Celine Dion, în stare foarte gravă. Artista abia se mai poate mișca: „Suferă foarte mult. Are cea mai bună echipă medicală, dar boala ei e incurabilă”

Vin noi vești despre starea de sănătate a lui Celine Dion. Artista în vârstă de 55 de ani se simte foarte rău și a fost nevoită să-și amâne sau chiar anuleze mai multe concerte.
Alina Costache
16 iun. 2023, 09:04
Celine Dion, în stare foarte gravă. Artista abia se mai poate mișca:

Celine Dion suferă de sindromul persoanei rigide, o boală foarte rară din cauza căreia nu se mai poate mișca cu ușurință. Există riscul să nu mai poată reveni vreodată pe scenă.

Starea ei se agravează pe zi ce trece. Nu se simte bine deloc, iar o apropiată a artistei spune că se simte mai rău decât pare. “Ca să fiu sinceră, abia se poate mișca”, a spus persoana respectivă.

Citește și Problemele de sănătate au îngenunchiat-o pe Celine Dion! Artista și-a anulat toate concertele până în aprilie 2024

Celine Dion a făcut anunțul referitor la afecțiunea de care suferă încă de anul trecut. A fost nevoită să amâne numeroase concerte, inclusiv pe cel din România, care ar fi trebuit să aibă loc în data de 11 iunie 2023, la Arena Națională. Spectacolul făcea parte din turneul „Courage World Tour”.

Potrivit apropiaților, artista are spasme musculare incontrolabile, care pot duce la complicații medicale, iar la câțiva ani de la momentul diagnosticării poate duce și la deces.

“Celine suferă foarte mult. Are cea mai bună echipă medicală pe care o poate cumpăra cu bani, dar lucrurile nu arată bine. Boala ei este incurabilă. Și oricât de mult a lucrat la asta cu medici și terapeuți, pur și simplu nu se îmbunătățește”, au mai spus apropiații artistei.

Celine Dion, nevoită să-și anuleze concertele

Celine Dion spunea, în urmă cu un an, atunci când și-a anulat concertele, că are o echipă de medici foarte bună și că speră să se facă bine cât mai rapid.

“Îmi pare rău că mi-a luat atât de mult timp să mă adresez vouă. Îmi e dor de voi și abia aștept să vorbesc din nou cu voi de pe scenă. Știți că am fost mereu ca o carte deschisă. Nu am fost pregătită să spun ceva înainte, dar acum sunt gata.

Am probleme de sănătate de multă vreme și îmi e foarte greu să înfrunt aceste dificultăți și să vorbesc despre lucrurile prin care trec. Recent, am fost diagnosticată cu o foarte rară afecțiune neurologică, numită sindromul omului înțepenit, ce afectează cam unul dintr-un milion de oameni”, a spus Celine Dion la finalul anului trecut.

Shannen Doherty a fost operată pentru a i se îndepărta tumora la creier

Nu e singura care trece printr-o perioadă grea în ceea ce privește sănătatea. Shannen Doherty, actrița de 52 de ani din „Beverly Hills”, care a spus că cancerul i s-a răspândit la creier, a făcut un clip video înainte de a intra într-o operație în cadrul căreia i-a fost îndepărtată tumora de la creier.

Citește și Celine Dion se află în stare gravă. Anunţul făcut de un membru al familiei: „Durerile o paralizează. Nu poate merge”

„16 ianuarie 2023. Operația. Am avut o tumoră în cap, iar ei au vrut să o îndepărteze și să-i facă o biopsie. Am încercat să fiu curajoasă, dar clar am fost îngrozită”, a scris ea în dreptul videoclipului.

„Frica m-a copleșit. Am fost speriată de posibilele scenarii, îngrijorată că aș putea să o las singură pe mama și ce impact ar avea asta pentru ea. Îngrijorată că nu voi mai ieși din operație așa cum mă știu”.

Spynews
Fiica lui Vladimir Drăghia și a lui Alice Cavaleru împlinește doi ani. Ce mesaj emoționat i-a transmis mămică micuței: “Suflețel frumos”
Bzi.ro
Imagini fierbinți cu cea mai senzuală conducătoare de federație din România! Irina Deleanu arată senzațional la 49 de ani!
Fanatik.ro
Ce plan avea John F. Kennedy cu România, înainte de a fi asasinat. Ar fi schimbat profund istoria țării noastre
Capital.ro
Șoc istoric în Ungaria. Se vinde țara. Ce se întâmplă la granițele României
Playtech.ro
Zodiile care câștigă o gălăgie de bani în octombrie 2024. Norocul le surâde
DailyBusiness
Oferta lunii! Mașini scoase la vânzare cu prețuri pornind de la 50 de lei
Adevarul
Ce limbă vorbeau românii în Evul Mediu. Cum își spuneau în vremea lui Ștefan cel Mare și de unde vine numele lor
Spynews
Cum explică Ionel Ganea scandalul cu vecinul său. Fostul fotbalist s-a ales cu ordin de protecție emis împotriva sa
Spynews
Cum îl așteaptă Iustina Loghin pe Cornel acasă! Fosta concurentă de la Insula Iubirii îl surprinde / VIDEO
Evz.ro
Leii, favoriții toamnei pe plan financiar. Noroc la câștiguri neașteptate și pentru alte zodii
Ego.ro
”Trădătoarea” tenisului românesc e mai FIERBINTE ca vara! Imaginile au scăpat pe internet FOTO
Prosport.ro
Avem detaliile fabuloase din dosarul secretizat în care Florinel Coman a primit 11 luni de închisoare! Cum a luat permisul fals din Ucraina și câți bani a dat
wowbiz.ro
Loredana Groza a reacționat public după ce a văzut cu cine e Iulia Vântur în vacanță
Cancan.ro
Kate Middleton, operată de urgenţă. Ce I-au descoperit medicii la nivelul capului
Playsport.ro
IREAL! Suma uriașă pe care a primit-o Antonia de la o casă de pariuri! Unii nu câștigă atâția bani nici în două vieți
kanald.ro
Se dau rechizite școlare gratuite pentru elevii defavorizați! Data la care începe depuneriea dosarelor
Capital.ro
Cutremur în România. S-a aflat ce a pus Băsescu cât a fost președinte: Și-a pus...
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
stirilekanald.ro
Mariana spune că are o șopârlă în stomac: Medicii m-au trimis la...
substantial.ro
Probleme cu biletele Oasis: O femeie plătește din greșeală 2.700 de lire pentru concert
MediaFlux
VICTORIE pentru DONALD TRUMP. Când se va pronunța SENTINȚA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...