicţia a fost introdusă în Polonia în 2018 de către guvernul condus de partidul conservator Lege şi Justiţie (PiS), punând în practică o iniţiativă lansată de Sindicatul Solidaritatea şi Biserica Catolică. „Duminica ar trebui petrecută cu familia. Este o zi pentru familie, pentru rugăciune, nu pentru cumpărături în magazine”, a declarat Marlena Malag, ministrul polonez pentru familie şi politică socială. În Ungaria, Zoltan Karsai, preşedinte al Sindicatelor Angajaţilor Comerciali, a declarat că problema închiderii magazinelor duminica, o măsură deja introdusă în 2015-2016, merită renegociată în contextul actual al crizei energetice. Germania este, de asemenea,cunoscută pentru a avea una dintre cele mai restrictive legislații din Europa în ceea ce privește orarul de funcționare al magazinelor. În conformitate cu această legislație, magazinele sunt închise duminica și au program redus în timpul săptămânii în comparație cu alte țări.