Carmen Harra prezice că Jador va trece peste problemele de sănătate. mai mult, clarvăzătoarea anunţă că Jaodr pare că este gata să facă pasul cel mare, iar spre final de an s-ar putea să facă nunta.
După ce o lungă perioadă s-a plâns că nu are noroc în amor, Jador pare că și-a găsit jumătatea. De ceva timp se iubește cu Alexandra Dobia, o tânără care a reușit să îl cucerească definitiv. Cântărețul este îndrăgostit până peste cap și zilnic îi face declarații de dragoste partenerei sale. Însă, fericirea nu este completă și asta pentru că distanța îi desparte pe cei doi îndrăgostiți. Ea locuiește în Spania, iar el în România.
Însă, se pare că relația celor doi este menită succesului, potrivit spuselor lui Carmen Harra. Clarvăzătoare îi vede împreună pe aceștia pentru mult timp și spune că până în toamnă vor lua o decizie importantă și cel mai probabil este vorba despre o căsătorie.
„Până în martie 2024, el are șansa să cunoască alți oameni interesanți. Pe mine nu m-ar surprinde dacă în viața lui ar apărea cineva brusc sau dacă el cu această fată face o decizie majoră pe parcursul acestui an, în special în toamnă, spre finalul anului.
Pe mine nu m-ar surprinde dacă el s-ar căsători cu această fată sau dacă s-ar muta împreună. Și-ar lega destinele, pentru că momentul de a o face este foarte favorabil pentru el”, a spus Carmen Harra, potrivit WOWbiz.ro.
Pe lângă previziunile făcute de Carmen Harra și Jador dă semne destul de clare că gândurile lui în ceea ce o privește pe noua iubită sunt destul de serioase. Cântărețul deja o alintă pe tânăra, spunându-i „aleasa mea” și nu ratează nicio zi în care să își mărturisească dragostea. Recent, acesta i-a făcut Alexandrei o declarație de dragoste în mediul online, iar internauții au fost profund impresionați.
„«În timp ce soarele răsare și luminează lumea, eu abia închid ochii pentru a visa la tine. În zorii acestei dimineți, distanța dintre noi pare imensă, dar inima mea te simte aproape, ca un ecou al dragostei noastre. Prin această melodie, doresc să-ți spun că ești raza mea de lumină și inspirația mea constantă. Ești ceea ce mi s-a întâmplat mai frumos în viață și fiecare notă cântată este o declarație de dragoste pentru tine.
Cu fiecare sunet, îmi doresc să ne aducă fericirea pe care o merităm și să construim un viitor plin de bucurii împreună. Chiar dacă ne aflăm departe, iubirea noastră este ca o punte nevăzută ce ne leagă într-un dans magic al inimilor. Tu ești acel vis care mă trezește la viață și îmi umple existența cu iubire și emoții. Să ne bucurăm de această zi și să privim împreună spre un viitor plin de iubire și fericire. Te iubesc mai mult decât cuvintele pot exprima.» Sper că această declarație captează esența dragostei mele pentru tine ALEASA mea!❤️”, a scris Jador în mediul online.
Carmen Harra are vești bune pentru Jador. Artistul nu va fi victima bolii de care suferă și chiar va reuși să treacă cu bine peste tot, cariera lui devenind mult mai înfloritoare.
Carmen Harra a analizat data nașterii artistului și a aflat că amândoi au un aspect în comun. Cei doi sunt născuți în aceeași zi, la 40 de ani diferență. Vedeta spune că artistul a intrat în anii karmici așa că odată cu aceștia au apărut și problemele de sănătate.
Invitată la Online Story by Cornelia Ionescu, Carmen Harra a vorbit despre problemele de sănătate pe care le are Jador și mai ales cum va reuși să le depășească.
„El este încercat acum. Când intri în anii karmici, apar și acele boli karmice, bolile genetice, ereditare. În codul lui genetic există ceva care se transferă de la părinți. El este speriat, este tânăr și frumos, e talentat, eu îl apreciez. (…) El trece printr-o perioadă din care are să iasă și o să își continue muzica lui și o să fie foarte bine„, a povestit Carmen Harra, la WOWnews.
Carmen Harra este de părere că Jador nu primește tratamentul medical potrivit pentru problemele sale de sănătate. Din contră, ea consideră că medicii s-ar putea să nu știe ce să îi facă artistului și chiar să primească un diagnostic greșit.
„Vreau să primească tratamentul medical pe care îl merită pentru că nu este tratat așa cum trebuie. Se fac investigații, se pot da diagnostice greșite apropos de sistemul medical, unde i-aș sfătui pe unii dintre ai lui să îmi dea un semnal pentru că sunt mult mai multe lucruri care se întâmplă cu el. Nu este chiar ceea ce cred doctorii și aici este o chestie unde el poate fi ajutat cu niște informații„, a mai explicat ea, în exclusivitate.
Totuși, Carmen Harra are vești bune pentru Jador. Artistul nu va fi victima bolii de care suferă și chiar va reuși să treacă cu bine peste tot, cariera lui devenind mult mai înfloritoare.
„El nu va fi victima acestei boli și o să iasă din această situație, chiar îl văd călătorind, îl văd venind în America în viziunea mea. Nu numai că se reface, dar are o perioadă înfloritoare din multe puncte de vedere, o să se întâmple foarte curând„, a mai precizat ea.
Ultimul mesaj postat de Jador pentru fani. Artistul le-a explicat fanilor că a făcut tot ce a putut să ajungă pe culmile succesului, să-și depășească limitele și să ajungă să se bucure de aprecierea fanilor, mulțumindu-le în același timp admiratorilor pentru tot ce au făcut pentru el.
„Am visat, sperat, muncit, sacrificat viața și timpul sa ajung un țaran de la marginea suburbiilor Bacăului pe marile scene ale țării! Mulțumesc jadorasii mei pentru ce mi-ați dat!”, este mesajul transmis de Jador, în dreptul unor imagini unde este surprins pe scenă, în timp ce susținea un concert.
Fratele lui Jador a vorbit și el despre problemele de sănătate ale artistului. Jador urmează să facă mai multe investigații în perioada următoare. „Ultima decizie o ia Dumnezeu, nu omul. Nici fratele meu, nici părinții noștri, nimeni altcineva decât Dumnezeu. Nu pot spune prea multe, fiindcă e vorba despre viața fratelui meu. Nu i-a fost ușor să transmită ce a transmis fanilor săi. Sigur că familia știa.
Jador e un mare luptător și va face tot ce stă în putință ca să schimbe situația. Însă va trebui să-l ajute și organismul. E posibil să aibă ceva ereditar. Mama și tata au fost amândoi operați de cancer la colon. Au trecut însă zece ani și amândoi sunt în viață. Lucru pentru care îi mulțumim în fiecare zi lui Dumnezeu!
De aceea, încercăm să ne păstrăm speranța, dar ultima decizie e la Dumnezeu”, a declarat fratele lui Jador, Răzvan Dumitrache.
Jador este topit după iubita lui. Bărbatul este mai îndrăgostit ca niciodată și a ținut să-i facă o declarație Alexandrei, care locuiește în Spania. Cântărețul a recunoscut că îi este foarte greu să stea departe de partenera sa, însă acest lucru nu schimbă cu nimic iubirea dintre ei doi.