Îndeosebi în jumãtatea de nord a ţãrii, gradul de instabilitate atmosfericã va fi accentuat şi se va manifesta prin perioade cu intensificãri ale vântului (viteze la rafalã de 70…90 km/h şi izolat peste 100 km/h), vijelii puternice, grindinã de medii şi mari dimensiuni, frecvente descãrcãri electrice şi averse torenţiale. Astfel, în intervale scurte de timp cantitãţile de apã vor fi local de 20…25 l/mp şi izolat peste 30…40 l/mp. Temperaturile minime se vor situa între 14 şi 25 de grade, iar în regiunile sudice şi sud-estice nu vor scãdea sub pragul unei nopţi tropicale (20 de grade), prin urmare disconfortul termic va fi ridicat.
Prognoza meteo 14 iulie 2023, la noapte, în București
Disconfortul termic se va menţine ridicat, astfel temperatura minimã nu va scãdea sub pragul unei nopţi tropicale şi va fi de 21…23 de grade. Probabilitatea pentru înnorãri şi manifestãri ale instabilitãţii atmosferice va fi ridicatã.
Prognoza meteo 14 iulie 2023, joi, în țară
Valul de cãldurã se va pondera, totuşi, în Câmpia Românã, în Lunca Dunãrii şi în cea mai mare parte a Dobrogei va fi în continuare caniculã şi disconfort termic ridicat, în aceste zone urmând a se înregistra maxime de 34…38 de grade şi valori ale indicelui temperaturã-umezealã (ITU) în jurul pragului critic de 80 de unitãţi. În restul ţãrii, disconfortul va diminua semnificativ, în condiţiile în care maximele temperaturii aerului vor fi cuprinse între 25 şi 33 de grade.
Pe parcursul zilei, în zonele montane şi submontane şi pe alocuri în nordul, nord-estul şi în centrul ţãrii, vor fi înnorãri temporare şi averse care pe arii restrânse vor fi mai însemnate cantitativ (peste 20…25 l/mp) şi pot fi însoţite de descãrcãri electrice. Izolat vor fi posibile cãderi de grindinã. În restul teritoriului, va predomina cerul degajat şi doar izolat, pentru perioade scurte, vor fi posibile înnorãri şi fenomene de instabilitate atmosfericã. Vântul va avea intensificãri în zona montanã înaltã (cu viteze mai mari în Carpaţii de Curburã şi estul Carpaţilor Meridionali) şi în Moldova, dar local şi în sudul şi centrul teritoriului. Minimele termice se vor situa între 10…11 grade în zonele depresionare şi 22…23 de grade pe litoral.
Prognoza meteo 14 iulie 2023, joi, în București
Valul de cãldurã se va mai pondera, totuşi va fi în continuare vreme canicularã şi disconfort termic accentuat; temperatura maximã se va situa în jurul a 37 de grade, cea minimã nu va coborî sub 20…21 de grade şi dupã-amiaza indicele temperaturã-umezeala (ITU) va depãşi pragul critic de 80 de unitãţi. În mare parte a intervalului va predomina cerul degajat, dar pentru scurt timp, în orele serii vor fi posibile dezvoltãri noroase convective, oraje şi averse slabe. Vântul va sufla în general moderat.
Prognoza meteo 15 iulie 2023, sâmbătă, în țară
Canicula şi disconfortul termic vor continua sã diminueze în sudul şi sud-estul ţãrii, totuşi vremea va fi cãlduroasã în majoritatea regiunilor, iar în Câmpia Românã dupã-amiaza local va fi caniculã şi indicele temperaturã-umezealã (ITU) se va situa în jurul valorii critice de 80 de unitãţi. Temperaturile maxime la nivelul întregii ţãri se vor încadra între 27 şi 37 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul extrem al Olteniei şi al Munteniei; minimele termice vor fi cuprinse între 9 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 22 de grade pe litoral şi în Dealurile de Vest. Cerul va fi variabil, dar pentru perioade scurte, dupã-amiaza, se va înnora şi vor fi averse pe arii restrânse la munte, cu precãdere în Carpaţii Meridionali şi posibil cu totul izolat în dealurile sudice şi în estul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat.
Prognoza meteo 15 iulie 2023, sâmbătă, în București
Canicula şi disconfortul termic vor persista, dar vor fi mai puţin intense decât în zilele anterioare. Cerul va fi variabil şi vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã va fi de 35…36 de grade, iar cea minimã de 20 de grade, uşor mai scãzutã în zona periurbanã.
Prognoza meteo 16 iulie 2023, duminică, în țară
Valul de cãldurã se va intensifica din nou în mare parte din ţarã, iar canicula şi disconfortul termic accentuat vor afecta în special vestul, sudul şi sud-estul teritoriului. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra în general între 30 şi 38 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse în marea lor majoritate între 12 şi 24 de grade. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineaţa şi noaptea, iar uşoare intensificãri ale vântului vor fi în Dobrogea.
Prognoza meteo 16 iulie 2023, duminică, în București
Valul de cãldurã se va intensifica din nou, disconfortul termic devenind accentuat; temperatura maximã va fi de 37…38 de grade, iar cea minimã de 20…21 de grade, uşor mai scãzutã în zona periurbanã. Cerul va fi mai mult senin şi vântul în general slab.