Klaus Iohannis, obiectiv major în ce priveşte securitatea la Marea Neagră: „Trebuie să ne asumăm responsabilitatea. Rusia este şi va continua să fie ameninţarea imediată”

Preşedintele Klaus Iohannis se află la Haga, în Regatul Ţărilor de Jos, la reuniunea în format restrâns dedicată pregătirii Summitului NATO de la Vilnius.
Mircea Filipescu
27 iun. 2023, 22:34
Klaus Iohannis, obiectiv major în ce priveşte securitatea la Marea Neagră:

Klaus Iohannis participă la reuniune la invitaţia prim-ministrului Regatului Ţărilor de Jos, Mark Rutte, alături de preşedinţii Lituaniei şi Poloniei, premierii Albaniei, Belgiei şi Norvegiei şi de secretarul general al NATO.

Președintele discută cu liderii prezenți la întâlnire despre principalele teme de pe agenda Summitului, cu accent pe necesitatea progreselor concrete în implementarea integrală a deciziilor Summitului NATO de la Madrid din 2022 și adoptarea de noi măsuri, precum și pe sprijinul acordat Ucrainei, respectiv perspectivele accelerării procesului de aderare a acesteia la NATO.

Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit, marţi seară, la finalul reuniunii de la Haga, despre importanţa consolidării suplimentare a NATO, implicit a României. ”Rusia este şi va continua să fie ameninţarea imediată şi cea mai directă la adresa securităţii euroatlantice”, a transmis şeful statului.

”România vrea să demonstreze că poate și este capabilă să investească în apărarea țării. Este timpul să facem un pas în față și să ne asumăm resposabilitatea.

Trebuie să fim eficienți în ceea ce facem, iar Ucraina rămâne principalul nostru obiectiv de susținere.

Trebuie să întărim relația cu Moldova, iar securitatea în Marea Neagră este o cheie foarte importantă pentru NATO”, a spus Klaus Iohannis.

Citeşte şi: Piedone, după ce a semnat „ca primarul” la Colectiv: „Ca atribuţii cred că îmi voi păstra doar casa de căsătorii. Restul voi delega toate competenţele mele către minunaţii, bravii mei viceprimari, să simtă şi ei responsabilitatea semnăturii!”

 

”Prin urmare, trebuie să fim capabili şi pregătiţi pentru a ne consolida şi mai mult postura şi să continuăm să asigurăm sprijinul necesar pentru Ucraina şi pentru partenerii noştri cei mai vulnerabili, în special Republica Moldova”, a adăugat preşedintele.

Iohannis consider că ”descurajarea şi apărarea reprezintă o direcţie de efort major în care sperăm să vedem implementarea completă a deciziilor luate la Summitul de la Madrid”.

”Alianţa are nevoie de o postură puternică, pe termen lung, o veritabilă Apărare Înaintată, capabilă să răspundă tuturor ameninţărilor. Dată fiind poziţionarea noastră strategică, România este interesată în mod deosebit de consolidarea suplimentară a Flancului Estic, printr-o abordare coerentă şi unitară. Aceasta înseamnă asigurarea forţelor, structurilor, capabilităţilor şi echipamentelor necesare, precum şi aranjamentele adecvate de comandă şi control”, a mai transmis preşedintele.

Iohannis apreciază că ”este vorba şi despre a demonstra că suntem capabili şi că dorim să susţinem toate aceste transformări cu un angajament consolidat de a investi în apărarea noastră”.

”Angajamentul de Investiţii pentru Apărare din 2014 a fost crucial în avansarea către o Alianţă mai puternică. Acum este vremea să mergem mai departe. România este gata să îşi asume toate responsabilităţile necesare. Astfel, aşa cum am anunţat deja la Madrid, începând de anul acesta, bugetul naţional pentru Apărare a crescut de la 2% la 2,5% din PIB”, a mai transmis Iohannis.

Acesta consideră că, pentru a fi eficientă, ”o Alianţă înseamnă şi o colaborare mai strânsă în beneficiul partenerilor noştri”.

”Ucraina rămâne în centrul eforturilor noastre. Summitul trebuie să aibă rezultate clare şi substanţiale pentru Kiev, prin avansarea sprijinului nostru politic şi practic, inclusiv pentru progresul concret, măsurabil al Ucrainei în ceea ce priveşte aderarea la NATO”, a mai afirmat şeful statului.

Război în Ucraina: O zonă de restaurante aglomerată din oraşul Kramatorsk, lovită de rachete
Potrivit acestuia, sprijinul României pentru Ucraina şi pentru aspiraţia sa de a deveni un Aliat cu drepturi depline este bine cunoscut.

”Vom continua să fim un susţinător ferm al Kievului. La Bucureşti, în 2008, Aliaţii au decis că Ucraina va deveni membru NATO. La Vilnius, trebuie să ducem acest angajament mai departe. Este vorba despre responsabilitate şi încredere în relaţia noastră cu Ucraina, dar este vorba şi despre credibilitate pentru Alianţă. La Vilnius, aşteptăm cu nerăbdare o întâlnire cu Preşedintele Zelenski, sperăm, în formatul noului Consiliu NATO-Ucraina”, a mai declarat Iohannis.

Acesta afirmă, de asemenea, că ”nu trebuie să uităm de partenerii noştri cei mai vulnerabili din regiune, mai ales Republica Moldova”.

”Securitatea sa şi cea a Ucrainei sunt conectate. Iar securitatea lor este legată de securitatea noastră transatlantică. Dacă acestea sunt mai puternice, regiunea noastră este mai puternică, Marea Neagră este mai sigură şi, astfel, întregul teritoriu Aliat este mai sigur”, a adăugat şeful statului.

El consideră că ”trebuie să continuăm să ne angajăm într-o cooperare strânsă cu Chişinăul, mai ales ţinând cont de eforturile uriaşe făcute de această ţară pentru a sprijini securitatea şi stabilitatea din regiune, de la începutul războiului”.

”Permiteţi-mi să închei prin a reconfirma angajamentul nostru neclintit pentru o Alianţă mai puternică. În calitate de Aliat dedicat, România va continua să acţioneze ca furnizor de securitate responsabil în regiunea Mării Negre.  Aştept cu nerăbdare Summitul de la Vilnius şi toate rezultatele sale concrete”, a încheiat Iohannis.

 

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Autostrada din România așteptată de milioane de români. Este cea mai scumpă construită în țara noastră
Capital.ro
Verdict clar pentru George Simion. Decizia luată de judecători
Playtech.ro
Documentul obligatoriu pentru stăpânii de câini din România. Puțini știu că riscă amenzi de 1.500 de lei
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Tarifele impuse de Trump declanșează o vânzare masivă a obligațiunilor americane. China vinde datoria SUA? Panica se extinde pe piețe
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Tradiții și superstiții de Sâmbăta lui Lazăr. Este ultima pomenire a morților dinainte de Paște
Ego.ro
Simona Halep, de nerecunoscut! Momente tande alături de cea mai dragă ființă EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Pensionarii primesc pensiile restante în aprilie. Casa de Pensii a anunțat județul în care seniorii primesc bani în plus
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a primit ieri vestea tristă. Nu se mai poate face nimic. E definitiv
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Primul sondaj care ia în considerare și votanții din diaspora. Cine ar câștiga o finală Nicușor Dan – George Simion
MediaFlux
BANI pentru PENSIONARI, înainte de Paşte. TICHETE de câte 100 - 125 de lei, cu buletinul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”