Grecia, pregătită să naţionalizeze o parte din bănci

Unele din băncile elene ar putea fi naţionalizate, ca urmare a acordului privind reducerea datoriei Greciei, a declarat premierul elen George Papandreou, după summitul liderilor zonei euro de la Bruxelles, potrivit Agerpres. Potrivit oficialului grec, acordul prin care creditorii privaţi ai Atenei îşi vor asuma pierderi de 50% din obligaţiile pe care le deţin înseamnă că povara datoriei Greciei va fi sustenabilă.
Romania TV
27 oct. 2011, 06:18
Grecia, pregătită să naţionalizeze o parte din bănci

„Datoria este absolut sustenabilă acum. Să sperăm că se ivesc zorile unor zile mai bune, pentru Grecia şi pentru Europa. Grecia îşi poate gestiona datoria, odată şi pentru totdeauna”, a afirmat oficialul elen.
Din acordul de 130 miliarde de euro, Grecia va obţine 30 miliarde de euro direct de la alte guverne, ca garanţii pentru băncile care iau parte la reducerea voluntară de 100 miliarde de euro a datoriei pe care o deţin.
Papandreou estimează că acordul, care va fi implementat printr-un schimb de obligaţiuni, va fi realizat până la sfârşitul anului.
Acordul reduce datoria Greciei cu 50 de puncte procentuale din PIB, faţă de doar 12% conform precedentului acordat încheiat în iulie de liderii UE, a precizat premierul elen. Acesta a adăugat că, dacă Grecia va adopta suficient de repede reformele, va putea chiar reveni pe pieţe mai devreme de 2021, aşa cum estimează în prezent FMI.
Acordul prin care creditorii privaţi ai Atenei îşi vor asuma pierderi de 50% din obligaţiile pe care le deţin este aşteptat să ducă la pierderi semnificative pentru băncile elene şi fondurile de pensii de stat, care deţin obligaţiuni guvernamentale elene de până la aproximativ 100 miliarde de euro. Guvernul de la Atena va întregi capitalul fondurilor de pensii, dar băncile s-ar putea confrunta cu o naţionalizare temporară, a avertizat Papandreou.

DailyBusiness
Călin Georgescu, candidatul acuzat de înclinări pro-ruse, impact negativ în presa internațională. A devenit subiectul principal al BBC și The Guardian!
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Rezultate oficiale vot în diasporă – alegeri prezidențiale 2024. Topul final al voturilor românilor din străinătate! Simion, surclasat de Georgescu și Lasconi
Capital.ro
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă soția lui Călin Georgescu
Playtech.ro
Ce înseamnă rusofil și legionar, cuvintele pe care le-au căutat românii pe Google după ce l-au votat pe Călin Georgescu
DailyBusiness
Cum a reușit să domine alegerile Călin Georgescu. Rețeaua secretă și sofisticată construită pe TikTok
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Pericolul din vacanța la cabană. Mulți turiști își riscă sănătatea și chiar viața
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Candidata USR l-a depășit pe Marcel Ciolacu
Cancan.ro
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă dispariția televiziunii!”
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Peste 400 de sesizări privind nereguli în primul tur al alegerilor prezidențiale
MediaFlux
CUM a AJUNS CĂLIN GEORGESCU în TURUL II! BECALI a EXPLICAT
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”