Bogdan Badea a fost întrebat vineri, într-o conferinţă de presă, la ce lună a ajuns Hidroelectrica cu emiterea facturilor şi când se va ajunge la zi.
“Foarte curând vom ajunge la zi. Ritmul de emitere este unul care să nu pună o presiune extrem de mare pentru consumatori de aceea există o anumită secvenţialitate cu privire la transmiterea facturilor. Ceea ce vă pot spune este că doar săptămâna asta s-au emis peste un milion de facturi. Din punct de vedere al capacităţii tehnice, suntem funcţionali la capacitate maximă şi la parametri maximi cu noile sisteme informatice. Este o chestiune de ordin comercial în relaţia cu clienţii să nu punem o presiune foarte mare, dar într-o lună, două lucrurile vor fi practic intrate într-un făgaş normal. Sperăm să nu surprize de ordin legislativ care să ne pună în situaţia de a trebui să implementăm diverse lucruri”, a declarat preşedintele directoratului Hidroelectrica.
Ce se întâmplă cu facturile de la Hidroelectrica în 2023. Anunț important pentru clienți
Badea: Legat de preţurile la energie, ceea ce am văzut anul trecut e o situaţie excepţională. A arătat vicii privind reglementările din piaţă. Au fost nişte distorsiuni puternice generate de comportamente, nu neapărat adecvate, ale unor actori din piaţă
Preşedintele directoratului Hidroelectrica, Bogdan Badea, a afirmat că ceea ce am văzut anul trecut legat de preţurile la energie a fost o situaţie excepţională şi a precizat că aceasta a arătat anumite vicii legate de reglementările din piaţă, deoarece au fost nişte distorsiuni puternice generate de comportamente nu neapărat adecvate ale unor actori din piaţă, acestea fiind suprapuse unei conjuncturi europene complicate.
Bogdan Badea a fost întrebat vineri, într-o conferinţă de presă, cum va influenţa listarea la Bursă a Hidroelectrica preţul energiei electrice din România. “Creşterea capacităţii de producţie şi diversificarea portofoliului Hidroelectrica, care deja este amplu tratat în prospectul de listare, este o prioritate pentru noi. Într-o manieră foarte comodă ne-am putea rezuma la ceea ce avem, dar asta este dorinţa noastră. Dorinţa noastră este să diversificăm, dorinţa noastră este să creştem accelerat capacitatea instalată în perioada următoare. România are nevoie, regiunea are nevoie. Ceea ce s-a întâmplat în jurul nostru în ultimii ani arată că e o nevoie acută de investiţii pe zona de producere şi în general în sistemul energetic pentru că nu este suficient să avem noi capacităţi de producţie trebuie să extindem capacitatea de interconectare, să extindem capacitatea de transport, deci este un efort conjugat al tututor actorilor din sistemul energetic. Hidroelectrica prin profilul de companie verde pe care îl avem vom continua să investim în tehnologii exclusiv verzi. Avem în derulare diverse proiecte pe ceea ce înseamnă fotovoltaic, fotovoltaic flotant, eolian. Se lucrează intens la acest capitol”, a transmis preşedintele directoratului Hidroelectrica. El a precizat că situaţia legată de preţurile la energie anul trecut a fost una excepţională.
Hidroelectrica, mesaj-surpriză pentru clienți. Ce trebuie să facă românii notificați
“Legat de preţurile la energie, ceea ce am văzut anul trecut este o situaţie excepţională pe care nu am dori să o mai întâlnim. A aratăt anumite vicii în ceea ce înseamnă reglementările din piaţă pentru că au fost nişte distorsiuni puternice generate de anumite comportamente nu neapărat adecvate ale unor actori din piaţă care s-au suprapus şi peste o conjuctură europeană complicată. Hidroelectrica a luat decizia să nu mai rămână un pur producător de energie, să se implice direct în ceea ce înseamnă furnizarea de energie electrică şi să facem acest lucru într-o manieră în care la consumatorul final să ajungă atât o energie 100% verde, dar şi la un preţ suportabil. Şi cred că acest efort se vede în acest moment”, a explicat Bogdan Badea.
El a precizat că la începutul acestui an cota de piaţă a Hidroelectrica a ajuns la 12%. “Mă uitam pe ultimele raportări ale ANRE cota noastră de piaţă la începutul acestui an a ajuns la 12%. Sigur că ne-a ajutat foarte mult şi stabilitatea legislativă din ultima perioadă pentru a putea implementa în sistemele de facturare ale Hidroelectricii ultimele modificări legislative. Anul trecut a fost extrem de complicat cu peste 17 modificări legislative care fiecare dintre ele au trebuit să fie transpuse în algoritm de facturare. Faptul că s-a stabilizat piaţa şi avem un cadru legislativ predictibil, ceea ce şi investitorii îşi doresc, este un pas înainte şi ajută compania să se dezvolte şi să ajungem în zona de normalitate în care preţul la energie să nu mai fie subiect fierbinte în fiecare zi nici pentru dumneavoastră, nici pentru români, nici pentru noi”, a mai afirmat Bogdan Badea.