La meciul naţionalelor României şi Ungariei, desfăşurat la Miercurea-Ciuc, jucătorii României au preferat să tacă la imnul nostru de stat, dar au cântat imnul maghiarilor!
În momentul în care se intona „Deşteaptă-te, române!”, tot lotul României prezent pe gheaţă a ascultat în tăcere, iar când a venit rândul imnului maghiar, câţiva dintre jucătorii naţionalei noastre au cântat cu foc! Cei mai vocali s-au dovedit Peter Levente şi Zsombor Antal, dar şi câţiva dintre oficialii de etnie maghiară ai Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, potrivit Libertatea.
România, care s-a impus cu 4-1, are în lotul de 26 de jucători nu mai puţin de 24 de etnici maghiari. Cei doi români sunt portarul Adrian Catrinoiu şi ucraineanul naturalizat Evgheni Pisarenko.
Mai mult, după intonarea ambelor imnuri de stat, membrii celor două echipe, ca de altfel şi întreaga sală, au cântat într-un singur glas imnul Ţinutului Secuiesc, deşi era vorba de o întâlnire oficială. La fel de scandalos, imnul Ţinutului Secuiesc a fost cântat şi la finalul partidei!
În direct la România TV preşedintele Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, Tanczos Barna, a declarat că la acest mci au fost intonate cele două imnuri. Ba mai mult acest spune că întreg scandalul cu jucătorul Cosmin Marinescu a fost creat de presă.
„Nu pot să comentez materialul pentru că nu l-am văzut. Dumneavostră nu ştiţi ce s-a întâmplat pe 1 decembrie în cauzul jucătorului Marinescu. Lucrurile acelea au fost dezminţite de tatăl jucătorului, dar nu a apărut în presă. Ba mai mult am văzut că apar poze trucate, în asemenea condiţii scandalul este provocat de presă. Dezminţirile nu sunt postate pe site-uri, nu se dau în ştiri. Sâmbătă am văzut un meci în care s-au intonat cele două imnuri naţionale şi pentru că România a câştigat la sfârşitul meciului în sală a fost ridicat drapelul României„, a declarat Tanczos Barna, preşedinte Federaţia de Hochei pe Gheaţă.