Ai fost trimis de la Ana la Caiafa? Ce semnificaţie are expresia şi de unde provine

Expresia "de la Ana la Caiafa" este foarte des folosită în limba română, ea fiind asociată, în general, cu o situaţie nerezolvată, Spre desosebire de alte expresii, ea şi-a păstrat conotaţia iniţială, iar proveninenţa ei se regăseşte în Noul Testament.
Irina Dumitrescu
18 iun. 2023, 22:08
Ai fost trimis de la Ana la Caiafa? Ce semnificaţie are expresia şi de unde provine

„Nu am reolvat nimic, am fost trimis de la Ana la Caiafa”, este genul de replică pe care mulţi dintre români o folosesc atunci când îşi exprimă nemulţumirea faţă de nerezolvarea unei situaţii.

În fapt, acesta este şi sensul expresiei „de la Ana la Caiafa”, aceasta fiind una dintre puţinele expresii din limba română care nu au fost „deformate” odată cu trecerea timpului.

Citeşte şi Calendar ortodox 18 iunie 2023. Sfinții Mucenici Leontie, Ipatie și Teodul. Rugăciunea către Sfântul Mucenic Leontie, de ajutor în momentele de cumpănă

Primul lucru important de ştiu este faptul că forma corectă a expresiei este ” de la Anna la Caiafa”, Ana nefiind un nume de fată, aşa cum ar putea crede cei care nu cunosc sensul expresiei.

Cine au fost Anna şi Caiafa

Originea expresiei se află în Biblie, mai precis, în Noul Testament.

Anna a fost mare preot iudeu, care a ezitat să îl judece pe Isus  şi l-a trimis la  Caiafa, alt preot-judecator, care era, de fapt chiar ginerele lui Anna. Caiafa era recunoscuta ca un prigonitor al apostolilor, iar procesul lui Isus  s-a desfăşurat în casa comună a lui Anna şi Caiafa. Legenda spune că aceasta era situată undeva la sud de zidul Ierusalimului.

Citeşte şi Care este cuvântul maghiar din rugăciunea „Tatăl nostru”. Detaliul omis de cei mai mulţi credincioşi atunci când rostesc cea mai cunoscută rugăciune

În urma acestui proces, Isus a fost trimis în faţa lui Pilat, guvernator al Iudeei, în acea perioadă. Pilat din Pont a decis răstignirea lui Isus Hristos, temandu-se că va fi acuzat că nu este prieten al Cezarului. Ulterior, se spune că marele preot Caiafa este cel care ar fi mituit soldaţii care păzeau mormântul lui Isus ca să mintă că ucenicii Săi i-au furat trupul.

În esenţă, expresia „de la Ana la Caiafa” care îşi are originea în Noul Testament, şi-a menţinut sensul, acela de a tergiversa cu bună ştiinţă rezolvarea unei probleme importante,  de a purta pe cineva de colo până colo, sau de a pune pe cineva pe drumuri, fără ca problema să fie rezolvată.

Spynews
Semnul de circulație care provoacă migrene șoferilor! Sunt foarte puțini oameni care știu ce semnificație are acest indicator rutier
Bzi.ro
Cum să scapi nevătămat după o întâlnire cu ursul. Ce greșeli fac turiștii de la noi care merg în drumeții
Fanatik.ro
Condimentul preferat al românilor, periculos pentru sănătate. Crește alarmant nivelul de stres
Capital.ro
Gratis de la stat pentru proprietarii de teren și case din România. Mergi la Primărie până pe 10 septembrie
Playtech.ro
Medicul lui Shannen Doherty, dezvăluiri despre ultimele clipe din viața celebrei actrițe: Nu era pregătită să plece
DailyBusiness
Lovitură cruntă! Facturile vor ajunge la sume colosale
Adevarul
Situație jenantă pentru România în SUA. Iohannis l-a trimis pe Ciucă la dineul de la Casa Albă, dar americanii nu l-au primit
Spynews
Cele 12 zodii din horoscop sunt afectate de căldură în mod diferit. Cine stă pe Facebook, Instagram și TikTok ca să vadă ce fac alții
Spynews
Ce preparate de lux au servit superstarurile internaționale la Beach, Please! Preferințele lui Wiz Khalifa l-au surprins pe chef Janni Alexandridis: ”A fost un pic ciudat” / VIDEO
Evz.ro
Documentul de care depinde plata a sute de mii de pensii. Trebuie depus de urgență
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
„Am împins-o în râpă ca să mă salvez” Atitudinea șocantă a tânărului cu care Diana Maria era în pădure în ziua în care a fost sfâșiată de urs. Declarațiile lui au scandalizat pe toată lumea
Cancan.ro
Avem primele IMAGINI cu Bordea & noua iubită! Cine e tipesa 'de pe Dubai' 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Recalcularea pensiilor, la un pas de finalizare! Primele decizii de recalculare au fost trimise! Când ajung documentele și ce pensionari vor beneficia de majorări de 700 de lei
Capital.ro
Rămâi fără certificatul de înmatriculare. Se reține pe loc talonul auto și iei amendă
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Secretul care îți aduce prețuri mai mici la facturi, dezvăluit Ministrul Energiei! Nu trebuie să faci asta sub nicio formă între orele 18:00 și 21:00
substantial.ro
Medicul stomatolog Marina Gavril, găsită moartă în cabinetul din Brăila
MediaFlux
ADEVERINȚA care MĂREȘTE PENSIA. Când trebuie DEPUSĂ obligatoriu
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'