Decizii majore la nivelul NATO. România, direct vizată. Avertismentul lui Jens Stoltenberg

Jens Stoltenberg, șeful NATO, a susținut luni, 10 iulie, o conferință de presă înainte de Summitul de la Vilnius, Lituania. 
Mircea Filipescu
10 iul. 2023, 14:23
Decizii majore la nivelul NATO. România, direct vizată. Avertismentul lui Jens Stoltenberg

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat deja vineri, că Alianța are trei noi planuri regionale, menite să „contracareze cele două amenințări principale la adresa Alianței noastre: Rusia și terorismul”. Unul dintre acestea vizează Marea Mediterană și Marea Neagră.

Înainte de Summitul de la Vilnius, Stoltenberg a avertizat că Alianța va continua să apere „fiecare centimetru al Ucrainei”, fără niciun fel de compromisuri față de Rusia.

În prezent, pe teritoriul României se află peste 5.000 de militari NATO. Numărul acestora ar putea ajunge la 10.000, în urma Summitului.

România are un rol crucial la nivelul NATO, datorită poziției de apărare a Flancului Estic, din care mai fac parte Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Polonia, Lituania, Letonia și Estonia. Țara noastră este cea mai importantă „piesă” de apărare din Flancul Estic, după Polonia.

Dialoguri aprinse în preajma Summitului NATO

Rămâne de văzut ce vor decide statele membre cu privire la aderarea Ucrainei și a Suediei la NATO. Cert este că nu toate statele membre sunt de acord, în orice condiții.

De exemplu, Ankara va sprijini aderarea Suediei în NATO dacă Bruxellesul va redeschide negocierile pentru aderarea Turciei la UE, a declarat luni, 10 iulie, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.

„Deschideţi mai întâi calea pentru aderarea Turciei la Uniunea Europeană şi apoi vom deschide calea pentru Suedia, la fel cum am deschis calea pentru Finlanda”, a declarat Erdogan, în ajunul Summitului anual al NATO, organizat la Vilnius.

Eventuala aderare a Ucrainei la NATO va crea mari turbulențe, a avertizat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin. Rusia deja pregătește următoarea mutare.

„Aderarea Ucrainei la NATO ar avea consecinţe foarte, foarte negative aspra întregii arhitecturi a securităţii europene”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului,.

„Ea ar constitui de asemenea o ameninţare absolută pentru ţara noastră, ceea ce va necesita o reacţie clară şi fermă din partea noastră”, a adăugat Peskov.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Taxă după deces. Se întocmește act la notar. Achiți la doi ani de la înmormântare
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Se schimbă vremea în România. Emoții înainte de Paște
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai