Se acordă 3000 de euro la hectar, programul Tomata a fost prelungit. Banii intră pe card până pe 15 august 2023

Ajutorul de minimis pentru programul Tomata 2023 este stabilit la un cuantum de 3.000 de euro per beneficiar eligibil, cu o suprafață minimă de 1.000 de metri pătrați de solar sau seră și care valorifică minim 3 kilograme de roșii pe metrul pătrat.
Filip Stan
03 iul. 2023, 13:46
Se acordă 3000 de euro la hectar, programul Tomata a fost prelungit. Banii intră pe card până pe 15 august 2023

Programul Tomata 2023 este în vigoare cu o serie de modificări față de anii trecuți. Noutățile ajutorului de minimis pentru roșiile în solar sau sere vizează aspecte legate termene, condiții și plăți pentru legumicultori.

Guvernul vine în sprijinul agricultorilor prelungind cu 15 zile valorificarea produselor și cu 18 zile privind înscrierile.

Fermierii înscrişi în Programul „Tomata” pot să îşi vândă marfa până la 15 iulie, faţă de 30 iunie, data iniţială. Guvernul a prelungit perioada la solicitarea Ministerului Agriculturii, după ce legumicultorii au reclamat dificultăţi în a se încadra în termen, din cauza oscilaţilor de temperatură din primăvară.

Potrivit Direcţiilor pentru Agricultură Judeţene, până la sfârşitul lunii iunie, 80% dintre cultivatorii înscrişi în program au reuşit să îşi valorifice producţia. Autorităţile au prelungit şi perioada în care se pot depune documentele justificative la direcțiile agricole județene, până la 18 iulie inclusiv.

„Facem precizarea că, inițial, producția obținută trebuia valorificată până la data de 30 iunie, însă din cauza temperaturilor fluctuante din primăvara anului 2023, reprezentanții cultivatorilor de legume au invocat întârzierea perioadei de fructificare a tomatelor și au transmis solicitări pentru prelungirea acestui termen”, au declarant reprezentații Guvernului

Din informațiile comunicate de direcțiile pentru agricultură județene, reiese că, până la această dată, valorifică producția obținută circa 80 % din numărul cultivatorilor înscriși în Program.

Pariu pierdut cu agricultura. Fermierii riscă să piardă 50% din discounturile băncilor după tăierea subvenţiilor pentru secetă
Subvenția pentru tomate se acordă și în acest an ca ajutor de minimis pentru culturile în spații protejate – sere și solarii. Sunt vizate culturile extratimpurii, așa că încă de la începutul anului, legumicultorii au început să pună răsadurile de roșii.

Programul Tomata 2023 se derulează prin Direcțiile Agricole Județene. Aici se depun de către fermieri cererile, documentele justificatoare, iar funcționarii DAJ efectuează verificările, controalele în teren și fac plățile.

Ajutorul de minimis pentru programul Tomata 2023 este stabilit la un cuantum de 3.000 de euro per beneficiar eligibil, cu o suprafață minimă de 1.000 de metri pătrați de solar sau seră și care valorifică minim 3 kilograme de roșii pe metrul pătrat.

Legislația pentru programul Tomata 2023 a fost adoptată la finele anului 2022. În data de 29 decembrie 2022 a fost publicată în Monitorul Oficial, nr. 1273, Hotărârea de Guvern nr. 1569/2022 privind aprobarea programului de sustinere a productiei de tomate în spații protejate pentru anul 2023. Programul este în vigoare astfel că legumicultorii pot depune cererile la Direcțiile Agricole sau Primării, acolo unde edilii au decis să ajute fermierii.

 

Programul Tomata 2023: culturi eligibile
Culturile eligibile pentru programul Tomata 2023 sunt exclusiv cele de roșii cultivate în spații protejate – sere sua solarii. Se achită subvenție de 3.000 de euro doar pentru primul ciclu de producție – Ciclu I.

Beneficiarii programului Tomata 2023 trebuie să îndeplinească o serie de condiții
Programul Tomata 2023: beneficiari
Beneficiarii programului Tomata 2023 sunt legumicultorii care dețin o suprafață de minim 1.000 de metri pătrați de solar sau seră pe care o dedică culturii de roșii.

Fermierii care doresc să aplice pentru subvenția de 3.000 euro vor trebui să îndeplinească cumulativ, următoarele criterii de eligibilitate:

a) să solicite ajutorul de minimis de hotărârea de Guvern;
b) să utilizeze o suprafață cumulată de minimum 1.000 mp, cultivată exclusiv cu tomate în spații protejate;
c) să marcheze suprafața prevăzută la lit. b), la loc vizibil, cu o placă-indicator, pe care să se găsească inscripția „Program susținere tomate în spații protejate, anul 2023, beneficiar numărul ………., Direcția pentru Agricultură a Județului ………/ Municipiului București“, cu dimensiunea minimă recomandată de 50 cm/70 cm;
d) să obțină o producție de minimum 3 kg tomate/mp și să valorifice o cantitate de tomate de minimum 3.000 kg de pe minimum 1.000 mp;
e) să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în spațiile protejate, în anul 2023, la data depunerii cererii;
f) să dețină Registrul de evidență a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor,  completat începând cu data înființării culturii și avizat de OFJ;
g) să facă dovada obținerii producției minime realizate, prin documente justificative în funcție de forma de organizare;
h) să obțină tomate care nu depășesc conținutul maxim aplicabil reziduurilor de pesticide;

Pentru suprafața de minimum 1.000 mp se acceptă o diferență de -50 mp rezultați în urma stabilirii suprafeței înființate cu tomate.

EXCLUSIV Amalia Belantoni cere măsuri urgente în agricultură: „E o ruşine să primeşti 20 de lei pentru o capră şi 100 pentru un măgar. Fără ţăranii români, o să muriţi de foame!” VIDEO

Condiții de eligibilitate în programul Tomata 2023

Condițiile de eligibilitate pentru programul tomata 2023 sunt similare cu cele din anii anteriori în care s-a acordat ajutor de minimis pentru cultura de legume. Astfel, această schemă de ajutor de minimis se acordă întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole, pentru susținerea producției de tomate în spații protejate.

Ajutorul de stat se aplică întreprinderilor/ întreprinderilor unice, pentru culturile de tomate cultivate în spații protejate, respectiv:

a) producătorilor agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, cu modificările și completările ulterioare, valabil până la 31 decembrie 2023;
b) producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările și completările ulterioare;
c) producătorilor agricoli societăți agricole, constituite potrivit prevederilor Legii nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, cu modificările și completările ulterioare;
d) producătorilor agricoli persoane juridice.

Ajutor de minimis roșii 2023: termen depunere cerere

Cererile de înscriere în programul Tomata 2023 se depun la Direcțiile Agricole Județene. Există și primării care sprijină fermierii și centralizează cererile, transmițându-le apoi mai departe către DAJ pentru a scuti fermierii de un drum.

Termenul de depunere a cererii de înscriere în programul Tomata 2023 este data de 1 aprilie, inclusiv. Anul acesta ziua de 1 aprilie pică sâmbăta, așa că este recomandat să nu amânați depunerea până în ultima zi.

Programul Tomata în 2023: documente obligatorii

Beneficiarii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate,  trebuie să depună la DAJ o cerere până cel târziu la data de 1 aprilie 2023 inclusiv. La depunerea cererii, responsabilii desemnați cu primirea cererilor din cadrul DAJ, în prezența potențialilor beneficiari, verifică sumele rămase și potențial a fi primite prin prezenta schemă de ajutor de minimis, rezultate după însumarea ajutoarelor de minimis primite pe durata a trei exerciții financiare, respectiv ajutoarele acordate în cele două exerciții financiare precedente și în exercițiul financiar în cauză, și până la concurența sumei de 20.000 euro, potrivit art. 3 alin. (2) din Regulamentul de minimis în sectorul agricol.

După efectuarea verificării  beneficiarii completează și depun cererea de înscriere în Program, însoțită de următoarele documente:

a) copie a B.I./C.I. al/a solicitantului persoană fizică sau al/a reprezentantului legal dacă cererea este depusă prin reprezentant legal/împuternicit;
b) copie a atestatului de producător al solicitantului persoană fizică valabil până la 31 decembrie 2023;
c) împuternicire/procură și o copie a B.I./C.I a unui reprezentant, după caz;
d) copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului/Registrul național al asociațiilor și fundațiilor sau a actului în baza căruia își desfășoară activitatea;
e) dovadă cont activ bancă/trezorerie;
f) adeverința în original, care să ateste, conform înscrisurilor din Registrul agricol, aferente anului 2023, suprafața de teren cu spatii protejate utilizată de solicitant în baza oricărui act juridic care conferă dreptul de folosință asupra terenului în cauză.

Cererea, însoțită de documentele obligatorii, poate fi transmisă la DAJ și prin mijloace electronice și/sau poștă/curierat. Documentele transmise prin mijloace electronice trebuie să fie semnate și datate, iar copiile trebuie să fie certificate „conform cu originalul“ de către solicitant.

În situația în care solicitantul utilizează suprafețe de teren cu tomate în spații protejate situate în județe/UAT diferite, acesta va formula și depune o singură cerere de înscriere în program, la DAJ unde are suprafața cultivată cea mai mare.

Responsabilii desemnați cu primirea cererilor din cadrul DAJ, înainte de înregistrarea cererii în registrul unic pentru accesarea programului, verifică existența tuturor documentelor obligatorii, efectuează corespondența datelor din cerere cu datele din documente și întocmesc un proces-verbal de verificare a documentelor.

După încheierea perioadei de depunere a cererilor, DAJ transmite către OFJ lista cu potențialii beneficiari ai schemei de ajutor de minimis în vederea efectuării de controale oficiale inclusiv prelevare de probe pentru determinarea conținuturilor maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din tomate.

Ajutor minimis roșii 2023: termenul iniţial d evalorificare producție minimă

Pentru a încasa ajutorul de minimis la cultura de roșii, fermierii trebuie să valorifice o cantitate de minim 3.000 de kilograme de tomate obținute în Ciclul I de cultură în solar sau seră.

Termenul limită pentru valorificarea producției minime la Programul Tomata 2023 este data de 30 iunie, inclusiv. Ziua de 30 iunie pică vineri în acest an.

Dovada valorificării producției de tomate obținute în spații protejate, o constituie copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică/factura/fila/filele din carnetul de comercializare.

Programul Tomata 2023: un singur control pe an

,
După încheierea perioadei de înregistrare a tuturor cererilor, DAJ solicită APIA desemnarea unui reprezentant în vederea constituirii unei echipe mixte pentru efectuarea verificării în teren a culturilor de tomate.

Directorul executiv al DAJ desemnează prin decizie echipe formate dintr-un reprezentant al DAJ, care, împreună cu reprezentantul APIA se deplasează în teren pentru stabilirea suprafeței înființate și pentru evaluarea producției de tomate înainte de recoltare, în baza notificării scrise transmise la DAJ de către beneficiari cu privire la începerea recoltării.

Beneficiarii sunt obligați să transmită în scris notificarea privind controlul culturilor cu cel puțin 10 zile înainte de recoltarea tomatelor, prin e-mail, fax sau poștă. Echipele de control stabilesc suprafețele înființate și evaluează producția de tomate înainte de recoltare, în baza notificării scrise transmise la DAJ de către beneficiari, întocmesc fișa pentru stabilirea suprafeței înființate și pentru evaluarea producției de tomate înainte de recoltare, fiind direct răspunzători de veridicitatea verificărilor.

Programul Tomata în 2023: subvenție de 3.000 de euro

Ajutorul de minimis pentru cultura de roșii în spații protejate este fixat la valoarea de 3.000 de euro pentru toți beneficiarii. Este plata maximă ce se poate achita prin programul Tomata 2023, iar plata se face fermierilor în lei, la cursul de schimb de 4,9490 lei, stabilit de către Banca Centrală Europeană, la data de 30 septembrie 2022.

Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăși suma de 20.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual, respectiv anul depunerii cererii de înscriere în program, și în cele două exerciții financiare precedente, conform prevederilor art. 3 alin. (2) din Regulamentul de minimis în sectorul agricol.

Plățile la programul Tomata încep pe 15 august 2023

Plățile pentru programul Tomata 2023 se fac într-o singură tranșă și încep de pe 15 august.

Bugetul total alocat în acest an la Ministerul Agriculturii pentru ajutorul de minimis la roșii este de 262,999 milioane de lei, reprezentând echivalentul a 53,142 milioane euro.

DailyBusiness
ANPC continuă controalele! Este ILEGAL!
Spynews
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Alimentul care te încălzește iarna. Protejează organismul de frig și are grijă de sistemul tău imunitar
Capital.ro
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Playtech.ro
Ludovic Orban rămâne pe buletinele de vot. Ce se intâmplă cu votul tău dacă pui ștampila pe acest candidat
DailyBusiness
Guvernul a promis! Strategia națională 2025-2035 ar elimina complet sărăcia energetică!
Adevarul
Cum își direcționează voturile candidații cu scor bun, dar fără șanse in turul 2. Analist: „Mă aștept ca Simion să nu fie susținut” | ANALIZǍ
wowbiz.ro
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Spynews
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la domiciliul lui Gabi Bădălău. Vedeta a spus ce s-a întâmplat, de fapt, între ea și iubitul ei
Spynews
Fostul iubit al Adrianei Bahmuțeanu spune că vedeta este amenințată. Declarațiile făcute de George Restivan la mai bine de o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană 
Evz.ro
Cătălin Moroșanu se plânge de bullying. „Ți-ai luat bătaie, treaba ta”
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire pe România! Meteorologii au emis avertizări de cod roșu de viscol pentru mai multe județe
Cancan.ro
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă pentru românii care stau la bloc. O plăteşte toată lumea: Este o aberație colosală!
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale
substantial.ro
Președintele sârb Aleksandar Vucic: „Lumea alunecă spre dezastru” după atacul rachetei hipersonice ruse
MediaFlux
AMENDĂ de 2.900 de LEI pentru ȘOFERI! E obigatoriu!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ciolacu a descoperit secretele covrigilor de Buzău: din a câta încercare i-a ieșit?