„Două echipaje de căutare şi salvare, cu o barcă pneumatică, şi un echipaj SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu-Jiu, au intervenit marţi dimineaţă, în municipiul Târgu-Jiu, pe râul Jiu, zona podului – Piaţa Centrală, pentru recuperarea cadavrului unei persoane de sex masculin, în vârstă de 57 de ani. După aproximativ 10 minute, persoana decedată a fost recuperată şi predată echipei criminalistice din cadrul IPJ Gorj pentru continuarea cercetărilor”, a precizat Cătălin Bejancu, potrivit Agerpres.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei, urmând ca anchetatorii să stabilească cu exactitate ce s-a întâmplat cu bărbatul care era din comuna Runcu.