Tânărul student a venit la Cluj în 2021 și a închiriat o casă în cartierul Grigorescu, un imobil modest cu trei camere. Prețul cerut era unul foarte bun, proprietara fiind o pensionară în vârstă de 87 de ani, așa că tânărul a acceptat să locuiască aici alături de iubita lui și de alți doi colegi.
Locuința era plină de mucegai, chiar dacă fusese renovată în urmă cu 10-15 ani, așa că tinerii chiriași au strâns bani și au zugrăvit de unii singuri imobilul. Pe timpul iernii, bunicuța a fost internată în spital, așa că studenții mergeau o dată pe lună la ea pentru a-i duce banii de chirie, dar și alimente, motiv pentru care aceasta le scădea de fiecare dată din chirie.
La câteva luni de la externare, bătrâna din Cluj l-a sunat pe student și i-a făcut o propunere neașteptată: l-a invitat la notar pentru a-i dona toată averea ei, pentru că nu avea cui să i-o lase.
„Miercurea trecută, m-a sunat și m-a rugat să vin cât se poate de repede la ea la apartament, că vrea să vorbească ceva cu mine. Inițial, m-am temut că nu mai poate să ne țină în chirie sau ne crește chiria, dar mi-a explicat că ea nu are pe nimeni pe lume și nu vrea să rămână casa primăriei.
Am stat de vorbă cam 30 de minute, în care mi-a explicat cât de multe am făcut pentru ea și că vrea să merg cu ea la notar să trecem casa la noi (are impresia că eu cu iubita mea suntem căsătoriți)”, a povestit studentul, pe Reddit.
Chiar dacă nu i-a venit să creadă ce se întâmplă, tânărul a acceptat să meargă la notar cu bătrâna, pentru emiterea unui act de donație.
„Doamna notar ne lasă să așteptăm 30 de minute, dar când aude că e vorba despre un contract de donație, ne ia imediat :)). În momentul ăsta aflu o parte șocantă în care îi spune notăriței că toate proprietățile ei vrea să le treacă pe noi, mai exact un apartament pe strada de la KFC și casa în care stăm acum.
Notara m-a rugat să le las puțin singure și nu am mai asistat la discuție. Ulterior, mi-a spus că i-a cerut să se prezinte cu un document de la doctor că este conștientă și nu are probleme psihice. A rămas că se ocupă să aibă tot ce trebuie și mergem iar”, a mai notat tânărul”, a mai spus el.
Însă, aceea avea să fie ultima întâlnire pe care studentul a avut-o cu proprietara, care supă discuția cu notarul nu l-a mai căutat. Acum, tânărul nu știe cum să abordeze situația: „Eu nu îndrăznesc să o sun pe subiectul ăsta. Pe data de întâi ar trebui să trec pe la ea să-i duc chiria. Ce ar trebui să fac?”