S-au schimbat regulile pentru fermierii care vor 70.000 de euro de la stat. Ce diplomă le trebuie tinerilor care solicită banii

Ministerul Agriculturii a publicat miercuri, 7 iunie 2023, în consultare, Ghidul solicitantului DR 30 Sprijin instalare tineri fermieri pentru acest an. Spre deosebire de anul trecut, cuantumul ajutorului este mai mare, și anume 70.000 euro/tânăr fermier. Tinerii agricultori care doresc să obțină acești bani trebuie să prezinte diploma de minim 8 clase și un act prin care să demonstreze că au competențe profesionale în domeniul agriculturii.
Mircea Filipescu
14 iun. 2023, 17:57
S-au schimbat regulile pentru fermierii care vor 70.000 de euro de la stat. Ce diplomă le trebuie tinerilor care solicită banii

Potrivit Ghidului solicitantului, varianta consultativă, pentru a putea primi sprijinul de 70.000 de euro în cadrul intervenției DR-30, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de eligibilitate:

– Solicitantul să se încadreze în definiția tânărului fermier. Încadrarea solicitantului în definiția tânărului fermier se face cu respectarea condițiilor privind:

– vârsta de până la 40 de ani inclusiv (până cel mult cu o zi înainte de a împlini 41 de ani) la momentul depunerii cererii de finanțare;

– deținerea de competențe adecvate în domeniul agricol;

– se stabilește pentru prima dată într-o exploatație agricolă ca șef al respectivei exploatații și deține controlul efectiv privind luarea deciziilor referitoare la gestionarea exploatației agricole.

Astfel, potrivit Agroinfo, sunt eligibili solicitanţii care au vârsta de cel puţin 18 ani împliniţi și până la 40 de ani inclusiv (până cel mult cu o zi înainte de a împlini 41 de ani), la data depunerii Cererii de finanțare şi au absolvit minimum 8 clase, care deține competențe și aptitudini profesionale pentru ramura agricolă vizată în proiect (vegetal/zootehnic/mixt), îndeplinind cel puțin una dintre următoarele condiții:

– studii medii/superioare
sau

– formare profesională prin studii/ curs de calificare conform legislaţiei aplicabile la momentul acordării certificatului de calificare profesională
sau

Citește și: Angajări 2023. Oferte masive în străinătate, pentru români fără studii superioare. Se dau salarii în euro şi bonusuri de ore suplimentare

– competențe dobândite prin participarea la programe de instruire/iniţiere/specializare care nu necesită un document eliberat de formatorii recunoscuţi de către ANC şi presupune un număr de ore sub numărul de ore aferent Nivelului I de calificare profesională (Nivelul I de calificare presupune 360 de ore de curs, pentru cei care au urmat cursuri până la 1 ianuarie 2016, şi 80 de ore de curs pentru cei care au urmat cursuri după 1 ianuarie 2016)

sau

– evaluarea în cadrul unui centru de evaluare și certificare a competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale, autorizat ANC a competenţelor dobândite ca urmare a experienţei profesionale
sau

– experiență practică în activitate agricolă de cel puțin 12 luni acumulată în ultimii 10 ani în cadrul unei exploatații agricole.
sau

– angajamentul de a dobândi competențele profesionale adecvate până la solicitarea celei de-a doua tranșe de plată, pentru a-i permite acestuia să se conformeze condițiilor referitoare la dobândirea competențelor profesionale specificate în programul de dezvoltare rurală.

Pentru eligibilitatea solicitantului, la momentul depunerii cererii de finanțare este obligatoriu să prezinte diploma SAU documentul justificativ a ultimei forme de învățământ absolvite (minimum 8 clase). Prin document justificativ se înţelege orice document legal valabil, inclusiv adeverinţă de absolvire sau suplimentul descriptiv al certificatelor de formare profesională autorizate de ANC care cuprinde această informaţie.

Citește și: Cum ascund vânzătorii majorarea de preț, fără să-ți dai seama. Trucul îi ajută să mascheze creșterea prețurilor, deși inflația a scăzut

Pentru a îndeplini condiţia de eligibilitate privind formarea profesională, sunt acceptate certificate de formare profesională/ calificare/instruire, sub numărul minim de 360 de ore, respectiv 80 de ore (ţinând cont de cele explicitate în nota de subsol) eliberate atât de formatori recunoscuţi de către ANC, cât şi de formatori nerecunoscuţi ANC, certificatele de calificare eliberate de ANCA, respectiv DAJ, precum şi certificatele de competențe profesionale.

În cazul certificatelor de competențe profesionale, acolo unde nu se poate stabili nivelul de calificare, în cadrul procesului de evaluare,se vor solicita clarificări Autorității Naționale pentru Calificări (ANC).

Tânărul fermier trebuie să deţină la momentul depunerii cererii de finanțare sau să îşi ia angajamentul de a dobândi competenţe şi calificări profesionale în domeniul agricol în raport cu tipul de activitate agricolă pe care urmează să o desfăşoare: zootehnic sau vegetal. Astfel, solicitantul care înfiinţează o exploataţie zootehnică, trebuie să urmeze un curs de instruire în domeniul zootehnic, iar cel care înfiinţează o exploataţie vegetală trebuie să deţină competenţe specifice domeniului vegetal, în timp ce solicitanţii care deţin exploataţii mixte, pot deţine orice competenţă în domeniul agricol, până la solicitarea celei de-a doua tranșe de plată, pentru a-i permite acestuia să se conformeze condițiilor referitoare la dobândirea competențelor profesionale specificate în programul de dezvoltare rurală.

Solicitanţii care dețin experiență practică în activitatea agricolă desfăşurată pe teritoriul României şi figurează în REVISAL, trebuie să atașeze documente doveditoare emise de angajator/ angajatori, din care să reiasă că au ocupat un post în domeniul agricol într-o exploatație cu profil agricol, pe o perioadă de cel puțin 12 luni acumulată în ultimii 10 ani (experiența practică de 12 luni poate fi și cumulativă, desfășurată în cadrul mai multor exploatații cu profil agricol), astfel încât să certifice experiența practică în activitatea agricolă. Conţinutul documentelor doveditoare se va verifica de către experții AFIR prin consultarea REVISAL.

Citește și: Salarii majorate în România nu doar pentru profesori. Cine câştigă 10.000 de lei pe lună

Solicitanţii care dețin experiență practică în activitatea agricolă desfăşurată în afara graniţelor ţării, trebuie să ataşeze documente din care să reiasă că au ocupat un post în domeniul agricol într-o exploatație cu profil agricol, pe o perioadă de cel puțin 12 luni acumulată în ultimii 10 ani (experiența practică de 12 luni poate fi și cumulativă, desfășurată în cadrul mai multor exploatații cu profil agricol).

Aceste documente oficiale trebuie să fie însoţite de traducere legalizată care să facă dovada raporturilor de muncă de tipul: contract individual de muncă/ certificat de angajare, ori o dovadă privind desfăşurarea unei activităţi independente/ raport de muncă sau alt document eliberat de angajator, în conformitate cu actele în vigoare ale acelui stat.

În cazul solicitanţilor care nu se regăsesc în REVISAL, precum şi a celor care nu pot prezenta documentele doveditoare pentru experienţă practică în domeniul agricol în afara graniţelor ţării, se poate prezenta un certificat de recunoaştere a competențelor, emis de ANC, pe baza experienței dobândite.”

Ghidul solicitantului DR 30 se află în consultare publică, este varianta consultativă, iar cei interesați pot trimite opinii Ministerului Agriculturii. Eventualele propuneri şi observaţii pot fi transmise la adresa de e-mail: [email protected] și [email protected].

Citește și: TAW Energy te ajută să accesezi Programul Casa Verde – Regiunea Sud Muntenia: sfaturi practice

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Orașul surpriză din România care a trecut printr-o schimbare la față. E printre cele mai bogate din țară, construiește pe bandă rulantă și atrage fonduri cu o forță de nedescris. E la zi cu tot ce e nou și frumos. Până și transportul public este exclusiv electric
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni