Peste 20 de poliţişti şi agenţi federali fac percheziţii într-un apartament de la periferia Bostonului, în baza unui mandat emis de poliţia din Massachusetts, căutând „o persoană de interes” în ancheta atentatelor ucigaşe din Boston.
FBI-ul a dat semnalmentele unui „tânăr cu piele negricioasă, îmbrăcat în negru, într-un trening cu glugă şi cu un rucsac în spate”. FBI, care se bazează pe declaraţiile martorilor oculari, mai precizează că bărbatul vorbeşte cu „accent străin”, scrie Daily Mail, citând surse americane.
Bărbatul fusese văzut încercând să-şi facă loc printre spectatori în zona delimitată cu aproximativ 5 minute înainte de explozie. Voia să intre într-o zonă interzisă, iar când poliţiştii l-au oprit, devenise nervos şi agitat. S-a mai plimbat prin jur până la producerea exploziilor.
Mai înainte fusese aretstat un rezident din Arabia Saudită, dar în prezent, în spital se află un rezident din Arabia Saudită care nu a fost luat în custodia poliţiei pentru că anchetatorii nu sunt siguri dacă ar fi avut vreo legătură cu exploziile de la maraton.
Trei persoane au murit, inclusiv un băiat de 8 ani şi 144 au fost rănite în urma exploziilor produse luni, aproape de linia de sosire a participanţilor la maratonul de la Boston.