TOP 3 cele mai mari frici ale românilor. Cu două dintre ele se nasc și cu greu trec peste ele

De-a lungul vieții, oamenii dobândesc o mulțime de frici. Cu unele se nasc și cu greu trec peste ele. Psihologul Dacian Pășcuță a oferit comentarii pe marginea acestui subiect. 
Mircea Filipescu
03 iul. 2023, 19:07
TOP 3 cele mai mari frici ale românilor. Cu două dintre ele se nasc și cu greu trec peste ele

Frica de înălțime, de zgomote puternice și frica de vorbit în public sunt cele mai mari și frecvente frici ale oamenilor. Cu primele două ne naștem, susține expertul.

„Sunt, teoretic, două frici cu care ne naștem. Frica de înălțimi și cred că e una de zgomote puternice. Ele, în esență, toate se duc în frica de a muri. Frica își are esența în supraviețuire”, a declarat Pășcuță, la Antena 3.

Frica de vorbit în public, aproape la fel de mare ca frica de moarte

Frica de a vorbi în public este deseori întâlnită, o teamă dobândită prin lipsa exercițiului, ce se manifestă prin emoții vizibile – transpirație, incoerență, bâlbe, mișcări nefirești ale mâinilor, clipire frecventă etc.

De frica de vorbit în public, puțini sunt cei ce o depășesc, potrivit lui Pășcuță.

„E o frică destul de generală și frecventă. Dacă stăm să-i analizăm rădăcinile, nu este frica de a vorbi oricărui public. Poate la masă cu familia pot să vorbesc fără nicio grijă.

Poți să-l ai pe unul singur în fața căruia te-ai simțit mic și neînsemnat. Deci nu e neapărat o chestiune de volum, de masă. Ci despre ce nu vreau să se vadă despre mine în fața acelui public”, a mai comentat expertul.

De ce se sperie oamenii de vorbitul în public

Oamenii sunt mai preocupați de imagine decât de ceea ce sunt cu adevărat și livrează publicului.

„Stai, de fapt, consumat de propria mândrie, că vrei să fii văzut inteligent, ordonat în loc să fii relaxat”, a mai punctat psihologul.

Există frică sănătoasă și frică nesănătoasă, a mai completat Pășcuță.

„Frica sănătoasă e atunci când văd provocarea ca fiind mai mică decât mine și simt că trecând prin ea voi avea ceva de câștigat pentru mine. La final, voi deveni mai puternic. Voi deveni antifragil”, a declarat expertul.

Pentru depășirea fricilor, Pășcuță recomandă „găsirea celui mai negru drac” și „împăcarea cu el”, ca și cum ar fi real.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Marian Golea anunță semnul bântuit de Steaua morţii. Cine are un an dificil, cumpănă mare în iunie, potrivit zodiacului chinezesc
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Traian Băsescu și alegerile din 2004. Mărturii după două decenii
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Câți militari a detașat România în misiuni sub egida NATO, UE și ONU. Anunțul făcut de Ministerul Apărării
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI