Guvernul renunţă să mai transmită CE o ţintă pentru adoptarea monedei euro VIDEO

Guvernul va transmite Comisiei Europene (CE) un program de convergenţă care nu va mai include, însă, spre deosebire de ultimii ani, o ţintă pentru adoptarea monedei euro, a declarat premierul Victor Ponta.
Iulian Tudor
17 apr. 2013, 11:08
Guvernul renunţă să mai transmită CE o ţintă pentru adoptarea monedei euro VIDEO

Premierul Victor Ponta a arătat că programul de convergenţă a fost aprobat de Guvern, dar fără ca acesta să mai cuprindă şi o ţintă pentru adoptarea monedei euro, potrivit Mediafax.

„Am discutat şi cu guvernatorul Băncii Naţionale, şi cu ministrul de Finanţe, trebuie să îndeplinim toate criteriile, şi nominale, şi reale, înainte de a intra în spaţiul euro. Rămâne în continuare un obiectiv fundamental pentru România, aderarea la spaţiul euro, însă nu putem să intrăm nepregătiţi, pentru că ar fi un lucru rău pentru noi, în primul rând ca ţară şi în mod sigur pentru ceilalţi membri ai spaţiului euro”, a spus Ponta.

Întrebat dacă decizia de a nu include o ţintă are mai degrabă legătură cu situaţia din România sau cu ceea ce se întâmplă acum în zona euro, premierul a răspuns că au fost luate în calcul ambele situaţii.

„În mod sincer, cu amândouă. În primul şi în primul rând, sigur că zona euro este într-o perioadă de consolidare, sunt ţări în zona euro care sunt în criză şi care au nevoie de planuri de salvare. Pe de altă parte, nici România, la modul cel mai sincer, încă nu suntem pregătiţi să rezistăm la o competiţie atât de dură cum este zona euro. Aşa încât e foarte clar. Sunt ţări, cum e Marea Britanie care nu vrea să adere la euro, sunt ţări cum e Polonia şi cum e România care spun: Da, vrem să aderăm la euro în momentul în care suntem perfect compatibili şi pregătiţi, pentru că să intri nepregătit în zona euro reprezintă un risc uriaş pentru economie şi pentru finanţe”, a afirmat şeful Guvernului.

La începutul anului, premierul Ponta a anunţat că intrarea României în zona euro în 2015 nu mai reprezintă o ţintă credibilă, dar obiectivul nu trebuie abandonat, orizontul pentru finalizarea acestui proces fiind acum în jurul anului 2020.

Programele de convergenţă transmise la Bruxelles de către autorităţile române au menţinut, de fiecare dată, anul 2015 ca ţintă pentru adoptarea monedei euro în 2015, prin intrarea în mecanismul ERM II în orizontul anilor 2013-2014.

Intrarea în ERM-II, mecanismul european al ratelor de schimb, este etapa premergătoare aderării la zona euro. Înainte de a intra în zona euro, o ţară trebuie să respecte criteriile economice incluse în Tratatul de la Maastricht, respectiv să se afle timp de doi ani în ERM-2, în cadrul căruia moneda naţională să fluctueze într-un intervalul de plus-minus 15% faţă de euro.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Șase zodii primesc sprijin total și binecuvântare divină în Joia Mare. Berbecii și Leii renasc din propria cenușă
Capital.ro
România a pierdut un cântăreț uriaș. Ne-a lăsat comori pe note muzicale. A cântat pentru toți și a murit în tăcere
Playtech.ro
Concediu de creștere copil. Cum poţi fi sancţionat de stat pentru acest ajutor primit
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Recalcularea pensiilor aduce bani. Cine încasează venituri mai mari
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se interzic plățile? Anunț pentru toți românii cu carduri Visa și Mastercard: Pentru orice eventualitate...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
O nouă reformă a pensiilor. Schimbare majoră pentru toți pensionarii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți