A fost emis Ro-Alert, o ursoaică şi puii ei au intrat în oraşul Teiuş

Fostul ministru al Mediului Tanczos Barna consideră că este inadmisibil ca statul român să intervină în recoltarea urşilor doar după ce se produc nenorociri.
Alina Costache
14 iul. 2023, 18:59
A fost emis Ro-Alert, o ursoaică şi puii ei au intrat în oraşul Teiuş

Autorităţile din oraşul Teiuş au fost alertate de un localnic cu privire la apariţia unei ursoaice însoţite de pui pe raza localităţii Căpud, în zona „La vie”, potrivit unei informări postate vineri pe pagina de Facebook a Primăriei.

„În urma apelului făcut de un cetăţean al satului Căpud privind apariţia unui urs brun însoţit de pui, în zona ‘la vie’, împreună cu organele abilitate prin lege pentru rezolvarea unor astfel de situaţii, primarul oraşului a constituit echipa de intervenţie care a efectuat o misiune de alungare-prevenire pe raza semnalată (…)”, se arată în mesajul transmis de administraţia oraşului Teiuş.

Cetăţenii sunt sfătuiţi să respecte câteva norme minime de protecţie, cum ar fi să nu se apropie de animalele sălbatice şi să nu le provoace prin gesturi sau acţiuni, să evite tufişurile şi zonele împădurite, unde animalele sălbatice se pot adăposti, să nu hrănească şi să nu lase resturi de mâncare ce pot atrage animalele.

„În cazul în care aveţi contact direct cu animalele sălbatice, în special cele din familia ursului brun, apelaţi de urgenţă numărul unic 112!”, mai precizează administraţia oraşului Teiuş.

Fostul ministru al Mediului Tanczos Barna consideră că este inadmisibil ca statul român să intervină în recoltarea urşilor doar după ce se produc nenorociri. El a precizat că numărul judeţelor unde au apărut exemplare de urs în zona de deal s-a dublat în ultimii ani şi a menţionat că în acest ritm vom ajunge să avem urşi la Constanţa.

Urși atacați de monștrii cu două picioare pe Transfăgărășan. Unul a fost lovit, iar altul a fost alungat cu spray paralizant

Tanczos Barna a fost întrebat marţi, la Prima News, despre faptul că ultimul act semnat ca ministru al Mediului a fost cel de îndepărtare a 426 de exemplare de urs, de trei ori mai mult decât anul trecut.

“De trei ori mai mare decât anul trecut, mai mic decât acum şase, şapte ani, când a fost ultima cotă de recoltă pe baza unui studiu. Anul trecut am stabilit o cotă de prevenţie minimă, o intervenţie fără un studiu de fundamentare, dar mult sub studiile pe care le-a avut ministerul până în 2016, tocmai pentru a nu genera o dezbatere aprigă pe această temă. Un lucru este cert, intervenţia preventivă este absolut necesară. Este inadmisibil ca statul român să intervină doar după ce se produc nenorociri, catastrofe. Este inadmisibil ca toţi fermierii să se culce seara cu frica că noaptea, stâna, oile, vacile, porumbul, culturile vor fi distruse de aceste animale sălbatice”, a afirmat fostul ministru al Mediului.

El a precizat că s-a dublat numărul judeţelor unde apar exemplarele de urs.

“Din păcate, numărul judeţelor unde apar şi unde se duc la vale, spre zona de deal, aceste exemplare de urs s-a dublat în cinci ani sau şase ani. Lipsa de responsabilitate, lipsa de fermitate şi de acţiune duce către o asemenea escaladare a fenomenului. Habitatul natural al ursului nu este la Craiova, nu este în Piteşti, nu este la Snagov. Şi în ultimul an am văzut şi la Craiova, şi la Piteşti, şi în Snagov, exemplare de urs. Urşii nu sunt ucişi, nu sunt sacrificaţi. Sunt animale sălbatice care pe legea vânătorii sunt recoltate. De fapt, fondul cinegetic este o resursă regenerabilă. De ce nu avem o problemă cu căprioarele, cu căpriorul, cu mistreţul? De ce nu avem o problemă cu cerbul? Şi ele sunt vânate. Deci ursul este în vârful lanţului trofic şi fără intervenţie umană este imposibilă ţinerea sub control a acestui fenomen”, a declarat Tanczos Barna.

Citește și: Locuitorii unor sate din Alba, terorizați de urși: ”Dorm cu vacile în grajd de frică să nu fie omorâte!”

El a completat că de la 4.000 de urşi în 2007 am ajuns la peste 8.000.
“Numărul de exemplare de urs creşte treptat, an de an, zi de zi, lună de lună, în România. Am ajuns de la 4.000 în 2007 la 8.000 şi ceva, conform ultimelor estimări. Şi această tendinţă este constantă şi vom ajunge să avem urşi la Constanţa şi vom ajunge să avem urşi care să facă baie în Delta Dunării”, a precizat fostul ministru al Mediului.

Întrebat dacă în câţiva ani o să vedem urşi făcând baie în Marea Neagră, Tanczos Barna a răspuns: “Nu ştiu dacă este obişnuit ursul cu apa sărată, dar cu Dunărea şi cu apa din Deltă cu siguranţă se împacă”.

Spynews
Horoscop săptămânal 1 - 7 iulie: Leii vor avea o periodă agitată
Bzi.ro
Anda Adam a cheltuit o sumă uriașă pe florile de la nuntă! Cu banii ăștia îți cumperi o garsonieră în București!
Fanatik.ro
Țările în care locuiesc cei mai mulți oameni obezi. Ce loc ocupă România
Capital.ro
Ordinul UE, lege și în România. Se montează obligatoriu pe mașină de la 1 iulie 2024
Impact.ro
ȘOC! I-au ieșit sânii voluptoși din rochie! Mădălina Ghenea, GAFĂ de INFARCT în dormitor, a arătat TOT
DailyBusiness
Bani GRATIS pentru românii cu copii mici! Ce trebuie să facă pentru a-i primi?
Adevarul
Neptun: În plin sezon estival, turiștii împart plaja cu utilajele. „Este puțină plajă activă, se face speculă cu șezlongurile” FOTO VIDEO
Spynews
Florin Salam, înțepătură dură pentru Bogdan de la Ploiești! Să facă referire la Cristina Pucean? „Ce au avut ei...” / VIDEO
Spynews
”Să zică mersi că nu i-au dat ăia două, trei palme”. Florin Salam, declarații acide la adresa lui Bogdan de la Ploiești, după scandalul de la nuntă! Artistul a fost dat afară de la eveniment / VIDEO
Evz.ro
Suntem spionați tot timpul. Oamenii care văd tot ce facem
Prosport.ro
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
wowbiz.ro
Sora lui Jador rupe tăcerea despre decizia luată de manelist, după ce a anunțat despărțirea de Oana Ciocan: „Așa e mai bine pentru el”. Camelia Dumitrache a vorbit fără rețineri despre asta
Cancan.ro
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi în ochi!
Playsport.ro
Andreea Mantea n-a mai ascuns NIMIC! Imaginile astea ar trebui interzise! Cum s-a lăsat pozată pe plajă
kanald.ro
Traficul pe Valea Oltului va fi suspendat timp de o lună. Se fac defrișări pentru construcția autostrăzii Sibiu - Piteşti
Capital.ro
5 ani de închisoare. Interzis pentru stăpânii de câini. Îți face dosar penal
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de tras palme între femei!
stirilekanald.ro
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
substantial.ro
Șpagă de zeci de mii de euro pentru aviz de la Autoritatea Aeronautică Română
MediaFlux
De ce AU SCĂZUT PENSIILE. Explicații de la Casa Națională de Pensii
Shtiu.ro
Top 3 țări cu cei mai proști locuitori. Îi trimiți după apă, vin cu pâine! Pe ce loc sunt românii?