S-a stabilit custodia în divorțul dintre Oana Ioniță și Florin Butnaru. Bebelușa și tenorul Florin Budnaru sunt în plin proces de divorț, dar s-au înțeles deja în privința celor mai importante aspecte. Custodia va fi comună, dar Isabel va locui cu Oana, iar Maxim cu Florin.
„Divorțul trebuie să se pronunțe. Până la urmă am stabilit să facem la notar, dar s-a continuat și în tribunal. Ultima dată când ne-am întâlnit, la tribunal, a durat cinci minute. Ne-am văzut, am spus amândoi că suntem de acord, am semnat. Încercăm să fim niște părinți cât mai buni pentru copii, astfel încât să nu simtă povara despărțirii noastre.
Custodia este comună. Isabel va locui la mine și Maxim, la Florin. El o să se mute. Vacanțele o să le petrecem împreună. Eu o să merg să îl iau de la școală, să îl ajut cu temele. El vine și îl duce la teatru, astfel încât să aibă un program ca și până acum, să nu simtă ei vreo diferență, de percepție, de iubire, de atașament‘, a declarat Oana Ioniță, pentru Unica.ro.
Momentan, Oana Ioniță și Florin locuiesc împreună, însă bărbatul va fi cel care va părăsi căminul conjugal. „Asta nu ține de putere, trebuie să găsești o persoană care să fie pentru tine. Noi locuim încă împreună, până o să se mute Florin, așa că discutăm.
Am văzut că în toți anii pe care i-am avut împreună, și în continuare, am fost foarte buni prieteni. Asta e important pentru copii și pentru noi, pentru viitor, să ne înțelegem. Chiar dacă el întâlnește pe cineva sau eu, important e să comunicăm pentru copii„, a mai dezvăluit Bebelușa Oana.