Irina Loghin, în vârstă de 84 de ani, și Marina Voica, în vârstă de 86 de ani, cântă în continuare la evenimente, iar sumele pe care le cer nu sunt accesibile pentru oricine.
Fiind emblemele generației de aur, tarifele percepute sunt și ele pe măsură. Cele două artiste interpretează genuri diferite de muzică, Irina Loghing având repertorii din folclor, iar Marina Voica piese pop.
Chiar dacă au ajuns la vârste respectabile, nu au renunțat la scenă, nici măcar atunci când au avut probleme de sănătate. Loghin a fost operată de hernie de disc în februarie, iar Marina Voica a trecut printr-o intervenție la inimă în 2021.
Potrivit zvonurilor, Irina Loghin ar solicita un onorariu de 1.500 de euro pentru un eveniment, dar, potriivt unui organizator de evenimente, artista are un onorariu de peste 2.000 de euro. În ceea ce o privește pe Marina Voica, tariful este de numai 1.000 de euro.
„Irina Loghin arată extraordinar la vârsta ei. Și-a păstrat și vocea superbă. Ea are un onorariu de peste 2.000 de euro, la nunți. Iar Marina Voica are un onorariu de aproximativ 1.000 de euro, dar vă spun sincer că merită și mai mult, chiar 1.500 de euro. Ambele fac spectacole, au succes, sunt foarte iubite, merită toți banii!”, a spus un organizator de evenimente, potrivit playtech.ro.
Citește și: Marina Voica, dezvăluiri emoționante despre marea sa iubire. ”M-a iubit mai mult decât l-am iubit eu pe el”
Marina Voica participă în continuare la evenimente, dar niciodată nu a cântat la nunți.
„Tocmai plec la concert, la Moroeni, iar pe urmă merg la mare. Deocamdată, nu o să cânt la mare, în niciun caz. Eu n-am cântat însă niciodată la nunți, nu aveam cum, căci nu am repertoriu, trebuie să ai un repertoriu pentru astfel de petreceri. La zilele de oraș merg mai des”, a declarat Marina Voica.