Nicolae Ciucă a pornit cronometrul. Pensiile „nesimţite” se taie săptămâna viitoare. Ce se întâmplă cu cumulul pensie-salariu

Reforma pensiilor speciale este un jalon din PNRR a cărui neîndeplinire ar atrage pierderea de către România a în jur de 3 miliarde de euro.
Filip Stan
22 iun. 2023, 10:53
Nicolae Ciucă a pornit cronometrul. Pensiile

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă a anunţat joi după şedinţa conducerii PNL cu reprezentanţii liberali din Executiv că legea pensiilor speciale, eliminarea pensiilor parlamentarilor şi legea cumulului pensie-salariu vor fi adoptate până la finalul sesiunii parlamentare, săptămâna viitoare, iar decizia a foist ca miniştrii PNL să fie prezenţi la toate activităţile din legislativ.

Banca Mondială are veşti proaste pentru românii cu pensii speciale: „Modificările nu acoperă tăierile asumate”

„Este ilegal ca magistrații să facă grevă, ca atare am înţeles şi am discutat la nivelul coaliţiei, am avut miniştrii de linie cu care am analizat această situaţie. Decizia pe care am luat-o astăzi a fost ca săptămâna viitoare, luni, miniştrii să fie prezenţi la toate activităţile, atât cele guvernamentale cât şi cele care urmează să se desfăşoare în Parlament, pentru a putea să soluţionăm tocmai aceste aspecte.

Unul dintre ele este legea pensiilor speciale, care va fi soluţionat şi există din raportarea ministrului Muncii acceptul la nivelul Comisiei pe conţinutul proiectului de lege, de asemenea este vorba de legea pensiilor parlamentarilor care va fi aprobată săptămâna viitoare şi legea cumulului pensiei cu salariul. Toate aceste chestiuni vor fi soluţionate până la închiderea sesiunii parlamentare, miercuri”, a spus Nicolae Ciucă.

Cu mii de procurori și judecători protestând față de modificările la legea pensiilor speciale și cu instanțele blocate, Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a venit miercuri cu noi precizări.

Astfel, CSM cere o serie de modificări la proiectul asumat de Coaliție care vizează noile condiții de pensionare a magistraților. CSM susține că sistemul judiciar este de acord cu soluția legislativă ca nivelul maxim al pensiei să nu depășească salariul în plată al unui magistrat în activitate, precum și cu stabilirea unui prag de vechime de 25 de ani. Magistrații spun că sunt de acord și cu stabilirea unei vârste de pensionare, însă cer însă o perioadă de tranziție.

Marcel Ciolacu, primele măsuri pentru când devine premier: „Cei cu pensii speciale au interzis în Guvern”

,Reforma pensiilor speciale este un jalon din PNRR a cărui neîndeplinire ar atrage pierderea de către România a în jur de 3 miliarde de euro. Ministrul Muncii, Marius Budăi an spus marți că Guvernul încă discută cu Bruxellesul și că mai sunt de făcut „trei mici ajustări” la această reformă a pensiilor speciale

Comisia permanentă pentru statutul parlamentarilor va discuta joi, de la ora 10.00 proiectul de lege care propune desființarea pensiilor deputaţilor şi senatorilor.

La preluarea mandatului de premier, Marcel Ciolacu a spus că acest nou Guvern trebuie să își asume cu mult curaj legea interzicerii cumulului pensiei cu salariul la stat și că „este nedrept pentru restul cetățenilor ca aparatul de stat să fie înțesat cu speciali.”

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Patru zodii care vor avea lumea la picioare până pe 15 aprilie. Vor fi în al nouălea cer
Capital.ro
Șoferii care nu mai trebuie să dea examen. Reguli noi pentru obținerea permisului de conducere
Playtech.ro
Ajutor dublu de Paște 2025 pentru unii pensionari: bani pentru miel și cozonac, pe lângă cei 400 de lei de la Guvern
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Cele trei combinații periculoase de vitamine. Medic: Trebuie luate separat
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Zi neagră pentru nouă milioane de români. Scumpire semnificativă a unor taxe
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Ce publicase pe Facebook românca Andreea Mottram, înainte să fie omorâtă de fiica ei adoptivă. „Problema este că...”
Cancan.ro
Cum a dat soarele, au ieșit la ÎNCĂLZIT! Vedetele au încins atmosfera în parcul Herăstrău - Nu le-a fost rusine deloc
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunțul serii despre Elena Udrea. Vestea dată chiar de avocatul său: Întrunește toate celelalte condiții
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Schimbare importantă pentru șoferi: Cei cu două mașini vor plăti o nouă taxă obligatorie
MediaFlux
Pensiile, alocațiile și indemnizațiile se dau mai devreme. Data anunțată de Ministerul Muncii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum să ieși la pensie fără dureri de cap: ghid complet și actualizat pentru românii care se apropie de vârsta pensionării