Senatorul PSD a declarat, în cadrul Conferinţei Judeţene a PSD Botoşani, că este dezamăgit că iniţiatorul proiectului nu şi-a consultat colegii de partid pe această temă.
„Eu personal, Gabriela Vrânceanu Firea, senator de Ilfov, un om credincios venit din inima Moldovei, nu sunt de acord cu legea care ar accepta căsătoriile între persoanele de acelaşi sex. Îmi pare rău de colegul nostru din USL care a venit cu această propunere şi îmi pare foarte rău că nu a avut o discuţie la nivel de USL şi de PSD, mai ales că filiala PSD Constanţa şi l-a asumat„, a afirmat Firea.
Senatorul social-democrat susţine că iniţiativa lui Cernea a pus colegii de partid în situaţia de „a le fi ruşine”.
După scandalul provocat de un reprezentant USL pe marginea Bisericii, privind tăierea finanţării de la stat, Cernea a anunţat vineri că doreşte ca în viitor să reglementeze parteneriatul civil între persoanele de acelaşi sex, motivând faptul că fiecare om este liber să facă ceea ce doreşte.
Propunerea sa a stârnit reacţii virulente, iar un membru al Partidului Verde chiar a făcut scandal la conferinţa de presă susţinută de Cernea.
În cadrul unei conferinţe de presă susţinută la biroul său parlamentar, Remus Cernea a argumentat că în multe ţări din Europa acest lucru a fost reglementat, el dând ca exemplu Franţa, acolo unde persoanele de acelaşi sex se pot căsători, după ce în urmă cu două zile senatorii francezi au aprobat acest tip de căsătorii.
„Eu şi Verzii susţinem drepturile omului pentru toţi cetăţenii. Noi nu considerăm că anumiţi cetăţeni ar trebui discriminaţi în vreun fel pentru nici un motiv, pentru că ar aparţine unei minorităţi naţionale sau minorităţi sexuale. În Europa, foarte multe ţări acceptă parteneriatele civile sau căsătoriile între persoanele de acelaşi sex. Am anunţat deja că am în vedere un proiect de lege care să reglementeze parteneriatul civil între persoane heterosexuale sau persoane de acelaşi sex, pe model francez. În Franţa, acum 5 ani a fost adoptată legea privind parteneriatele civile, iar la începutul acestui an sau sfârşitul anului trecut a fost adoptată legea privind dreptul persoanelor de acelaşi sex de a se căsători. Pentru România, ar fi un avantaj pentru persoanele heterosexuale sau orice fel de persoane, să poată să le fie recunoscut parteneriatul civil. De exemplu, în cazul tragic în care unul dintre parteneri moare, poate lăsa moştenire, care nu mai poate fi atacată apoi în instanţă de către familie”, a declarat deputatul Remus Cernea.