Sabina Lisievici, tânăra regizoare româncă prezentă cu două filme la Cannes: „Dacă este adevărat că trăim mai multe vieţi, e foarte probabil ca aceasta să fie viața mea preferată”

„Kingdom of Judas”, prezentat de curând la Marche du film de la Cannes, este filmul de lungmetraj de debut al Sabinei Lisievici, în care este producător, scenarist, regizor și actriță. Este vorba despre o dramă psihologică având-o în prim-plan pe Anna (rol jucat de Sabina Lisievici), care trece prin experiența tragică a sinuciderii surorii ei, Maria, și dezvoltă o obsesie în a găsi vinovatul pentru moartea acesteia.

Pelicula, care urmăreşte traseul psihologic al Annei, a fost filmată integral în România, în diferite orașe, cu actori români.

„Kingdom of Judas” nu a fost singurul proiect cu care Sabina Lisievici s-a prezentat la Cannes. Ea a adus în fața specialiștilor din industrie și filmul său de scurt metraj „În așteptare”, lansat în 2022, după ce a fost prezentat în circuitul festivalier și premiat în mai multe țări din Europa, Rusia și SUA.

„În așteptare” este inspirat de povestea reală a mamei Sabinei, o poveste de dragoste emoționantă. Aceasta a fost nevoită să renunțe la bărbatul pe care îl iubea și a trăit toată viața bântuită de amintirea acestuia.

Ţi-ai împlinit un vis. „Kingdom of Judas” a ajuns la Cannes. Ce a însemnat pentu tine, ca actriță și regizoare, această experiență?

Într-adevăr, să ajung cu filmele produse de compania mea  – În așteptare – și  – Kingdom of judas – și regizate de mine, povești visate de mine, povești care m-au obsedat de-a dreptul ani la rândul într-una din cele mai mari plaje ale industriei cinematografice și să am și ocazia să fac parte din insula Creative Romanian Filmmakers, reprezentând România, alături de nume imense ale cinematografiei cum ar fi Tudor Giurgiu și mulți alții, la Cannes, a fost un film în sine.

Citeste si Peripeții la Marche du film de la Cannes. Regizoarea Sabina Lisievici, prezentă cu două producții la târgul dedicat industriei cinematografice, implicată într-un accident: „Nu ne-am fi dorit ca drumul filmului Kingdom of Judas să se încheie așa abrupt”

Cu bucurie și recunoștință în suflet vă spun că am profitat din plin de fiecare clipă, am încercat să nu cad foarte mult în visare, ci să transform șansa minunată de a fi acolo în ceva palpabil care să poată construi în ani și alte proiecte.

S-a spus că la Marche du Film de Cannes anul acesta au fost peste 18.000 de oameni din industrie: producători, regizori, distribuitori, sales agents, agregatori, actori. Oameni ca mine, care la un moment dat în parcusul lor au făcut ca mine, care au fost și regizori și producători și actori în același timp în proiecte acum de succes, oameni care nu au vrut și nici nu au putut să se oprească din mirajul storytelling-ului, oameni din toată lumea cu care am avut ocazia să vorbesc și să îi cunosc, oameni cu care am vorbit atât de mult încât atunci când am ajuns acasă și Cătălin m-a întâmpinat pe aeroport cu un buchet imens de trandafiri, nu mai aveam voce să îi multumesc.

Glumesc de atunci adesea că din cei 18.000 de oameni prezenți la Cannes, eu am vorbit cu vreo 10.000. Desigur, nu am fost singura și dialogurile îmi erau frumos completate de partenera mea de film, Daria Ghitu.

Un real ajutor, mai ales când eram la jumătatea Cannes-ului, undeva prin ziua 5 de la venire, dormeam numai 2-3  ore pe noapte și, desi ea era la fel de obosită ca și mine, avea grijă să ne trezim și să fim printre primele care deschideau stand-ul și își beau cafea în Marche, așteptând cu nerăbdare și discuțiile și deal-urile pe care le-am fi discutat în ziua respectivă. Nesățioase și de neoprit. Așa aș putea să ne descriu pe noi două la Cannes, anul acesta.

Kingdom of Judas nu a fost singurul proiect cu care te-ai prezentat la Cannes… Ce lucruri ți-au marcat copilăria? Care sunt amintirile tale din acea perioadă?

Anul acesta am prezentat la Cannes si proiectul meu de suflet „În așteptare”, film de scurtmetraj care a primit peste 20 de premii internaționale în circuitul festivalier de anul trecut, filmul de scurtmetraj în care au jucat actori precum Carmen Tănase, în rolul mamei mele, iar eu am întrupat-o pe însăși mama mea în momentul vieții ei când a fost gravidă cu mine. Acel film a fost încununarea unei povești intense de iubire trăite de mama mea în tinerețea ei.

Ce urmează? Care va fi următorul tău proiect?

Îmi doresc să fac multe. Îmi doresc să apăs pedala cât pot de mult și să creez cât de multe proiecte posibile. De lungmetraj, de scurtmetraj, poate chiar un serial. E ceva la care visez de mult.

Îmi doresc să joc în continuare atât în piese de teatru, cât și în filme, fie că sunt ale mele, fie că sunt ale altora… povești să fie ca eu să pot trăi cât mai multe istorii și cât mai multe vieți într-una!

Ce calităţi trebuie să aibă cineva care vrea să facă film?

În primul rând, ar trebui să știe să viseze cu ochii deschiși, apoi să devină suficient de logic și de pragmatic încât să își așeze visul frumos pe hârtie și să aibă puterea de a nu asculta pe nimeni care îi spune că nu se poate, apoi capacitatea de a ignora negativiștii, să aibă și determinarea și talentul de a demonstra că ceea ce a visat el e fezabil.

Să fie capabil să muște din sine și să își sculpteze cu dinții limitările, până ajunge să facă ceea ce și-a propus. Un film, la orice nivel, e ca o luptă. Lupta minților creative care strategic aleg să o ducă la bun sfârșit. Nu orice luptă e un război câștigat. Dar cu ambiție, oricine reușește.

Cu cine ai vrea sa colaborezi pentru un proiect viitor? E un actor sau o actriţă alături de care ai vrea să joci?

Aș vrea să colaborez cu toată lumea care îmi aduce un plus de cunoștinte în domeniu, aș vrea să colaborez cu toți titanii de la noi și de afară, aș vrea să lucrez cu oameni foarte frumoși sufletește și la fel de pasionați sau poate, cine știe, și mai pasionați decât mine de filme, aș vrea apoi să îmi țin relațiile de până acum și să lucrez cu acest cumul de oameni capabili și în proiecte mai mari, din ce în ce mai mari. Aș vrea și o s-o fac, cu iubire.

Care a fost cel mai provocator moment din viata ta?

Am avut multe momente de restriște în viața mea de până acum și pe plan personal, cât și în carieră. Divorțul de primul soț a fost cu certitudine un moment de restriște în viața mea, apoi momentul când mama s-a îmbolnăvit și nu știam exact cum pot să o ajut (acum e bine) sau desele momente când rămân fără bani, pentru că investesc tot în filme și teatru, dar cumva după fiecare răscruce de drumuri mă întorc mereu mai puternică, mai capabilă, mai înstărită.

Dau tot, dar și primesc tot în schimb, și dacă ar fi să credem că există numeroase vieți în care trăim, e foarte probabil ca aceasta să fie viața mea preferată.

Citeste si Cine e cea mai admirată româncă de la Festivalul de Film de la Cannes. Câți bani a dat pe rochia cu care a defilat pe covorul roșu

Pentru ce eşti recunoscătoare azi?

Sunt recunoscătoare pentru interviul ăsta, cu întrebări bune care mi-au antrenat puțin dorința de a spune mai multe oamenilor despre mine și minunea de a mă descoperi zilnic prin ceea ce fac. Sunt recunoscătoare pentru capacitatea mea de Phoenix , atunci când totul pare că se năruie găsesc mereu o soluție salvatoare, pentru mama, că e alături de mine și că ne putem bucura de momente de liniște împreună, pentru actualul meu soț, care a apărut când nu mai credeam în iubire, pentru zilele cu soare, pentru că există filme, seriale și teatru pe pământ și ca am norocul să le fac pe toate.

Sunt recunoscătoare pentru familia mea, pentru cei care s-au dus și pentru cei ce au rămas, pentru Daria cea cu care îmi fac toate filmele, pentru prietenie, pentru atâția oameni care mă iubesc, pentru cei care nu mă cunosc încă, dar o vor face, pentru milioanele de posibilități pe care ni le oferă viața pe pământ, pentru animale, pentru banii care au capacitatea de a se transforma în filme și-n confort și în cărți și în muzică și în imagini care se mișcă și în hrană pentru suflet.

Sunt recunoscătoare pentru iubirile pierdute care m-au lăsat cu o ambiție de nedescris, sunt recunoscătoare până și pentru profesoarele de matematică, care, după ce mă băteau, îmi spuneau că nu o să ajung nimic în viață… La filme nu v-ați gândit, nu? HAHA. Sunt pur și simplu recunoscătoare pentru tot și pentru toți oamenii pe care i-am întâlnit. Buni sau mai puțin buni m-au format și m-au făcut cine sunt astăzi. Vă mulțumesc!