Cântăreaţa americană Beyonce este noua imagine oficială a brandului H&M, care şi-a prezentat cu această ocazie noua campanie publicitară pentru sezonul de vară.
De la un bikini galben aprins din două piese şi până la un bikini negru minuscul cu franjuri, Beyonce îşi arată formele perfecte în fiecare imagine, în pictorialul realizat de Inez van Lamsweerde și Vinoodh Matadin, potrivit DailyMail.
„Întotdeauna mi-a plăcut politica brandului H&M de a se concentra asupra modei amuzante şi accesibile. Mi-a plăcut conceptul la care am colaborat, acela de a explora diverse emoţii ale femeilor, reprezentate prin patru elemente vitale: foc, apă, pământ şi vânt. A fost o campanie frumoasă, realizată pe o insulă tropicală. Am simţit că făceam mai degrabă un videoclip decât o reclamă”, a declarat Beyonce.
Campania, pentru care Beyonce a pozat în bikini, a fost denumită „Beyonce as Mrs. Carter in H&M”.
Noua colecţie H&M va ajunge în magazine în luna mai.