ONU anunţă că vine foametea: preţurile la alimente vor sări în aer după ce coşul de pâine al lumii a fost distrus

ONU trage un semnal de alarmă: distrugerea barajului de la Kahovka are un impact uriaș asupra securității alimentare.
Filip Stan
14 iun. 2023, 17:37
ONU anunţă că vine foametea: preţurile la alimente vor sări în aer după ce coşul de pâine al lumii a fost distrus

Ucraina şi Organizaţia Naţiunilor Unite – ONU au avertizat în privinţa impactului uriaş asupra securităţii alimentare în urma distrugerii barajului Kahovka.

Responsabilul ONU pentru afaceri umanitare Martin Griffiths a declarat pentru BBC că există îngrijorări semnificative în privinţa distrugerii ecologice din „coşul de pâine al lumii” şi a avertizat că preţurile alimentelor urmează să crească.

Naţiunile Unite au avertizat marţi că ruperea uriaşului baraj de la Kahovka de pe fluviul Nipru (în sudul Ucrainei) va avea un impact considerabil asupra securităţii alimentare mondiale, relatează Reuters.

„Este aproape inevitabil să avem probleme uriaşe ale recoltelor. Aşadar, vom observa aproape inevitabil, dar încă nu perfect calculabil un impact uriaş asupra securităţii alimentare”, a declarat Martin Griffiths, oficial ONU.

Bonus de inflaţie de 3000 de euro. Guvernanţii se protejează bine de creşterea preţului la cartofi şi pâine
Un ministru ucrainean pentru politici agrare a declarat că principalele culturi afectate vor fi cele de soia, porumb, floarea-soarelui şi grâu.

Oficialul ONU a precizat și că aproximativ 700.000 de oameni depindeau de baraj pentru alimentarea cu apă potabilă, iar acum riscă să contracteze diferite boli.

Totodată, Griffiths afirmă că distrugerea unui astfel de obiectiv de infrastructură civilă încalcă regulile dreptului umanitar internațional.

„Oricine a făcut-o a încălcat Convenţiile de la Geneva”, consideră oficialul ONU.

Ucraina are un „plan B” pentru a continua exporturile, dacă acordul pentru transportul cerealelor pe Marea Neagră eşuează 

Ucraina este pregătită să continue să exporte cereale pe Marea Neagră ca parte a unui „plan B”, fără sprijinul Rusiei, dacă Moscova iese din actualul acord, iar înţelegerea cade, a declarat vineri ministrul ucrainean al agriculturii, Mikola Solski, citat de Reuters.

În iulie anul trecut, Organizaţia Naţiunilor Unite şi Turcia au intermediat între Moscova şi Kiev încheierea Iniţiativei pentru transportul cerealelor pe Marea Neagră, pentru a contribui la soluţionarea crizei alimentare mondiale agravate de invazia Rusiei în Ucraina, un important exportator mondial de cereale.

Ministrul ucrainean al agriculturii, Mikola Solski, a declarat pentru Reuters că Rusia a blocat deja utilizarea principalului port ucrainean de la Marea Neagră, Pivdenni, în pofida existenţei acordului, şi permite ca doar o navă pe zi să plece şi să livreze alimente ucrainene către anumite ţări.

Prețul alimentelor din coșul zilnic continuă să crească. Rata inflaţiei a scăzut în mai la 10,6%, de la 11,2% în aprilie

Indicele preţurilor de consum în luna mai 2023 comparativ cu luna aprilie 2023 este 100,64%. Rata inflaţiei de la începutul anului (mai 2023 comparativ cu decembrie 2022) este 3,8%. Rata anuală a inflaţiei în luna mai 2023 comparativ cu luna mai 2022 este 10,6%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2022 – mai 2023) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2021 – mai 2022) este 14,7%, a transmis INS.

Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna mai 2023 comparativ cu luna aprilie 2023 este 100,49%.

Citește și: Facturile românilor bubuie în plină iarnă, se taie voucherele de energie. Ce noi vouchere primesc românii din septembrie

Mărfurile alimentare s-au scumpit cu 18,73% în luna mai, faţă de mai 2022, şi cu 0,8% faţă de aprilie 2023. La această categorie cel mai mult s-au scumpit zahărul, cu 58,71% faţă de mai 2022, şi cu 1,34% faţă de aprilie 2023, untul, cu 32,46% în mai faţă de mai 2022 şi cu 0,24% faţă de aprilie 2023, şi margarina, cu 31,39% faţă de mai 2022, şi cu 0,62% faţă de aprilie 2023.

Indicele prețurilor de consum în luna mai 2023 față de luna mai 2022:

Zahăr: +58,71%

Unt: +32,46%

Cartofi: +25,54%

Ouă: +29,72%

Brânză: +26,73%

Lapte: +21,21%

Lapte și produse lactate: +24,29%

Legume și conserve de legume: +25,92%

Pește și conserve de pește: +20,96%

Fructe proaspete: +22,58%

Pâine: +15,59% Cafea: +16,18%

Făină +11,10%

Carne, preparate şi conserve din carne: +14,58%

Mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 5,15% în mai 2023 faţă de mai 2022 şi cu 0,36% faţă de aprilie 2023. La această categorie cel mai mult s-a scumpit energia termică, cu 23,82% în mai 2023 faţă de mai 2022, în timp ce combustibilii s-au ieftinit cu 9,05%, în mai faţă de mai 2022, şi cu 2,61% faţă de aprilie 2023.

Citește și: Cât mai costă să crești un porc în ”bătătură”. Cât de profitabilă mai este această preocupare, în România lui 2023

Serviciile s-au scumpit în luna mai cu 11,16%, faţă de mai 2022, şi cu 1,08% faţă de aprilie 2023. Aici cel mai mult s-a scumpit transportul aerian, cu 46,25% în mai 2023 faţă de mai 2022, şi cu 1,19% faţă de aprilie 2023.

La rândul său, Rusia spune că va permite trecerea mai multor nave, dacă toate părţile implicate în acordul privind cerealele sunt de acord să deblocheze tranzitul amoniacului rusesc pentru export printr-o conductă ce traversează teritoriul ucrainean până la Pivdenni.

„Ultimele acţiuni care au loc acolo în cursul zilei de ieri, alaltăieri, astăzi, spun mai mult despre faptul că, de fapt, doar din punct de vedere legal pare că acest coridor funcţionează, dar în realitate nu se întâmplă mare lucru acolo”, a declarat Solski. „Nu aşa funcţionează şi atunci vom fi pregătiţi pentru un plan B, care depinde de noi, depinde de ONU. Nu cred că vom sta cu mâinile în sân dacă va continua aşa în viitorul apropiat”, a adăugat ministrul ucrainean al agriculturii.

 

El propune ca guvernul său să poată oferi garanţii de asigurare pentru ca firmele să continue transportul maritim fără implicarea Rusiei, în cadrul unui nou acord. „Planul B exclude a patra parte (Rusia) din această relaţie”, a spus Mikola Solski.

Guvernul de la Kiev a creat deja un fond special de asigurare de 547 de milioane de dolari pentru companiile ale căror nave ar veni în porturile ucrainene din Marea Neagră în cadrul unui nou acord, a precizat ministrul. „Dacă suntem complet blocaţi, ceea ce aproape s-a întâmplat (deja) de fapt, atunci transportatorii pot merge (prin) acest coridor cu o asigurare garantată de guvernul nostru”, a declarat Solski.

El a mai spus că proprietarii de nave pot avea încredere „suficient de mare” în faptul că armata ucraineană şi apărarea sa aeriană „îşi pot face treaba”.

Pe de altă parte, Ucraina încă mai speră că actuala iniţiativă privind transportul grânelor pe Marea Neagră va funcţiona până la urmă, în ciuda dificultăţilor actuale, pentru că orice nouă opţiune ar avea nevoie de un nou acord sau format, a precizat ministrul. „Din moment ce, din punct de vedere juridic, primul format funcţionează şi avem speranţe pentru el, vom încerca să îl facem să funcţioneze, însă dacă nu avem nimic de pierdut, atunci, evident, vom discuta detaliile planului B”, a declarat Solski.

Un purtător de cuvânt al ONU a declarat joi că Rusia i-a informat pe oficialii care supraveghează Iniţiativa că Moscova va limita înregistrările în portul Pivdenni până când toate părţile vor fi de acord să deblocheze tranzitul amoniacului rusesc.

DailyBusiness
Marcel Ciolacu și-a dat demisia din PSD: „Voi rămâne interimar până la alegeri”
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Ele sunt cele patru zodii care au noroc la bani în luna decembrie. Reușite, oportunități, dar și regăsiri pentru acești nativi în ultima lună din an
Capital.ro
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Playtech.ro
Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Ce a declarat tânăra după ce mama ei l-a întrecut pe Ciolacu în turul I de alegeri
DailyBusiness
ALERTĂ în economie. Victoria lui Călin Georgescu pune sub semnul întrebării stabilitatea financiară a României. Bursa a deschis pe roșu!
Adevarul
Ce spune șeful ierarhic al lui Călin Georgescu de la Universitatea din Pitești: ”Nu știu cum a făcut de a reușit să obțină atât de multe voturi”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Cod galben de ceață în România! Ce zone sunt vizate de avertizarea meteorologică
Cancan.ro
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
substantial.ro
Călin Georgescu neagă aselenizarea umană și rolul piramidelor egiptene
MediaFlux
Călin GEORGESCU a FĂCUT ANUNȚUL! RĂSTURNARE de SITUAȚIE după REZULTATUL FINAL
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
Una dintre țările europene renunță la dolar