Românii sunt printre cei mai săraci europeni. Avuţie de doar 30.000 de euro per locuitor, media europeană fiind de peste trei ori mai mare

Avuţia românilor a ajuns la aproximativ 33.000 de euro/locuitor, însă este de 3,1 ori mai mică decât media Uniunii Europene, de 102.000 euro/locuitor, a declarat Florian Neagu, noul director al Direcţiei stabilitate financiară din BNR.
Mircea Filipescu
07 iul. 2023, 10:31
Românii sunt printre cei mai săraci europeni. Avuţie de doar 30.000 de euro per locuitor, media europeană fiind de peste trei ori mai mare

Din perspectiva avuţiei per locuitor România se plasează doar înaintea Bulgariei (28.300 euro/locuitor) şi a Greciei (21.200 euro/locuitor), conform datelor BNR.

Avuţia populaţiei a crescut de 2,9 ori în perioada 2003-2020, ajungând la 247 miliarde de euro.

„Stocul avuţiei a crescut de 2,9 ori în perioada 2003-2020, este o creştere semnificativă în ultimii ani, însă avuţia naţională pe locuitor este de 3,1 ori mai mică decât media UE (102.000 euro). În cazul companiilor nefinanciare, avuţia s-a majorat de 3,6 ori în perioada de referinţă, până la valoarea de 256 miliarde de euro“, a explicat Neagu, potrivit Zf.

Faptul că stocul de avuţie este semnificativ mai redus decât media UE se vede şi când ne uităm la stocul de depozite şi stocul de credite din România, susţine Neagu. Comparând fluxul, ceea ce se produce în economie, cu stocul, adică ceea ce rămâne efectiv, mai pot fi iden­tificate soluţii astfel încât să avem o convergenţă şi mai bună a avuţiei naţionale din România spre media UE.

În acest sens, Guvernul ar putea să aloce resurse spre ceea ce asigură competitivitate României.

La conferinţa de prezentare a Raportului asupra stabilităţii financiare Florian Neagu a vorbit joi despre vulnerabilităţile structurale specifice economiei româneşti, care nu prezintă îmbunătăţiri faţă de anul 2022. Harta vulnerabilităţilor structurale la adresa stabilităţii financiare din România include patru elemente, respectiv disciplina scăzută la plată în economie şi vulnerabilităţi în bilanţul firmelor, nivelul scăzut al intermedierii financiare, problema demografică şi schimbările climatice.

„Se conturează necesitatea implementării de politici industriale şi de acţiuni pentru îmbunătăţirea educaţiei populaţiei. BNR are în vedere demararea unor proiecte de educaţie financiară şi în sfera companiilor nefinanciare, precum şi creşterea gradului de pregătire profesională a salariaţilor din bănci”, a spus acesta.

Citeşte şi: Fermierii estimează pierderi de 2.000 lei la hectar în acest an și cer intervenția Ministerului Agriculturii. ”Noua practică este de a se aduce marfa din Ucraina în Republica Moldova, iar de acolo, aceasta pleacă către Port Constanța”

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Vacanța unei românce s-a transformat într-un coșmar. Ce a pățit după ce a ajuns să se cazeze la un hotel din Turcia: “Am început să plâng. Tremuram”
Capital.ro
Anunț pentru cei care au bani Euro ca numerar. Se înlocuiesc bancnotele. Decizia Băncii Centrale
Playtech.ro
Noi reguli pentru folosirea voucherelor de vacanță 2025. Ce trebuie să facă bugetarii ca să primească banii
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
O nouă escrocherie face victime. ANAF îi avertizează pe români
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Ramona Olaru, cu totul la vedere în parcare! Imagini bomba de paparazzi GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit. S-a anunțat marea revenire: Va conduce la Cotroceni și Guvern
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
Răsturnare de situație! Călin Georgescu a revenit cu un mesaj important
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți