Mesaj sfâșietor al mamei fetei ucise în Grădina Botanică: „Melis, eroul nostru, ai fost o lumină blândă în viețile noastre, un înger care ne-a adus bucurie”

Un adolescent de 17 ani a fost arestat de poliţiştii doljeni pentru 30 de zile după ce a înjunghiat doi tineri în Grădina Botanică din Craiova, fata de 14 ani murind la scurt timp după agresiune, iar tânărul de 20 de ani ajungând în stare gravă la spital.
Filip Stan
28 iun. 2023, 19:56
Mesaj sfâșietor al mamei fetei ucise în Grădina Botanică:

Trupul neînsuflețit al fetei ucise în Grădina Botanică din Craiova a fost ridicat de părinți de la morga Spitalului Filantropia. Melis L. a fost dusă la o capelă din centrul orașului și urmează să fie înmormântată joi, 29 iunie 2023, în jurul orei 12.00.

Este durere fără margini la morga Spitalului Filantropia din Craiova. Trupul neînsuflețit al lui Melis L., fata de 14 ani care nu a mai apucat să vadă ce notă a luat la Evaluarea Națională, a fost dus la Capela Bisericii Sfântul Spiridon din Craiova. Anunțul a fost făcut chiar de mama fetei.

„În urma tragicului eveniment petrecut ieri, în Grădina Botanică, îngerașul nostru scump se află, din această după-amiază, la Capela Bisericii Sf. Spiridon (în spatele Farmaciei 3F).

Melis, eroul nostru, ai fost o lumină blândă în viețile noastre, un înger care ne-a adus bucurie și iubire necondiționată. Îți vom purta amintirea în inimile noastre mereu!

Dumnezeu să aibă grijă de sufletul tău prețios!“, a postat mama lui Melis pe pagina sa de Facebook. Conform rudelor, fata va fi condusă pe ultimul drum, joi, 28 iunie 2023, în jurul orei 12.00.

Emanuel Bădică, tânărul de 19 ani care era împreună cu Melis în Grădina Botanică când au fost atacați de M.A.F. (elevul de 17 ani de la Colegiul Național Militar Tudor Vladimirescu din Craiova), este internat în continuare în secția ATI, la Spitalul de Urgență.

Emi, cum îi spun prietenii, a ajuns la spital cu multiple plăgi înjunghiate la nivelul zonei cervicale, torace și abdomen. Tânărul a pierdut peste 4 litri de sânge, așa că are nevoie de cât mai mulți donatori. Primii care au făcut apel pentru donarea de sânge au fot elevii de la Colegiul Național Carol I din Craiova.

Elevul care a ucis o adolescentă de 14 ani în Grădina Botanică din Craiova a fost reținut. Liceul Militar din Craiova a oferit detalii despre elevul criminal
„Bădică Emanuel, absolvent al Colegiului National „Carol l”, promoția 2022 (clasa a XII a A, mate info, bilingv-engleza) are nevoie de ajutorul nostru!

Din nefericire, el este victima incidentului din Gradina Botanica, de marți, 27.06.2023 si este internat la ATI, Spitalul Județean nr. 1! Cei care pot dona sânge, indiferent de grupa sanguina, sunt rugați să meargă la Spitalul nr.1 și să specifice numele *BĂDICĂ EMANUEL! Vă mulțumim!”, au transmis elevii pe paginile lor de socializare

Între timp, autorul crimei așteaptă să fie scos din arestul poliției doljene pentru a fi prezentat în fața magistraților de la Tribunalul Dolj. Procurorii cer emiterea mandatului de arestare pentru următoarele 30 de zile pentru omor și tentativă de omor. M.A.F. este fiu de polițist.

În afară de criminalul M.A.F., elev în vârstă de 17 ani la Colegiul Naţional Militar Tudor Vladimirescu din Craiova, nimeni nu știe cu adevărat de ce el a atacat o pereche care se plimba ziua în Grădina Botanică din oraș. Parcul public ce poartă numele botanistului Alexandru Buia (1911-1964) aparține Universității din Craiova.

La ora 16 a zilei de marți, 27 iunie, un bărbat din Craiova a sunat îngrozit la 112: „Veniți repede în Grădina Botanică! Un tânăr zace într-o baltă de sânge. Dumnezeule, veniți repede! Este și o fată cu gâtul tăiat!”

La fața locului s-au deplasat imediat echipaje de poliție și cadre medicale. Pe o alee l-au găsit în agonie pe Emanuel Bădică, un tânăr de 19 ani, înjunghiat în ceafă, în piept, în stomac. Pierduse peste 4 litri de sânge și gemea: „Mor, mor…“. Lângă el, Melis, fata de 14 ani, abia mai respira. A murit în scurt timp.

Emanuel a fost transportat la Spitalul de Urgență din Craiova în stare critică. Avea multiple plăgi penetrante în zona cervicală, abdomen și torace.

Melis L., fata de 14 ani care a fost ucisă, era absolventa Colegiului Național Pedagogic din Craiova. Miercuri, 28 iulie 2023, era o zi importantă pentru ea. Ar fi trebuit să primească rezultatul de la Evaluarea Națională și tot miercuri urma să fie alături de sora mai mare care ar fi trebuit să susțină ultima probă la Bacalaureat.

Emanuel Bădică, tânărul de 19 ani, este absolvent al Colegiului Național Carol I din Craiova. A fost supus unor intervenții chirurgicale ce au durat până după miezul nopții. „Pacientul este în continuare internat în clinica ATI, în stare extrem de gravă. Pronosticul este rezervat“, a declarat Cristina Geormăneanu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

Detalii înfiorătoare după crima de la Grădina Botanică. Autorul atacului a dezvăluit motivul pentru care a recurs la gestul șocant

Băiatul care a înjunghiat doi tineri la Craiova în grădina Botanică a fost arestat pentru 30 de zile. El este acuzat de omor și tentativă de omor.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj a anunţat că marţi după amiază, un tânăr de 17 ani s-a întâlnit cu cele două victime, o fată de 14 ani şi un tânăr de 20 de ani, iar între aceştia a izbucnit un conflict în urma căruia tânărul de 17 ani ar fi aplicat mai multe lovituri de cuţit celor două victime. “Din nefericire, în urma evenimentului minora a decedat, tânărul fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a precizat IPJ Dolj.

Tânărul de 17 ani a fost reţinut pentru 24 de ore pentru omor şi de tentativă la omor, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. El urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Spynews
”Mai rămâneam împreună”. Bogdan Cîrlan de la Insula Iubirii, despre relația cu Claudia Florescu
Bzi.ro
Brigitte și Florin Pastramă, condamnați penal! Ce au decis judecătorii în dosarul măștilor
Fanatik.ro
Horoscop 2025, primele previziuni. Se anunță un an al schimbărilor pentru 4 zodii, Gemenii sunt avantajați
Capital.ro
Reguli noi de astăzi, 7 IULIE. Sunt OBLIGATORII în toată Europa
Playtech.ro
ȘOC! Lidia Buble, cea mai FIERBINTE apariție pe plajă. A lăsat TOT la vedere, a încins atmosfera
DailyBusiness
Anunț pentru românii care merg cu trenul astăzi! Vor exista întârzieri mari pe o rută importantă!
Adevarul
Corina Cușa, profesoară: „A apărut un fenomen periculos în timpul vacanței mari: inactivitatea, ca formă de ocupare a timpului liber“
Spynews
E periculos să consumi ouă cu două gălbenușuri, sau ouă cu micuțe cheaguri de sânge? Ce spun specialiștii
Spynews
Un tată și-a aruncat de la etajul cinci cei doi copii de 2 și 5 ani, după ce s-a certat cu soția lui. Gestul cumplit s-a terminat tragic: ”A fost sfâșietor”
Evz.ro
Misterele scriitorului Jules Verne. Făcea parte oare dintr-o confrerie secretă?
Impact.ro
ȘOC! I-au ieșit sânii voluptoși din sutien! Mădălina Ghenea, poziții de INFARCT în dormitor, s-a văzut TOT
Prosport.ro
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
wowbiz.ro
Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce a publicat o fotografie provocatoare pe internet. Ce replică i-a dat lui Radu Bănică când a văzut reacția pe care a avut-o?
Cancan.ro
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Playsport.ro
Aparițiile astea ale Mădălinei Ghenea trebuie INTERZISE! A pozat iar cu toate secretele la vedere și a "scăpat" imaginile pe net
kanald.ro
Suma incredibilă pe care trebuie s-o scoți din buzunar pentru un șezlong pe litoralul românesc! Românii sunt revoltați: „Pentru cei care se plâng că sunt scumpe șezlongurile în Grecia”
Capital.ro
S-a dat ordin LA GRANIȚA cu România. Au primit interzis chiar astăzi, 7 IULIE
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Cum a apărut fosta iubită a lui Smiley! A atras toate privirile la EURO 2024
stirilekanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, critică alegerile legislative din Franța
MediaFlux
VINE CRIZA! Va fi mai RĂU CA ÎN 2008
Shtiu.ro
În ce regiune se găsesc cei mai inteligenți români? Cei mai prosti nu sunt moldovenii!