Terenuri de zeci de hectare deţinute de angajaţii Guvernului. Cine sunt moşierii dintre consilierii şi secretarii de stat ai Executivului

Mai mulți demnitari din Secretariatul General al Guvenului, din aparatul propriu de lucru al premierului sau al vicepremierului au declarațiile de avere în care apar numeroase terenuri, atât intravilane cât şi agricole.
Mircea Filipescu
27 iun. 2023, 16:54
Terenuri de zeci de hectare deţinute de angajaţii Guvernului. Cine sunt moşierii dintre consilierii şi secretarii de stat ai Executivului

Întrebarea logică ce apare din aceste declaraţii de avere este de ce nişte oameni cu astfel de averi şi terenuri în proprietate aleg să lucreze încă pe salarii de bugetari, care în sine nu sunt exorbitante, cu mult mai mici decât ce s-ar putea câştiga din antreprenoriat. Pe lângă beneficiile extra, cum ar fi maşina cu şofer sau posibilitatea de a angaja până la cinci consilieri, fără concurs, un secretar de stat câştigă aproximativ 20.000 de lei salariul brut, adica puţin peste 2.000 de euro net.

Trebuie precizat că funcția de secretar de stat nu vine cu nicio îngrădire a altor drepturi financiare, astfel că mulți dintre cei care o ocupă obțin venituri și din alte surse, cum ar fi membri în Consiliul de Administrație sau la alte instituții, în majoritate tot de stat.

O anchetă realizată de publicaţia Puterea arată mai mulţi astfel de angajaţi ai Guvernului, primul pe listă fiind Laurențiu Alexandru Blaga. Acesta a fost numit în  în Cancelaria primului ministru în aprilie 2021, după ce a fost șef la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Averea sa este concentrată în județul de baștină, Alba, și în localitățile Alba Iulia, Gâlda de Sus, Gâlda de Jos (ambele din Apuseni) și Șona.

Teren agricol de 7.779 m2, la Almașul Sec, Hunedoara
Teren forestier de 1.000 m2, în Micești, Alba
Teren intravilan de 53,31 m2, în Alba Iulia

Teren intravilan 8,62 m2, în Alba Iulia
Teren intravilan de 1.500 m2, în Alba Iulia
Teren intravilan de 4.553 m2, la Gâlda de Sus, Alba

Teren intravilan de 1.230 m2, la Gâlda de Sus, Alba
Terenuri extravilane de 7.200 m2, la Sântimbru, Alba
Terenuri extravilane de 2.300 m2, la Gâlda de Jos, Alba

Terenuri extravilane de 6.000 m2, la Șona, Alba
Terenuri extravilane de 6.065 m2, la Șona, Alba
Terenuri extravilane de 9.905 m2, la Șona, Alba

Terenuri extravilane de 3.000 m2, la Șona, Alba
Terenuri extravilane de 6.000 m2, la Șona, Alba
Teren intravilan de 3.831 m2, la Gâlda de Jos, Alba

Teren intravilan de 4.192 m2, la Gâlda de Jos, Alba

La acestea se mai adaugă câteva apartamente sau alte categorii de bunuri imobile.

Blaga a fost un apropiat al fostului premier Nicolae Ciucă. La plecarea acestuia din funcție, i-a ridicat un adevărat monument de mulțumire: ”Nu începe niciodată cu nu se poate, ci înepe cu să vedem” spunea marele istoric Nicolae Iorga.

Acesta este un principiu urmat și de premierul Nicolae Ciucă căruia doresc să-i mulțumesc pentru susținerea acordată întregii activități de cadastru, geodezie și topografie din România și pentru faptul că a susținut toate demersurile de accelerare a înregistrării sistematice a proprietăților.

Pe tot parcursul mandatului de prim-ministru am găsit întotdeauna deschidere și disponibilitate pentru dialog, preocuparea de a rezolva problemele și empatie.

Cred că astăzi, orice geodez din România este conștient de rolul esențial pe care premierul Ciucă l-a avut în consolidarea acestei profesii și în definirea ei ca esențială pentru societatea în care trăim!

Mulțumim, domnule prim-ministru și vă dorim mult succes în activitatea viitoare!”, a spus Laurențiu Alexandru Blaga.

Citeşte şi: Victor Ciutacu: „Sper că tefeliștilor nu le e frică de CNA, de CNCD, de Tolontan și de colhozul zgomotos și petiționar format din cele 2000 de ONG-uri”

La 20 iunie 2022 a apărut în Monitorul Oficial decizia de numire a lui Ciprian Cătălin Hojda, consilier de stat în cadrul Cancelariei Primului Ministru, în funcția de președinte al Consiliului interministerial ”Consiliul pentru aplicarea politicii în domeniul ajutorului de stat”. Nu era prima entitate guvernamentală pe care o conducea, pentru că în 2021 i s-a încredința șefia proaspăt înființatului comitet interministerial privind cooperarea între instituțiile publice și mediul privat bancar din România. Înainte să lucreze la Guvern, Hojda a fost angajat la BCR, pe diverse poziții în rețeaua băncii.

El vine din Maramureș și tot acolo se află averea sa imobiliară.

Teren agricol de 1,31 Ha, la Vișeu de Sus, Maramureș
Teren agricol de 2,17 Ha, la Vișed de Sus, Maramureș
Terenuri extravilane de 0,2 Ha, la Moisei, Maramureș

Teren agricol de 4,71 Ha, la Moisei, Maramureș
Teren forestier de 0,91 Ha, la Moisei, Maramureș
Teren intravilan de 0,05 Ha, la Moisei, Maramureș

Mai deține o casă de locuit la Moisei, precum și alte categorii de bunuri imobile la Moisei și un apartament la Cluj-Napoca.

Citeşte şi: Sancțiuni mai dure pentru parlamentarii care fac scandal în Parlament. Diana Șoșoacă amenință: „Vreau să vă spun un singur lucru!”

Secretariatul General al Guvernului este un adevărat cimitir al elefanților, adică al politicienilor care au picat la examenul pătrunderii în Parlament sau au pierdut alegerile locale: Laszlo Borbely, Roxana Mînzatu, Mara Mareș, Nini Săpunaru, Adrian Ciocănea-Teodorescu. La fel este și Adrian Țuțuianu, fostul pesedist, trecut și prin ograda Pro România a lui Victor Ponta. A fost numit secretar general adjunct al Guvernului, cu rang de secretar de stat, potrivit unei decizii emise de fostul premier Ciucă. El a fost recuperat de foștii săi parteneri din PSD, tabăra anti-Dragnea, din care au făcut parte Marian Neacșu, proaspăt numit vicepremier în Cabinetul Ciolacu, avansat de la poziția de secretar general al guvernului, Paul Stănescu și Gabriela Firea.

În 2017, Ludovic Orban l-a acuzat pe Țuțuianu că ar fi avut relații cu Rusia pentru că ar fi avocatul celor de la combinatul Mechel din Târgoviște. Adrian Țuțuianu a declarat că firma sa de avocatură, și cel mai probabil el însuși, a reprezentat într-o anumita perioada grupul Mechel în mai multe cauze, dar interpretarea ”domnului Orban nu are consistentă”, iar acuzația ca are afinități cu Rusia este „o prostie”.

Țuțuianu este un om bogat dacă studiem declarația sa de avere: terenuri agricole, păduri, terenuri intravilane, terenuri extravilane, cele mai multe situate în localitatea Malu cu Flori, din județul Dâmbovița.

Teren agricol de 4.800 m2, la Malu cu Flori, Dâmbovița
Teren forestier de 10 Ha, la Odobești, Dâmbovița
Teren intravilan de 400 m2, la Târgoviște

Teren intravilan de 24,2 m2, la București
Teren intravilan de 12,50 m2, la București
Teren forestier de 2.017 m2, la Malu cu Flori, Dâmbovița

Terenuri extravilane de 1.817 m2, la Malu cu Flori, Dâmbovița
Terenuri extravilane de 767 m2, la Malu cu Flori, Dâmbovița
Teren intravilan de 525 m2, la Malu cu Flori, Dâmbovița

Teren intravilan de 525 m2, la Malu cu Flori, Dâmbovița
Teren intravilan de 606 m2, la Malu cu Flori, Dâmbovița
Teren agricol de 1.216 m2, la Malu cu Flori, Dâmbovița

Teren extravilan de 1.054 m2, la Malu cu Flori, Dâmbovița
Teren extravilan de 800 m2, la Malu cu Flori, Dâmbovița
Teren extravilan de 2.691 m2, la Malu cu Flori, Dâmbovița

Teren extravilan de 345 m2, la Malu cu Flori, Dâmbovița
Teren extravinal de 1.437 m2, la Malu cu Flori, Dâmbovița
Teren intravilan de 1.000 m2, la Valea Voievozilor, Dâmbovița

Teren agricol de 5.000 m2, la Geangoești, Dâmbovița

În afară de acestea, Țuțuianu mai are case de vacanță, apartamente etc.

Citeşte şi: Șoșoacă susține că a oprit conflictul dintre Putin și Prigojin: „Bravo mie!” (VIDEO)

Tudor Botezatu este fiul baronului de Vaslui, Dumitru Buzatu, și al senatorului PSD Gabriela Crețu. Decizia de numire a sa în funcția de secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului printr-o decizie a prim-ministrului Nicolae Ciucă, a fost apru criticată în spațiul public, Dumitru Buzatul fiind acuzat că-și împinge fiul în Palatul Victoria fără să aibă vreo calitate în acest sens. Tudor Buzatu a mai ocupat o funcţie de secretar de stat în 2018, în aparatul de lucru al Anei Birchall, pe atunci vicepremier responsabil de parteneriatele strategice şi deputat de Vaslui.

Averea lui Tudor Buzatu este impresionantă: hectare întregi în localitatea Ștefan cel Mare din Vaslui dar și în terenuri intravilane în alte câteva comune, inclusiv în municipiul Vaslui.

Teren agricol  de 0,60 Ha, la Ștefan cel Mare, Vaslui
Teren agricol de 2,11 Ha, la Ștefan cel Mare, Vaslui
Teren agricol de 3,01 Ha, la Ștefan cel Mare, Vaslui

Teren agricol de 8,86 Ha, la Ștefan cel Mare, Vaslui
Teren agricol de 1,50 Ha, la Ștefan cel Mare, Vaslui
Teren agricol de 0,50 Ha, la Ștefan cel Mare, Vaslui

Teren agricol de 3 Ha, la Ștefan cel Mare, Vaslui
Teren intravilan de 0,11 Ha, la Ștefan cel Mare, Vaslui
Teren agricol de 0,40 Ha, la Ștefan cel Mare, Vaslui

Terenuri extravilane, de 4.907 m2, la Negrești, Vaslui
Terenuri extravilane, de 5,848 m2, la Zapodeni, Vaslui
Terenuri extravilane, de 7.173 m2, la Zapodeni, Vaslui

Terenuri extravilane, de 10.282 m2, la Ștefan cel Mare, Vaslui
Terenuri extravilane, de 11.026 m2, la Ștefan cel Mare, Vaslui
Teren intravilan, de 271 m2, la Vaslui

Teren intravilan, de 521 m2, la Vaslui
Teren intravilan, de 113 m2, la Vaslui
Teren intravilan, de 560 m2, la Vaslui

Teren intravilan, de 28,85 m2, la Vaslui
Teren intravilan, de 39,27 m2, la Vaslui
Casă de vacanță la Saru Dornei, Suceava.

Tudor Buzatu a câștigat 109.021 lei pe an la SGG și indemnizație de 21.989 lei la Smart SA.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu, replică pentru contestatarii care-i cer demisia: „Fiecare e liber să spună ce dorește”

Sorinel Vrăjitoru, un lider PSD din Călărași, a fost cunoscut în spațiul public la o conferință de presă alături de Sorin Grindeanu. Pentru că nu a purtat mască de protecție, conform regulilor de atunci, Vrăjitoru a fost amendat cu 500 de lei. Suma e un mizilic, dacă ne uităm la posesiunile pe care le deține

Teren agricol, de 5,626 m2, la Modelu, Călărași
Teren agricol, de 639 m2, la Modelu, Călărași
Teren agricol, de 1 Ha, la Modelu, Călărași.

A câștigat 116.321 lei la SGG și 5.037 lei la SN Radiocomunicații, membru al CA. El este secretar de stat la SGG.

Citeşte şi: Premierul Ciolacu promite o măsură pe modelul „Viktor Orban”, pentru reducerea prețurilor la alimente: „Nu vom ajunge la penurie”

Nicolae-Ciprian Nica a fost un politician care, ca și Adrian Țuțuianu, și-a găsit un culcuș bun la SGG, unde ocupă funcția de expert jurist. El a fost deputat în mandatul 2008-2012 din partea PSD Vrancea și în mandatul 2012-2016, din partea USL Vrancea. În perioada aceea, în Vrancea tăia și spânzura Marian Oprișan.

În cadrul activității sale parlamentare, Nicolae-Ciprian Nica a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Statul Kuwait, Republica Cehă, Regatul Maroc și Republica Malta.

Pe 11 aprilie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că Nicolae-Ciprian Nica a fost colaborator al Securității și că acesta a făcut poliție politică. Nica susține că a furnizat informații în perioada sa de liceu despre colegii săi.

Averea sa este concentrată în Vranca, locul nașterii sale, în special localitatea Țifești.

Teren intravilan, de 1.500 m2, la Panciu, Vrancea
Teren agricol, de 11.600 m2, la Panciu, Vrancea
Teren forestier, de 11.200 m2, la Soveja, Vrancea

Teren agricol, de 5.300 m2, la Țifești, Vrancea
Teren intravilan, de 4.800 m2, la Țifești, Vrancea
Teren agricol, de 39.800 m2, Țifești, Vrancea

Teren intravilan, 25.000 m2, la Țifești, Vrancea,
Teren agricol, de 15.000 m2, la Panciu, Vrancea.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu și-a luat angajamentul: „Vom ajunge la o etapă de echilibrare a dezvoltării regiunilor din România”. Anunț privind consumul de droguri în școlile din România

 

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Orașul surpriză din România care a trecut printr-o schimbare la față. E printre cele mai bogate din țară, construiește pe bandă rulantă și atrage fonduri cu o forță de nedescris. E la zi cu tot ce e nou și frumos. Până și transportul public este exclusiv electric
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni