Cristina Demetrescu a fost invitată în cadrul podcastului realizat de Damian Drăghici, unde a dezvăluit la ce trebuie să ne mai așteptăm, până la finalul anului 2023. Se schimbă zodia în care trece destinul, care ajunge în Berbec, lucru care vine cu foarte multe schimbări, avertizează astrologul.
„Vine o vară mai intensă, pentru că sunt acolo niște tensiuni, pentru fiecare zodie în parte. Vorbim despre Leu, care ține de inimă, de dragoste, de pasiuni și de relația cu copiii și de zodia Taurului, care e pe zona cu banii, cu averea, investițiilor. Leul este zodia deciziilor, deci cei care au de luat decizii, sunt câteva puncte blocate.
În perspectivă, ce a rămas din anul 2023 este faptul că se schimbă acum niște situații. Destinul va trece în zodia Berbecului și cea mai bună dintre planete deja a trecut în Taur, unde vorbim din nou de bani. Asta înseamnă că 2023 ar trebui să fie de-acum înainte o perioadă mai fastă, din punct de vedere financiar, raportat la fiecare om în parte. Nu mai apare ca o gaură, ceva care a adus mai multă teamă. A fost o perioadă de turbulențe, de la război încoace. Marele benefic ar trebui să mai calmeze aceste lucruri.”, a declarat Cristina Demetrescu, în cadrul podcastului realizat de Damian Drăghici.
Până în 2024, pot veni bani, anunță Cristina Demetrescu. Cu toate acestea, este nevoie să depui un efort suplimentar și să-ți dai interesul, pentru a avea parte de aceste lucruri, mai spune ea.
„Jupiter în Taur îți propune niște bani în plus, problema este că banii ăștia vin tot printr-un efort, o muncă, nu e ca și cum vine cineva să-ți dea. Ce te poate mulțumi în faptul că statul vine și-ți mai dă 200 de lei în plus? Tu, în schimb, poți face ceva, nu ai fost lăsat pe planetă să te chinui. Dau exemplu profesorii. Fiecare om are resurse, probleme este că mereu se invocă timpul, dar nu asta e problema, ci viziunea. Oamenii care nu reușesc să găsească soluții în anumite probleme au probleme cu creativitatea, cu viziunea.”, a continuat astrologul.
Destinul trece în viața unei zodii odată la 18 ani! „Diferența dintre Jupiter și destin este că Jupiter este o călătorie în care vreau sau nu să plec. Pot să mă duc să caut ceva, dar eu trebuie să mă ridic să plec. E o chestiune de viziune. Eu toate lucrurile pe care le-am făcut, le-am făcut pentru că mă plictiseam și am zis că mai trebuie să fac ceva. Nu este chiar ușor, pentru că odată ce te-ai urcat în tren, Jupiter te aruncă foarte departe, trebuie să ai energia să faci călătoria asta. Destinul însă te împinge, este soarta și el trece prin viața unei zodii odată la 18 ani și stă aproape un an. Regina Angliei a murit cu destinul în zodia ei, nu aduce mereu moarte, dar poate aduce și așa ceva. Destinul reactivează oportunități pe care nu le-ai văzut.”, a mai spus Cristina Demetrescu.