Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii Urgenţă Dolj, maiorul Florin Cocoşilă, femeia, încercând să cureţe un teren din spatele curţii, a dat foc vegetaţiei uscate şi trestiei de pe un teren de circa 1.500 de metri pătraţi şi, din cauza vântului, focul s-a extins şi probabil, în încercarea de a-l stinge, femeia a ars în incendiu, informează Agerpres.
„La sesizarea vecinilor, la faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de pompieri Calafat cu o autospecială cu apă şi spumă. Ulterior s-a revenit cu un alt apel prin care a fost anunţat că este şi o persoană afectată de flăcările care s-au extins şi imediat a intervenit şi un echipaj de ambulanţă pentru acordarea primului-ajutor. S-a constat că, din nefericire, o femeie de 77 de ani a ars în incendiul care se extinsese din cauza vântului”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Dolj.
Reprezentanţii ISU Dolj le recomandă tuturor persoanelor care intenţionează în această perioadă să îşi cureţe curţile şi grădinile prin arderea vegetaţiei uscate, să nu dea foc decât pe timp favorabil şi să supravegheze focul până în momentul în care se acesta se stinge definitiv.