Organizare execrabilă la EURO 2023 U21. Cum a fost umilită o jurnalistă din România pe Stadionul Steaua, la meciul cu Spania

Beatrice Ghiciov, o jurnalistă din România, a trăit niște momente penibile la meciul de miercuri seara, de la U21, găzduit pe Stadionul Ghencea. Tânăra a povestit în social media prin ce a trecut. 
Mircea Filipescu
22 iun. 2023, 19:53
Organizare execrabilă la EURO 2023 U21. Cum a fost umilită o jurnalistă din România pe Stadionul Steaua, la meciul cu Spania

Jurnalista de la trustul Digi a împărtășit în social media experiența nefericită.

„Nu m-am gândit deloc atunci când am luat biletele la România – Spania că locurile noastre vor fi fix în mijlocului celor de la Peluza Sud Steaua. N-aș fi avut o problemă cu ei dacă ar fi fost civilizați. Dar de cum am început să urcăm treptele stadionului și i-am văzut în negru, mi-am dat seama cine sunt. Pe locurile noastre (și probabil pe ale multor altora) stăteau niște ultrași. 

– Mă scuzați, aici sunt locurile noastre. 

– Nu e „pă” locuri aici, mi se răspunde. 

(mi se urcase deja sângele la cap) Cum să nu fie pe locuri dacă avem bilete?

Și m-au privit de parcă le-am cerut să-și taie o mână. Iulian (n.r. – partenerul ei) m-a luat de acolo, «hai că găsim noi unde să stăm». Am găsit, două sectoare mai încolo. Fetele pe niște locuri neocupate, băieții pe trepte. Și mai erau ca noi. Fraieri noi că am luat bilete în loc să stăm pe unde ne taie capul.

„Cine se ocupă de organizarea Campionatului European de tineret nu o face prea bine”

Și dacă vă uitați la una dintre poze, niște băieți stau și se uită la meci blocând vizibilitatea. Au fost câțiva oameni din spatele nostru care le-au mai zis să se mute, că nu vedem nimic. Au rămas pe poziții, dându-și coate, râzând, fumând (deși nu ai voie).

Totul s-a întâmplat în fața steward-ului care n-a făcut nimic. Și el e dintre cei tineri. Ce pretenții să fi avut de la ceilalți stewarzi care păreau a fi oamenii care păzesc supermarket-urile sau farmaciile (și știm cu toții că nu’s chiar cei mai impunători…).

Cine se ocupă de organizarea Campionatului European de tineret nu o face prea bine. Ah, da. Frumos stadion, urât meci. N-am speranțe la un viitor care să ne aducă bucurii pe partea de națională. Am luat bătaie cu 3-0. Hai, România!”, a povestit Beatrice, pe Instagram.

România – Spania 0-3, unul dintre cele mai proaste meciuri din istoria naționalei

Miercuri seara, 21 iunie, naționala lui Emil Săndoi nu a mișcat nici în atac, nici în defensivă. Spaniolii au jucat tiki-taka și au ratat pe bandă rulantă.

Prima repriză a fost 0-0, dar în a doua jumătate, oaspeții au fost mai preciși. S-a terminat 0-3, iar „tricolorii” speră că vor reuși să obțină puncte cu Ucraina și Croația. Chiar dacă cu Spania abia au reușit să treacă de câteva ori de mijlocul terenului…

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Vacanța unei românce s-a transformat într-un coșmar. Ce a pățit după ce a ajuns să se cazeze la un hotel din Turcia: “Am început să plâng. Tremuram”
Capital.ro
Anunț pentru cei care au bani Euro ca numerar. Se înlocuiesc bancnotele. Decizia Băncii Centrale
Playtech.ro
Noi reguli pentru folosirea voucherelor de vacanță 2025. Ce trebuie să facă bugetarii ca să primească banii
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
O nouă escrocherie face victime. ANAF îi avertizează pe români
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Ramona Olaru, cu totul la vedere în parcare! Imagini bomba de paparazzi GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit. S-a anunțat marea revenire: Va conduce la Cotroceni și Guvern
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
Răsturnare de situație! Călin Georgescu a revenit cu un mesaj important
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți