O felicitare de Anul Nou semnată de Ceauşescu şi o sabie masonică, scoase la licitaţie

O felicitare de Anul Nou semnată de Nicolae Ceauşescu, o sabie masonică de ceremonie, gravuri semnate de Ştefan Câlţia şi un tablou de Ştefan Luchian se află printre obiectele de artă care vor fi scoase la vânzare în cele şase licitaţii organizate de casa Artmark, de marţi până joi, în Capitală.
Iulian Tudor
15 apr. 2013, 10:16
O felicitare de Anul Nou semnată de Ceauşescu şi o sabie masonică, scoase la licitaţie

Iubitorii de artă vor fi martori, de marţi până joi, ai unui serial de şase licitaţii, care cuprind şase secole din istoria artei – de la capodopere ale artei româneşti şi europene, datând din secolul al XVI-lea, la tablouri şi sculpturi de artă contemporană, informează Mediafax.

În cele trei zile, aproape 500 de obiecte de artă sunt propuse de Artmark în cadrul licitaţiilor de Artă postmodernă şi contemporană, Sculptură şi mobilier de grădină, Art Nouveau şi Romantism, Militaria şi antichităţi, Pictură şi sculptură europeană, respectiv Curiozităţi.

Miza de la care porneşte această sesiune de licitaţii este varietatea şi accesibilitatea, oferind astfel colecţionarilor şi investitorilor – atât celor cu renume pe piaţa de artă, cât şi celor aflaţi la începutul unei colecţii – posibilitatea de a adjudeca opere de valoare, pornind de la 100 de euro şi ajungând la 100.000 de euro.

Gama de obiecte de artă oferită la sesiunea de licitaţii din această săptămână este deosebit de variată, printre acestea numărându-se o xilogravură realizată în 1511 de Albrecht Durer (2.500 – 4.500 de euro).

Din categoria rarităţi extreme şi curiozităţi, pasionaţii pot licita, de exemplu, pentru un vin de Miniş din colecţia regală, recolta 1944 (preţ de pornire 1.500 de euro), o sabie masonică de ceremonie din anii ’20 (preţ de pornire 350 de euro) şi o felicitare de Anul Nou semnată de Nicolae Ceauşescu (preţ de pornire 40 de euro).

Cele mai valoroase opere propuse de Artmark în sesiunea de licitaţii 16 – 18 aprilie sunt panoul decorativ art nouveau al lui Ştefan Luchian „Primăvara (Două muze)” (valoare estimativă 100.000 – 200.000 de euro), din Licitaţia de Art Nouveau şi Romantism, precum şi întreaga selecţie din colecţia de artă clasică a celebrului diplomat român Vasile Stoica (4 loturi de grafică şi 8 loturi de pictură), al cărei preţ total de pornire este de 169.000 de euro, din Licitaţia de Pictură şi Sculptură Europeană.

Programul sesiunii de licitaţii Artmark este următorul: Licitaţia de Postmodernism şi Contemporană & Licitaţia de Sculptură şi Mobilier de Grădină – marţi, ora 19.00, Athénée Palace Hilton; Licitaţia de Art Nouveau şi Romantism & Licitaţia „Militaria şi Antichităţi” – miercuri, ora 19.00, Athénée Palace Hilton; Licitaţia de Pictură şi Sculptură Europeană, inclusiv o parte a Colecţiei de Artă Clasică a diplomatului Vasile Stoica & Cabinetul de curiozităţi – joi, ora 19.00, JW Marriott Bucharest Grand Hotel.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Șase zodii primesc sprijin total și binecuvântare divină în Joia Mare. Berbecii și Leii renasc din propria cenușă
Capital.ro
România a pierdut un cântăreț uriaș. Ne-a lăsat comori pe note muzicale. A cântat pentru toți și a murit în tăcere
Playtech.ro
Concediu de creștere copil. Cum poţi fi sancţionat de stat pentru acest ajutor primit
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Recalcularea pensiilor aduce bani. Cine încasează venituri mai mari
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se interzic plățile? Anunț pentru toți românii cu carduri Visa și Mastercard: Pentru orice eventualitate...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
O nouă reformă a pensiilor. Schimbare majoră pentru toți pensionarii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți