Șoșoacă a fluierat și a țipat la Simonis, respectiv Ciucă, pentru că nu i s-a dat dreptul la cuvânt. Avocata susține că proiectul pentru eliminarea pensiilor speciale este o diversiune, pentru că proiectul „va pica” la CCR.
Un reprezentant al forțelor de ordine a încercat să o convingă pe Șoșoacă să plece de la tribună, dar nu a reușit, iar senatoarea a rămas să facă gălăgie, în semn de protest.
Luni, 26 iunie, deputații și senatorii votează pentru eliminarea propriilor pensii speciale. Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului este programată la ora 14:00.
Pe ordinea de zi se află propunerea legislativă pentru abrogarea Capitolului XI din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor (Pl-x 411/2023; L 382/2023), care se dezbate în procedură de urgenţă.
„Dorim o reaşezare pe baze solide, atât a sistemului de pensii de serviciu, cât şi a sistemului de indemnizaţii pentru limită de vârstă acordate parlamentarilor care şi-au încheiat exercitarea unuia sau mai multor mandate.
De aceea, e nevoie de măsuri legislative care să şteargă inechităţile din sistem, eliminarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă a parlamentarilor fiind una din aceste măsuri de înlăturare a discriminării faţă de persoanele care beneficiază de pensii pe criteriul contributivităţii”, se arată în Expunerea de motive a proiectului legislativ.
„Totodată având în vedere situaţia de criză prin care trece ţara noastră ca urmare a efectelor economice post-pandemie, dar şi a conflictului din Ucraina cu consecinţe economice majore şi asupra ţării, considerăm că parlamentarii ar trebui să fie primii care dau dovadă de solidaritate şi respect în cheltuirea banului public în vederea redobândirii încrederii populaţiei în instituţiile publice în general şi în instituţia parlamentului, în special”, se mai arată în documentul citat.
Iniţiatorii sunt de părere că „parlamentarii ar trebui să beneficieze, la fel ca toţi cetăţenii acestei ţări, exclusiv de pensie în sistemul public de pensii, pe bază de contributivitate”.
„Prezenta iniţiativă legislativă constituie un pas în vederea asigurării echităţii între cetăţeni, prin abrogarea articolelor referitoare la indemnizaţiile speciale ale parlamentarilor. Totodată, prin abrogarea acestor prevederi, se va înregistra un impact bugetar pozitiv, asigurând degrevarea bugetului de stat de plata unor sume consistente”, se mai arată în Expunerea de motive.
Potrivit documentului citat, la nivelul anului 2022, după data de 10 iunie (odată cu aplicarea Deciziei CCR, nr. 261/2022) au fost achitate un număr de 583 de indemnizaţii, cu o valoare totală de 19.370.146,80 lei.
„Menţinerea în plată a acestor indemnizaţii ar pune presiune suplimentară pe bugetul de stat într-un context economic pus la grea încercare de crizele succesive sanitare, economice, geopolitice care s-au abătut asupra ţării noastre în ultimii ani”, mai arată iniţiatorii.
Potrivit unui anunţ oficial al PSD, la şedința comună va lua parte şi preşedintele social-democraţilor, premierul Marcel Ciolacu.
Eugen Nicolicea, fost parlamentar PSD, apropiat de Liviu Dragnea, este ferm convins că pensiile speciale nu vor fi eliminate, pentru că proiectul va pica la Curtea Constituțională a României (CCR), așa cum s-a mai întâmplat în trecut.
„Este evident că, fiind copy-paste după o lege declarată neconstituţională, motivele de neconstituţionalitate subzistă şi sunt aplicabile. Dar faptul este extrem de grav, ştiind că un proiect, o propunere este neconstituţională să insişti să-l adopţi cu încălcarea Constituţiei şi a statutului este evident o încărcare gravă a Constituţiei şi ar trebui să preocupe opinia publică şi pe dumneavoastră, pentru că, după cum ştiţi, Constituţia este o lege şi anume legea fundamentală.
Încălcarea legii se sancţionează, iar încălcarea legii fundamentale bănuiesc că este de o gravitate mai mare decât încălcarea unei legi obişnuite”, a afirmat Nicolicea, care a participat la şedinţa comisiei.
Inițial, pensiile speciale au fost introduse în anul 1997, de Guvernul Victor Ciorbea. Primii beneficiari au fost magistrații iar în lege, aceste remunerații au primit numele de „pensii de serviciu”. În 2003 au fost introduși în schemă și diplomații, apoi grefierii în 2004, funcționarii din Parlament și parlamentarii în 2006, aviatorii, mecanicii de zbor și stewardesele în 2007, angajații de la Curtea de Conturi în 2008.
În plină criză economică, în urmă cu un deceniu, Emil Boc a eliminat pensiile speciale introduse în timpul majorităților parlamentare precedente, iar pe cele militare le-a recalculat în baza criteriului contributivității.
În 2015, în timpul guvernării lui Victor Ponta au fost introduse din nou, toate pensiile speciale, inclusiv pensiile speciale ale parlamentarilor. Excepție a făcut sistemul magistraților și al consilierilor Curții de Conturi.
În iulie 2019, Guvernul Dăncilă a adoptat în iulie 2019, prin ordonanță de urgență, Codul Administrativ care prevede introducerea pensiilor speciale pentru primari, viceprimari, președinți și adjuncți de consilii județene. Un șef de consiliu județean cu trei mandate ar urma să ajungă la o pensie specială de 7.000 de lei. La începutul lui 2020, judecătorii Curții Constituționale au dat undă verde pensiilor speciale pentru aleșii locali.