Gina Matache a scris un mesaj alarmant pe rețelele sociale. Fiind foarte activă în mediul online, artista împărtășește cu fanii săi atât veștile bune, cât și pe cele mai triste. Ultima sa postare a fost una profundă, care i-a pus pe gânduri pe urmăritori.
„Viață dă-mi timp, să dau viață timpului”, a scris Gina Matache.
Mesajul i-a speriat pe fani, deoarece mama Deliei se confruntă de ceva timp cu probleme de sănătate. Cea mai mare dorința a sa este să nu devină povară pentru copii.
Artista spune că, orice s-ar întâmpla, Oana rămâne fiica ei și nu se va mai implica în viața ei personală.
„Am decis să nu mă mai bag în nimic. Nu pot fi supărată pe copilul meu pentru totdeauna. Dincolo de ceartă lumea trebuie să știe că e copilul meu. Și oricine e părinte, știe foarte bine că supărarea vine și pleacă, nu poate exista pe termen lung!
Nu vreau să intru cu bocancii în viața copilului meu, oricare ar fi el! Să-și trăiască fiecare viața, așa cum crede el că e mai bine pentru el!”, a declarat aceasta, pentru playtech.ro.
Cu toate astea, Gina Matache recunoaște că nu își poate schimba părerea despre Radu Siffredi, iubitul Oanei, dar va încerca să rezolve lucrurile într-un alt mod.
„Dacă nu-mi place compania anumitor persoane, voi încerca să rezolv chestiunea în alt mod. Nu asta este ceea ce contează, ci faptul că copiii au viețile lor, pe care doar ei o trăiesc așa cum vor înțelege ei că e mai bine pentru fiecare! În rest, trebuie să știți că sunt la fel de mândră de fiecare dintre fetele mele! Fără niciun fel de deosebire!
Atunci când va fi cazul, voi fi pregătită să le ajut!. Nu sunt numai zile senine în viața omului”, a mai spus ea, pentru sursa citată.