Masa de Paşte: Cum să consumăm produsele alimentare specifice în siguranţă

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor recomandă cetăţenilor să cumpere produsele alimentare pentru Paşte numai din spaţii sau unităţi înregistrate sau autorizate sanitar veterinar şi arată la ce trebuie să fie atenţi consumatorii atunci când fac cumpărăturile.
Iulian Tudor
17 apr. 2013, 12:44
Masa de Paşte: Cum să consumăm produsele alimentare specifice în siguranţă

Potrivit Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), cei care cumpără carnea şi organele de miel trebuie să se asigure că merg în spaţii autorizate, unde produsele sunt admise pentru consumul public numai dacă sunt însoţite de un certificat de sănătate publică veterinară şi poartă marca de sănătate, care atestă că animalele, carnea şi organele obţinute în urma sacrificării au fost supuse examenelor veterinare înainte de sacrificare, precum şi după sacrificare, iar în urma rezultatelor nu au fost identificate boli transmisibile de la animale la om sau alte aspecte care ar putea prezenta un risc pentru sănătatea consumatorilor, scrie Mediafax.

Din punctul de vedere al originii cărnii, se identifică două tipuri de carne: cea de miel (ied) care provine din unităţi autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare şi cea care se obţine prin sacrificarea la cererea consumatorilor, în locuri special amenajate temporar, precizează sursa citată.

Potrivit ANSVSA, carnea de miel (ied) care provine din unităţi autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare are o marcă de sănătate de formă ovală, cu dimensiunile de 6,5/4,5 cm, având inscripţionate: denumirea ţării, respectiv „ROMÂNIA” cu majuscule sau codul ISO al ţării „RO”, numărul de autorizare acordat de autoritatea veterinară centrală a ţării de origine şi abrevierea Comunităţii Europene.

Carnea de miel (ied) obţinută prin sacrificarea la cererea consumatorilor, în locuri special amenajate temporar, are aplicată o ştampilă de formă rotundă, cu diametrul de 3,5 cm, cu următoarele înscrisuri: „ROMÂNIA”, iar în centru indicativul judeţului, urmat fără întrerupere de numărul de autorizare al unităţii şi numărul de identificare al medicului veterinar oficial care asigură supravegherea veterinară a unităţii.

„Din punctul de vedere al particularităţilor specifice speciei, precizăm că ovinele dispun de incisivi numai pe maxilarul inferior, pe cel superior având un burelet gingival, dentiţia incisivă lipsind, iar membrele anterioare şi posterioare se termină în formaţiuni ungulare, respectiv copite biongulate. În acest sens este de preferat ca mielul sacrificat să aibă capul ataşat de carcasă, precum şi porţiunea terminală a unui membru”, arată ANSVSA, menţionând că face aceste precizări pentru prevenirea substituirii acestor cărnuri cu cea de câine, care sunt uşor de confundat pentru o persoană neavizată.

ANSVSA mai recomandă ca şi achiziţionarea ouălor să se facă din locuri aflate sub supraveghere sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, acest lucru garantând că ele provin de la păsări sănătoase, din ferme autorizate şi controlate sanitar veterinar, au fost transportate cu mijloace auto autorizate sanitar veterinar şi care respectă normele şi condiţiile de igienă şi de temperatură şi sunt depozitate şi expuse spre comercializare cu respectarea condiţiilor de igienă şi temperatură.

Potrivit sursei citate, comercializarea laptelui şi a brânzeturilor în pieţele agroalimentare şi târguri, de către producătorii agricoli, se realizează în baza documentelor de înregistrare sanitară veterinară, eliberate de către DSVSA judeţene.

Astfel, producătorii care vând direct lapte crud către consumatorul final, în pieţe, trebuie să deţină fişe de sănătate care să ateste starea de sănătate a animalelor de la care a fost obţinut laptele, completate de către medicii veterinari din localităţile de origine.

În privinţa altor produse alimentare tradiţionale, precum cozonacii, prăjiturile, produsele de panificaţie sau legumele de sezon, ANSVSA menţionează că acestea se pot achiziţiona din spaţii amenajate şi autorizate aflate sub controlul personalului de specialitate.

„De asemenea, un aspect foarte important este reprezentat de modul în care persoanele care comercializează produsele de origine animală respectă cerinţele de igienă stabilite de legislaţia în vigoare. Astfel, toate persoanele care manipulează produsele de origine animală până la comercializare trebuie să fie sănătoase, să aibă carnete de sănătate vizate periodic de către o unitate medicală şi să poarte o îmbrăcăminte curată (halat, şorţ şi bonetă de culoare albă)”, se mai arată într-un comunicat al ANSVSA.

Autoritatea face apel către cetăţeni să sesizeze toate neregulile pe care le observă în domeniul siguranţei alimentelor, la numărul de telefon 0800 826 787, care poate fi apelat gratuit, din orice reţea de telefonie.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Pomul pe care trebuie să-l elimini din grădină în luna decembrie. Doar așa vei avea o recoltă bogată și nu îți vei atrage necazuri. Puțini gospodari cunosc acest secret al prosperității
Capital.ro
Viața la bloc 2024. Este obligatoriu pentru asociația de proprietari! Trebuie să respecte legea
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Semnalul din trafic la care tresare orice șofer. Când vin sancțiunile
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Volodimir Zelenski discută posibilitatea încheierii războiului în Ucraina după alegerea lui Trump ca președinte al SUA
MediaFlux
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy